Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, solicitând anularea Hotărârii nr. 12 din 26.08.2021 şi a Raportului final nr. x din 26.08.2021 prin care au fost sancţionaţi disciplinar, cu avertisment.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1991 din 21 decembrie 2023, judecând cauza în fond, după casare, a admis cererea formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, a anulat în parte Hotărârea nr. 12/26.08.2021 şi Raportul final nr. x, ambele emise de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, în ceea ce priveşte sancţiunea "avertismentului" aplicată reclamanţilor şi a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 500 RON reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele proprii ale instanţei de judecată pe care aceasta s-a întemeiat sau conţine motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) şi, totodată, este emisă cu greşita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
Recurentul subliniază faptul că prin Adresa nr. x/28.04.2021, a informat Comisia de etică a INFPLR cu privire la extinderea analizei CNECSDTI prin autosesizare cât priveşte activitatea comisiei de etică a INFPLR. În sensul analizei suspendării activităţii sale pe perioada stării de alertă şi a nesoluţionării Sesizării înregistrată cu nr. x/10.12.2020 s-a solicitat să trimită un punct de vedere scris în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data comunicării.
Comisia de Etică a INFPLR a trimis la CNECSDTI Punctul de vedere nr. 1091/17.05.2021, ca răspuns la Adresa CNECSDTI nr. x/28.04.2021.
Punctul de vedere este semnat olograf şi/sau electronic cu semnătură electronică de reclamanţii A., B., D., C. -membri ai comisiei de etică a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (I.N.F.L.P.R.). astfel încât aceştia nu pot afirma că nu au ştiut ce semnează.
În opinia recurentului, dacă ar fi avut obiecţii la acel răspuns, reclamanţii ar fi putut refuza semnarea documentului sau ar fi putut face o opinie separată, enumerând pentru cunoştinţa CNECSDTI problemele interne de comunicare şi de luare a deciziilor la nivelul Comisiei de etică a INFPLR.
Mai mult, reclamanţii aveau posibilitatea consultării consilierului juridic din cadrul INFPLR, în cazul unor dubii privind legalitatea răspunsului lor.
Argumentele reclamanţilor legate de probleme interne de comunicare şi de luare a deciziilor în cadrul comisiei de etică a I.N.F.L.P.R. nu au fost cunoscute de CNECSDTI la momentul adoptării Hotărârii nr. 12/2021.
Motivul invocat de comisia de etică INFPLR nu este unul temeinic, aceasta îşi putea desfăşura activitatea si în condiţiile stării de alertă, cu luarea unor măsuri de prevenţie sanitară, chiar şi on-line, aplicaţiile de acest tip fiind utilizate intens în această perioadă mai deosebită. Pandemia nu a împiedicat continuarea activităţii generale a institutelor de cercetare, inclusiv a activităţilor specifice comisiilor de etică.
Prin Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, s-a instituit starea de alertă la nivelul României, care a fost prelungită lunar, prin H.G. succesive, perioadă în care institutele de cercetare şi-au continuat activitatea în diverse modalităţi, inclusiv parţial prin munca la domiciliu.
Aşadar, recurentul susţine că instanţa de fond nu a analizat temeinic toate argumentele invocate de MCID-CNECSDTI şi a interpretat în mod greşit normele de drept material, sentinţa instanţei de fond conţinând motive contradictorii.
De asemenea, recurentul, în baza dispoziţiilor art. 432 C. proc. civ., invocă excepţia autorităţii de lucru judecat, precizând că prin sentinţa civilă nr. 1108/16.06.2022 în dosarul nr. x/2021 (devenită definitivă prin nerecurare), Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea lui E. (preşedinte Comisia de etică INFPLR) de anulare parţială (cât priveşte sancţiunea "avertisment" aplicată preşedintelui comisiei de etică INFPLR) a Hotărârii CNECSDTI nr. 12/26.08.2021 şi Raportului final CNECSDTI nr. x/26.08.2021.
Recurentul subliniază faptul că CNECSDTI este doar un organism consultativ pe lângă MCID şi nu are personalitate juridică, astfel încât, în instanţele de judecată, nu poate apărea decât reprezentat de MCID - singurul care are personalitate juridică. CNECSDTI nu are în structura sa Oficiu juridic, iar în instanţă, asistenţa juridică se asigură de MCID prin Serviciul juridic.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii B., C., D. şi A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Raportul final nr. x/26.08.2021 emis de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării s-a admis autosesizarea CNECSDTI din 27.04.2021 privind comisia de etică a INFPLR şi s-a reţinut că această comisie se face vinovată de abaterea de la norme de bună conduită în funcţiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare, constând în nerespectarea prevederilor şi procedurilor legale destinate respectării normelor de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare prevăzute în Legea nr. 206/2004, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, în sensul că aceasta nu a soluţionat în termenul legal de 45 de zile calendaristice Sesizarea înregistrată sub nr. x/10.12.2020 şi că şi-a suspendat activitatea pe perioada stării de alertă.
Astfel fiind, în temeiul art. 324 alin. (1) lit. a) Legea nr. 1/2011 şi art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a dispus aplicarea sancţiunii avertismentului următorilor membri ai Comisiei de etică a INFPLR de la data depunerii sesizării nr. 789/10.12.2020, respectiv vicepreşedintele E. şi membrii A., D., F., G., C. şi B..
Prin Hotărârea nr. 12/26.08.2021 Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a aprobat Raportul final nr. x/26.08.2021, în ceea ce priveşte autosesizarea CNECSDTI din 27.04.2021 privind comisia de etică a INFPLR.
Curtea de Apel a admis acţiunea, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat")
Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, ipoteză valabilă în cauza dedusă judecăţii.
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti.
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente esenţiale ale judecăţii -respectiv obiect cauză şi părţi - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.
Principiul corespunde necesităţii stabilităţii juridice şi ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuţie a situaţiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudenţa, să sancţioneze o a doua cerere adresată justiţiei care, chiar şi în condiţiile lipsei identităţii obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuţia judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv.
Or, ceea ce principiul autorităţii de lucru judecat interzice părţilor, precum şi instanţei de judecată să nege, să conteste, este rezultatul finit al unei judecăţi, readucând-o în dezbaterea judiciară şi pretinzând o altă soluţie, şi nicidecum o soluţie pronunţată într-un cu totul alt litigiu, chiar similar.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât ce vizează soluţia definitivă pronunţată într-un alt dosar, chiar dacă vizează pe vicepreşedintele Comisiei de Etică a INFLPR, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi impusă nici cu autoritate de lucru judecat şi nici cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, deoarece răspunderea disciplinară este strict personală.
Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat şi nu poate fi primit.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a reclamanţilor-intimaţi, care aveau doar calitatea de membri ai comisiei de etică, pentru nerespectarea termenului de soluţionare a sesizării nr. 789/10.12.2020, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, în condiţiile în care nu au fost convocaţi de preşedintele comisiei în interiorul termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării sesizării - 10.12.2020, pentru a participa la o şedinţă, pe ordinea de zi a căreia să fie această sesizare.
Pentru a-şi exprima votul cu privire la suspendarea activităţii comisiei de etică pe perioada stării de alertă, reclamanţii-intimaţi, în calitate de membrii ai acestei comisii, ar fi trebuit să fie convocaţi de preşedinte, pentru a participa la o şedinţă a comisiei de etică, şedinţă pe ordinea de zi a căreia să se fi aflat această chestiune. Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că preşedintele comisiei ar fi realizat o asemenea convocare şi pe cale de consecinţă nici că ar fi avut loc vreo şedinţă a comisiei de etică în care să fie dezbătută chestiunea suspendării activităţii comisiei.
În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante întemeiată pe Punctul de vedere nr. 1091/17.05.2021 emis de Comisia de Etică a INFPLR - punct de vedere înregistrat la INFLPR cu nr. 2358/13.05.2021, Înalta Curte constată că prin înscrisurile depuse la dosar, s-a probat faptul că acesta a fost elaborat de către Vicepreşedintele Comisiei de Etică a INFLPR, care s-a autopropus pentru elaborarea acestuia.
De asemenea, s-a dovedit că acesta este cosemnatar, împreună cu Preşedintele Comisiei de Etica a INFLPR.
Este adevărat că Punctul de vedere 1091/17.05.2021 a fost semnat de intimaţii-reclamanţi, dar acest lucru s-a dovedit că s-a datorat insistenţei preşedintelui Comisiei de Etică a INFLPR legată de urgenţa elaborării şi trimiterii acestuia la CNECSDTI, astfel că nu este menită a determina stabilirea răspunderii disciplinare a reclamanţilor-intimaţi, astfel cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării împotriva sentinţei civilă nr. 1991 din 21 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării la plata sumei de 2.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.