Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Administrația Finanțelor Publice a municipiului Rădăuți, prin procesul-verbal de control din 15 mai 2001, a stabilit obligația de plată a SC B. SA Rădăuți, către bugetul de stat, a sumei de 1.029.327.382 lei, compusă din: 680.002.370 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A., 289.300.183 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe venitul din salarii, 4.023.114 lei, majorări de întârziere aferent impozitului pe dividende, 13.933.066 lei majorări de întârziere aferente fondului de învățământ și 42.068.649 lei majorări de întârziere fondului de învățământ.
Prin decizia nr. 1337 din 31 august 2001, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a respins contestația formulată de SC B. SA Rădăuți, reținând că sumele ce compun 1.029.327.382 lei, reprezintă majorări de întârziere pentru plata T.V.A. și a impozitului menționat diferențiat în actul de control, sunt datorate potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 31 și art. 25C lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, combinat cu art. 1725 C. civ., privind creanțele bugetare garantate prin privilegii.
SC B. SA Rădăuți a solicitat anularea deciziei și a actului de control, arătând că art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, nu face referire la legile speciale ce reglementează fiecare impozit, ci la procedurile specifice, instituite pentru contestarea actelor de control fiscal încheiate de organele Ministerului Finanțelor Publice.
În ce privește majorările de întârziere, calculate în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996, s-a arătat că nu sunt datorate, întrucât potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, nu se adaugă nici o dobândă ori cheltuială, creanțelor negarantate.
Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 215 din 5 decembrie 2001, a respins acțiunea, cu următoarea motivare:
Cu privire la majorările de întârziere în sumă de 680.002.370 lei, reclamanta nu a respectat termenul de plată a T.V.A., prevăzut de O.U.G. nr. 17/2000, obligația de plată rezultând din art. 13 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, referitoare la plata T.V.A., calculate în condițiile impozitelor și taxelor, precum și din H.G. nr. 401/2001, de aprobare a Normelor de aplicare a ordonanței.
Majorările de întârziere pentru impozitul pe salarii și impozitul pe venituri din salarii, sunt datorate în temeiul art. 13 din O.G.,nr. 11/1996, art. 13 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii și art. 25 din O.G. nr. 78/1999, privind impozitul pe venit, completate și modificate prin O.G. nr. 87/2000; în aceleași condiții sunt datorate și majorările de întârziere privind impozitul pe dividende și majorările de întârziere la Fondul de solidaritate.
Prima instanță a reținut, apoi, că art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, privește neverificarea creanțelor izvorâte din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenționale, datorate bugetului de stat sau celui local, care sunt supuse legilor speciale, iar în cazul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, sumele de natura celor descrise mai sus nu pot face obiectul verificărilor întreprinse de organele competente în această fază.
S-a reținut, apoi, că art. 37 din lege se referă la neadăugarea la creanțele negarantate sau a părților negarantate din creanțele garantate de la data deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, text ce nu are nici o legătură cu natura sumelor reținute în sarcina reclamantei; că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 13 din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări, calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea sumei datorate.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, reiterând aspectele de fond din acțiune, fără a invoca motive de casare, de natura celor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, majorările de întârziere la plata T.V.A., pentru perioada mai 2000 – aprilie 2001, în sumă de 680.002.370 lei, au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art. 13 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, potrivit cărora: “orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate, inclusiv”.
Apoi, potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., pentru neplata integrală sau a unei diferențe din T.V.A., în termenul stabilit, contribuabilii datorează majorări de întârziere calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate, pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.
Majorările de întârziere la impozitul pe salarii și impozitul pe venit din salarii, în sumă de 289.900.183 lei, raportate la sumele nevirate la bugetul de stat, de asemenea, au fost legal calculate, potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 13 din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii și art. 25 din O.G. nr. 73/1999.
Tot în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996, coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 26/1995, au fost stabilite, în mod corect, majorările de întârziere la plata impozitului pe dividende, în sumă de 4.023.114 lei, întrucât potrivit acestor texte, în cazul în care impozitul pe dividende nu este plătit la termen, persoana juridică este obligată la plata majorărilor de întârziere.
În ce privesc majorările de întârziere la fondul de solidaritate și la fondul de învățământ, se constată că au fost aplicate corect, dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și ale O.U.G. nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, precum și cele din O.G. nr. 75/1999, privind constituirea fondului special de susținere a învățământului de stat .
În fine, hotărârea primei instanței este judicios motivată, și în ce privește incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, precum și în partea în care s-a omis aplicarea art. 37 din lege, întrucât acest text se referă expres și limitativ la dobânzi și cheltuieli, nu și la majorări de întârziere.
În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B. SRL, împotriva sentinței civile nr. 215 din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2003.