S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin reprezentați de consilierul juridic A.L., lipsind intimatul-reclamant Municipiul Caransebeș prin primar.
Procedura completă.
După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat că pricina este în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond părților prezente și procurorului.
Atât reprezentanta recurenților, cât și cea a Ministerului Publice au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea, în fond, a acțiunii, în considerarea motivelor de casare invocate în scris.
După încheierea dezbaterilor, s-a prezentat, pentru intimat R.V. – consilier juridic care a depus la dosar note scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea precizată înregistrată sub nr.3117/2002 reclamantul Municipiul Caransebeș prin primar, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat anularea ca nelegale a procesului-verbal din 29.11.2001 emis de pârâta I și a deciziei nr.229/ 22.03.2002 emisă de pârâta II cu privire la plata către stat a sumei de 627.057.043 lei cu titlu de TVA și majorări aferente în valoare de 678.318.224 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că impunerea este nelegală întrucât veniturile asupra cărora pârâții au calculat TVA sunt de natură bugetară, sumele fiind încasate la bugetul local și au fost utilizate numai în scopul unor activități cu caracter administrativ.
S-a mai arătat că veniturile provenite din chirii și concesiuni au fost încasate la bugetul local în baza art.9 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, acestea constituind venituri ale bugetelor locale, iar încasarea s-a făcut în baza clasificației bugetare aprobată prin Legea bugetului de stat adoptată pentru fiecare an, care la partea de venituri cuprinde articolul bugetar 220207 „venituri din închirieri și concesiuni”.
S-a mai menționat că nu a obținut nici un venit întrucât sumele s-au folosit pentru administrarea serviciilor publice locale în temeiul Legii nr.25/2001 privind administrația publică locală și ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul judiciar al acesteia.
Veniturile încasate din vânzarea spațiilor comerciale conform H.G. nr.505/1998, au fost încasate la bugetul local și nu intră în sfera de aplicare a TVA.
Veniturile pentru activitățile de autofinanțare ale serviciilor publice locale nu se pot considera „prestări de servicii”.
Prin sentința nr.310/CA/ 1.10.2002, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul Municipiul Caransebeș prin primar, s-au anulat ca nelegale procesul-verbal din 29.11.2001 și decizia nr. 292/2002 – privind obligarea la plata sumei de 627.057.043 lei TVA și 678.318.224 lei majorări de întârziere, cu 35.350.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Pârâții au considerat că activitatea reclamantului este una de „prestări servicii” pentru care a fost obligată la plata TVA conform art.2 alin.1 litera a din Ordonanța Guvernului nr.3/1992 coroborată cu pct.1 și 4 litera d pct.2 și 3 din Hotărârea Guvernului nr.512/1998 din Normele pentru aplicarea Ordonanței aprobate prin H.G. nr.512/1998 și art.2 alin.1 litera a din O.G. nr.17/2000 coroborate cu pct.1 și 3, pct.2 și 3 din H.G. nr.401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare ale O.G. nr.17/2000 privind T.V.A., sumele realizate din vânzarea sau închirierea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al statului, aflate în administrarea reclamantului reprezintă profit, atâta timp cât se obțin beneficii bănești.
Este adevărat că reclamantul a realizat venituri din vânzarea, închirierea sau concesionarea unor bunuri din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea sa, din închirierea unorspații cu altă destinație decât cea de locuință, fără a colecta T.V.A. pentru aceste operațiuni.
În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că sumele încasate de reclamant din închirierea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aflate în administrarea sa, au intrat în bugetul local al autorității publice locale, sub titlul de venituri bugetare, nu sunt aducătoare de profit astfel că nu pot fi supuse TVA-ului.
Conform art.42 din Legea nr.27/1994 republicată, consacră dreptul autorităților publice locale în exercitarea atribuțiilor ce le revin în administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ teritoriale de a institui taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, deținerea în proprietate sau folosință, după caz, de utilaje autorizate să funcționeze în scopul obținerii de venit precum și alte taxe, sumele provenite din aceste taxe constituind venituri ale bugetelor locale.
Pentru perioada supusă reglementării cuprinse în O.G.nr.3/1992, reclamanții nu datorează TVA în temeiul art.3 alin.1 lit.d pentru că activitatea desfășurată a fost de natură administrativă, din care nu a realizat profit, așa cum condiționează articolul 3 alineatul ultim din ordonanță, plata TVA, prevăzând expres că persoanele juridice prevăzute la litera a-d sunt supuse TVA-ului pentru operațiunile efectuate sistematic, pentru obținerea de profit.
Pentru perioada reglementată de O.G. nr.17/2000, art.3 pct.2.2 lit.b din H.G. nr.401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare a ordonanței, legiuitorul a dispus că nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA operațiunile efectuate de contribuabili înregistrați ca plătitori care au ca obiect de activitate administrarea și întreținerea locurilor publice, pentru încasările cuvenite bugetelor locale conform art.42 din Legea nr.27/1994 privind taxele și impozitele locale, republicată și modificată.
De asemeni, din interpretarea art.39 alin.3 din Legea nr.72/1996 și art.9 alin.3,4 din Legea nr.189/1998 privind finanțele publice locale, rezultă că activitatea reclamantului nu constituie una cu caracter economic, producătoare de profit economic, de valoare adăugată, lipsind baza justificată a calculului T.V.A., valoarea încasată sub forma taxelor din litigiu neprezentând un cost economic ci o taxă de impozitare a utilizărilor bunurilor publice pentru care nu se percepe T.V.A.
Împotriva sentinței a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând sentința astfel:
Conform art.2 din O.G. nr.3/1992 republicată, în sfera de aplicare a TVA se cuprind operațiunile cu plată, precum și cele asimilate acestora potrivit prezentei ordonanțe, efectuate într-o manieră independentă de către persoane fizice și juridice, privid: livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii; la transferul proprietății bunurilor imobile dintre contribuabili, precum și între aceștia și persoane fizice.
Atâta timp cât Primăria Caransebeș a încasat sume aferente contractelor de închiriere a unor spații din administrarea sa, aceste operațiuni sunt aducătoare de profit, în urma lor obținându-se venituri bănești.
De asemeni, conform pct.1-3 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000, închirierea de bunuri este impozabilă.
Expertiza este irelevantă în cauză atâta vreme cât concluziile sale contravin dispozițiilor legale citate.
Reclamantul a realizat venituri din operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată ce au depășit plafonul legal, iar conform art.114 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000 trebuia să se declare plătitor de T.V.A. pentru activitățile ce îndeplinesc condițiile unor operațiuni impozabile și de a ține o evidență contabilă distinctă care să permită calcularea T.V.A.-ului către bugetul de stat.
Atât TVA-ul cât și majorările de întârziere au fost corect calculate de organul de control financiar – cu referire la majorări – s-au aplicat deoarece nu a existat o declarație de înregistrare fiscală.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Așa cum s-a constatat din actele de control financiar, reclamanta-intimată a realizat venituri din operațiuni de închiriere, concesionare și vânzare a unor bunuri imobile aflate în administrarea sa, respectiv venituri din concesionarea și vânzarea unor spații, clădiri, terenuri, fără a înregistra și a colecta T.V.A. aferentă acestor operațiuni.
Instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.2 din O.G. nr. 3/1992 republicată, care stabilește că în sfera de aplicare a T.V.A. intră operațiunile cu plată și cele asimilate acestora, conform ordonanței și care sunt efectuate de o manieră independentă de persoane fizice sau juridice ca: livrări de bunuri mobile și/sau prestări de servicii, transferul proprietății bunurilor imobile dintre contribuabili, precum și între aceștia și persoane fizice.
Atât timp cât s-au încasat sume aferente contractelor de închiriere a unor spații din administrarea intimatei, operațiunile fiind aducătoare de venit, se obțin venituri.
Conform prevederilor pct.1-3 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, „închirierea de bunuri” este o operațiune impozabilă chiar dacă sunt efectuate de o instituție publică – cu atât mai mult cu cât sumele se încasează lunar.
Expertiza efectuată și care a fost avută în vedere de instanța de fond nu este concludentă, atâta vreme cât nu a clarificat specificul activității în speță, prin prisma încadrării în activități economice raportat la sfera de aplicabilitate a T.V.A.
Întrucât prin aceste activități intimata a depășit plafonul legal conform art.114 din OUG nr.17/2000 – normele de aplicare – trebuia să se declare plătitoare de TVA pentru operațiunile impozabile și în paralel cu ținerea evidenței contabile distincte pentru facilitarea calculului obligațiilor către bugetul de stat.
Datorându-se TVA, în mod legal organul de control a calculat majorările de întârziere aferente – conform O.G. nr.3/1992, întrucât nu s-a depus declarație de înregistrare fiscală.
Așa fiind și pentru considerentele expuse, se va admite recursul, se va casa sentința și, în fond se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de Municipiul Caransebeș prin primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de Municipiul Caransebeș prin primar.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.