S-a luat în examinare recursul declarat de SC”S” SRL împotriva încheierii nr.123/CA din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic L.A., lipsind recurenta reclamantă SC”S” SRL și intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Tulcea.
Procedura completă.
După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat pricina în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond părții prezente și procurorului.
Consilierul juridic a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temenică.
Reprezentanta Ministerului Public a formulat oral concluzii în sensul admiterii recursului, motivele de casare fiind întemeiate.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 6.12.1998 la Curtea de Apel Constanța – reclamanta SC”S” SRL a solicitat anularea Deciziei nr.1471/1998 emisă de Ministerul Finanțelor, decizie prin care s-a respins contestația și a fost renținută dispoziția nr.40/1998 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Tulcea și a procesului verbal din 6 august 1998 încheiat de către Garda Financiară Tulcea acte în temeiul cărora a fost obligată să achite la bugetul de stat suma totală de 7.779.024 lei impozit pe profit, majorările de întârziere și TVA.
Curtea de Apel Constanța, investită cu soluționarea prin sentința civilă nr.76/CA din 24.06.1999 a admis acțiunea și a anulat decizia nr.1471/1999 și procesul verbal din 6.08.1998.
Impotriva sentinței a declarat recurs Garda Financiară , recurs care a fost admis de Curtea Supremă de Justiție - Secția contencios administrativ prin decizia nr.728 din 26 februarie 2002, a fost casată sentința nr.76/1999 și trimisă cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, cu îndemnarea ca în rejudecare să se facă o nouă expertiză care să lămurească cu certitudine situația contabilă a societății reclamante.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanța sub nr.509/CA/2002 și după mai multe termene fiind stabilit expertul, la termenul din 10.10.2002, reclamanta a depus la dosar cererea de la fila 41 prin care menționează că nu își mai susține acțiunea, astfel apreciat că renunță la judecata cauzei.
Instanța prin încheierea din 10.10.2002 constatând că sunt îndeplinite cerințele art.246 Cod procedură civilă, că pârâta nu se opune, dar solicita c/val onorariului de expert, adică 5.000.000 lei, a luat act de renunțare la judecata și a obligat reclamanta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta care a criticat soluția sub aspectul obligării sale la 5.000.000 lei reprezentând onorariul experților, expertiză care nu s-a mai efectuat suma aflându-se astfel la dispoziția pârâtei.
Recursul este fondat.
In conformitate cu prevederile art.246 Cod procedură civilă reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar în alin.3 și 4 aceluiași articol sunt prevăzute condițiile în care se acordă cheltuielile de judecată pârâtului ca și învoirea sa privind renunțarea la judecată.
Cu actul depus la fila 49 din dosarul instanței de fond se face dovada că echipa de experți contabili nu a ridicat din cont suma de 5.000.000 lei, că expertiza nu s-a efectuat, iar suma este la dispoziția Direcției Generale a Finanțelor Publice Tulcea și o poate retrage.
In raport de acest act este de constatat că reclamanta nu poate fi obligată la aceste cheltuieli de judecată, că suma poate fi ridicată din cont ca fiind depusă pentru o lucrare neefectuată și care nu se mai aduce la îndeplinire.
Față de aceste considerente Curtea va admite recursul declarat de reclamanta recurentă SC”S” SRL împotriva încheierii nr.123/CA din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța, casează în parte această încheiere numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată, exonerând reclamanta de plata acestor cheltuieli în sumă de 5 milioane lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC ”S” SRL împotriva încheierii nr.123/CA din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
Casează în parte încheierea atacată în ceea ce privește cheltuielile de judecată, exonerând reclamanta SC ”S” SRL de plata acestor cheltuieli.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.