S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. “R.S.R.” S.A. împotriva sentinței nr.11 din 25 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și comercial.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic E.B., lipsind recurenta-reclamantă S.C. “R.S.R.” S.A. precum și intimata-pârâtă Direcția Controlului Financiar Fiscal Prahova.
Procedura completă.
Consilierul juridic E.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Procurorul a pus concluzii pentru admiterea recursului, casarea sentinței atacată și pe fond, admiterea acțiunii.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.11 pronunțată la data de 25 ianuarie 2002 în dosarul nr.5248/2001 Curtea de Apel Ploiești – Secția comercială și contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea formulată de S.C. “R.S.R.” S.A. împotriva Ministerului Finanțelor Publice și a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Prahova – Direcția Controlului Financiar Fiscal (D.G.F.P. Prahova).
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a susținut următoarele:
Prin procesul verbal de control încheiat la data de 5 februarie 2001, D.G.F.P. Prahova a reținut că, în perioada 1 noiembrie 1999 – 21 septembrie 2000, societatea comercială a livrat produse petroliere către mai mulți agenți economici din Zona liberă Giurgiu pentru care nu a respectat condițiile de export, astfel că i-a calculat obligații la bugetul de stat în sumă de 672.839.541 lei reprezentând T.V.A.
Contestația formulată împotriva procesului verbal a fost respinsă prin decizia nr.999/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice cu motivarea că societatea comercială nu a întocmit declarații vamale de export (prin comisionarul care a intermediat operațiunea), astfel că nu poate beneficia de cota zero T.V.A.
Constatările organului de control și soluția organului administrativ jurisdicțional au fost confirmate și prin concluziile expertizei judiciare ce a fost efectuată în cauză.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă susținând, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art.17 lit.B.j din O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoare adăugată și că, pe de altă parte, a ignorat adresa nr.30248/ 25 mai 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
Recursul este neîntemeiat.
Este necontestat faptul că, în perioada 1 noiembrie 1999 – 31 septembrie 2000 societatea comercială recurentă, prin comisionarul SC „O.C.” SA, a livrat produse petroliere unor agenți economici din Zona liberă Giurgiu, pentru care nu a colectat și evidențiat TVA, considerând că beneficiază de cota zero TVA, potrivit prevederilor art.17 pct.B, lit.j) din O.U.G. nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată.
Organele de control au calculat că, pentru livrările respective, societatea comercială recurentă datorează bugetului de stat suma de 672.839.541 lei, cu titlu de T.V.A.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art.17 pct.B, lit.j) din O.U.G. nr.17/2000, care au preluat reglementarea din art.17 pct.C, lit.j) din O.G. nr.3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, se aplică cota zero de TVA pentru materialele, accesoriile și alte bunuri care sunt introduse din teritoriul vamal al României în Zona liberă, cu îndeplinirea formalităților de export.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art.16 din Legea nr.64/1992 privind regimul zonelor libere, bunurile provenite din teritoriul vamal al României, pot fi introduse în zonele libere cu respectarea dispozițiilor legale privind exportul sau, după caz, trimiterea temporară.
De asemenea, potrivit art.126 alin.(2) din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României, pentru mărfurile românești care se introduc în zonele libere se depun declarații vamale.
În ceea ce privește exportul realizat prin comisionar, ca în cazul livrărilor făcute de recurentă prin S.C. „O.C.” S.A., dispozițiile pct.9.6 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000, apobate prin H.G. nr.401/2000, care au preluat reglementările pct.9.12 din Normele de aplicare a O.G. nr.3/1992 aprobate prin H.G. nr.512/1998, au prevăzut în mod expres necesitatea declarației vamale de export.
Cum recurenta nu a prezentat organului de control declarații vamale de export care să fi fost întocmite de comisionar, ci doar declarații de introducere a bunurilor în Zona liberă, rezultă că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect prevederile legale arătate mai sus, constatând că actele administrative atacate sunt legale și temeinice.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, ce vizează faptul că instanța de fond a ignorat un mijloc de probă: adresa nr.30348/ 28.05.2001 (f.74) semnată de un secretar de stat de la ministerul intimat, aceasta este neîntemeiată.
Este adevărat că instanța de fond nu se referă în considerentele hotărârii la această adresă, dar acest lucru nu era necesar din moment ce conținutul acesteia reproduce prevederile legale în materie, astfel că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.10 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluția de respingere a acțiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate și cum nu au fost constatate motive care să poată fi invocate din oficiu, recursul de față va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. “R.S.R.” S.A. împotriva Sentinței nr.11 din 25 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și comercial, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.