Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.M. a solicitat anularea adresei nr. 1098609 din 19 ianuarie 2002, emisă de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei a județului Tulcea, prin care s-a dispus suspendarea dreptului de a călători în străinătate, până la 20 decembrie 2004, precum și a adresei nr. 101/2002, a Direcției Generale a Pașapoartelor, prin care s-a menținut măsura luată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cele două adrese i s-a suspendat dreptul de a călători în străinătate, în baza prevederilor art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 86/2001, aplicându-se astfel sancțiunea maximă prevăzută de lege, ceea ce constituie o aplicare greșită a legii.
S-a arătat, apoi, că a fost trimisă în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a României, constând în aceea că în luna decembrie 2001 a fost depistată, reținută și returnată în țară, din Austria, deoarece nu poseda formele legale de ieșire din România și de ședere pe teritoriul acestei țări; că, în mod greșit s-a luat măsura contestată, fără a se aștepta soluționarea cauzei penale, având în vedere că fapta pentru care a fost trimisă în judecată, se sancționează potrivit art. 14 lit. c) din O.G. nr. 65/1997.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, fiind sesizată prin declinare de competență, de către Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 122 din 3 octombrie 2002, a admis acțiunea și pe cale de consecință, a redus măsura aplicată, de la 3 ani, la un an de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, cu următoarea motivare:
Prin sentința penală nr. 625 din 13 martie 2002, a Judecătoriei Arad, reclamanta a fost condamnată la 300.000 lei amendă penală, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea prevăzută de art. 70 pct. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, constând în aceea că, în noaptea de 31 mai 2001, a trecut ilegal frontiera de stat a României, prin zona localității Nădlac, fiind apoi returnată din Austria, la 20 decembrie 2001.
La returnarea din Austria s-a luat împotriva reclamantei, măsura de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului pe o pedioadă de 3 ani, avându-se în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România.
Măsura aplicată reclamantă, în temeiul O.U.G. nr. 86/2001, intrată în vigoare la 26 iunie 2001, nu este, însă, proporțională cu gravitatea faptei comise și cu consecințele acesteia, întrucât reclamanta nu a săvârșit în țară sau în străinătate, fapte de natura celor prevăzute de art. 14 din O.G. nr. 65/1997.
În ce privește împrejurarea că reclamanta a mai avut restricționat dreptul liberei circulații anterior, pe 3 luni, respectiv 6 luni, pentru aceleași motive, s-a apreciat că nu este de natură a justifica maximul duratei de 3 ani, având în vedere că reclamanta intenționează să se căsătorească în Austria, unde dorește să și muncească.
Împotriva sentinței a declarat recurs Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că reducerea măsurii restricționării dreptului liberei circulații de la 3 ani, la 1 an, este greșită, având în vedere perseverența reclamantei în încălcarea reglementărilor privind intrarea și șederea pe teritoriul Austriei.
Recursul este fondat.
În adevăr, din actele dosarului, necontestate, rezultă că reclamanta a fost de trei ori returnată din Austria: la 21 octombrie 2000, când i s-a restricționat dreptul de folosire al pașaportului pentru 3 luni; la 2 aprilie 2001, când i s-a restricționat dreptul de folosire al pașaportului, pentru 6 luni și la 20 decembrie 2001, când, fiind în vigoare O.U.G. nr. 86/2001, i s-a restricționat dreptul de folosire al pașaportului pentru 3 ani.
Potrivit O.U.G. nr. 86/2001, pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, măsura restricționării dreptului liberei circulații se ia de către Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei sau de către formațiunile teritoriale de evidență informatizată a persoanei, după caz, pentru o durată cuprinsă între 6 luni și 3 ani, stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și cu consecințele ei.
În cauză, măsura restricționării dreptului liberei circulații, pentru o durată de 3 ani, este în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 86/2001 și corespunde circumstanțelor în care reclamanta a ieșit în mod nelegal din România, intrând pe teritoriul Austriei, de unde a fost de trei ori returnată.
În raport cu aceste date, susținerea reclamantei, acceptată de prima instanță, că intenționează să se căsătorească în Austria, unde dorește să muncească, nu are relevanță juridică, astfel că reducerea măsurii aplicate de la 3 ani, la 1 an, este nejustificată.
În consecință, urmează a admite recursul, a casa sentința și în fond, a respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, împotriva sentinței civile nr. 122/CA din 3 octombrie 2002, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantei P.M.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.