Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11 noiembrie 2002, reclamanții D.C., C.S., C.I., C.E., P.D. și Ș.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului) și S.C.”Transcom”SA Iași, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.09 nr.0041 din 30 aprilie 1993 emis de pârât în favoarea pârâtei, pentru suprafața de 1439,4 mp situată în Iași, str. Ignat nr.5.
Motivându-și cererea, reclamanții au arătat că terenul în discuție a aparținut autoarei lor, C.D., fiindu-le recunoscut dreptul de proprietate asupra lui în cadrul procedurii urmate potrivit Legii nr.18/1991, dar că punerea în posesie nu a putut fi făcută pentru că terenul a fost în mod abuziv inclus în patrimoniul pârâtei prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.
Curtea de Apel Iași, prin sentința nr.37/CA din 17 martie 2003, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a actului administrativ atacat pentru suprafața de 1439,4 mp în discuție, conform raportului de expertiză de la dosar și a obligat pârâții la plata sumei de 10.033.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în cauză s-au încălcat dispoziții legale imperative.
Că, potrivit raportului de expertiză topografică administrat în cauză - împotriva căruia părțile nu au formulat obiecțiuni- terenul atribuit reclamanților a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, putând fi atribuit reclamanților.
Împotriva sentinței au declarat recurs, în termen legal, atât pârâta S.C.”Transcom” SA Iași, cât și pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
În cadrul unor critici comune, pârâții au invocat nelegalitatea sentinței atacate, susținând, în esență, că reclamanții nu au adus o dovadă concludentă referitoare la pretinsul lor drept de proprietate preexistent asupra terenului în discuție, sentința nr.13973/2002, depusă de aceștia la dosar, fiind confuză.
Aceasta spre deosebire de pârâta S.C.”Transcom”SA Iași care și-a probat cu dovezi incontestabile titlul său de proprietate.
În plus, pârâta a învederat că, pe lângă încălcarea dreptului de proprietate al societății, s-ar afecta și interesele materiale ale acționarilor.
Pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a mai susținut în recursul său că hotărârea cuprinde motive contradictorii, arătând că soluția s-a bazat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, ignorându.-se celelalte probe ale pârâtei, precum și faptul că pe teren se află anumite construcții, pe care expertul nu le-a specificat.
Că, în raport cu înscrisurile din dosar, actul administrativ contestat este legal, fiind emis pe baza unei documentații depusă de beneficiar, care și poartă întreaga răspundere pentru legalitatea ei, în conformitate cu dispozițiile H.G.nr.834/1991, precum și faptul că ordinul prefectului este ulterior.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Prin Ordinul Prefectului nr.59 din 8 februarie 1999 s-a atribuit în proprietatea reclamanților suprafața de 1439,40 mp, situat în municipiul Iași, str. Ignat nr.5 (fost).
Așa cum rezultă din raportul de expertiză topografică administrat în cauză – și la care pârâții nu au formulat obiecțiuni-acest teren a fost inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.09 nr.0041 din 30 aprilie 1993 eliberat recurentei-pârâte S.C.”Transcom”SA Iași.
Prin acest înscris, ca și prin celelalte depuse de către intimați la filele 7-12 din dosarul de fond, reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari asupra terenului în discuție, neputându-se reține motivul de casare invocat de S.C.”Transcom” SA Iași privind încălcarea dreptului său de proprietate și a intereselor acționarilor.
Așa cum s-a dovedit, reclamanții au depus diligențe pentru reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenului, dobândit de autoarea lor încă din anul 1923, neavând relevanță faptul că ordinul prefectului a fost emis după data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea recurentei.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de către pârât, nici acestea nu sunt întemeiate.
Nu se poate reține că prima instanță a avut în vedere numai raportul de expertiză administrat în cauză, în considerentele hotărârii recurate concluziile acestui raport fiind coroborate cu celelalte înscrisuri aflate în dosar, la care s-a făcut referire.
Referitor la existența unor alte construcții pe teren, pe care expertul nu le-a menționat, acest aspect este nedovedit, părțile nefăcând obiecțiuni și neaducând nici o altă probă contrară.
Nu poate fi avut în vedere ca o astfel de dovadă „raportul de evaluare” depus în fața instanței de control judiciar, întrucât este o lucrare extrajudiciară și a avut alte obiective decât cele care interesează cauza.
Față de soluția pronunțată, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 C.proc.civ. obligând ambii pârâți la plata cheltuielilor de judecată, neputân-du-se reține apărarea recurentului privind lipsa culpei sale la emiterea certificatului atacat.
În consecință, în considerarea tuturor celor expuse, sentința este legală și temeinică și, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, teza a doua C.proc.civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții S.C.”Transcom” SA Iași și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile nr.37/CA din 17 martie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondate.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.