Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 februarie 1995 reclamanții D.I. și D.Ș. a chemat în judecată Consiliul Județean Dolj și S.C. „I” S.R.L. Craiova solicitând anularea autorizației de construcție nr. 75 din 18 noiembrie 1994.
Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr. 28 din 20 martie 1995 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând că terenul în cauză este proprietatea reclamanților, care l-au licitat legal.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții, care au fost respinse de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3063 din 9 octombrie 2001.
S.C. „I” S.R.L. Craiova a formulat și cerere de revizuire împotriva aceleiași sentințe, dovedind că D.I. a fost trimis în judecată penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în actele privind licitația.
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ prin sentința civilă nr. 150 din 7 aprilie 2003 a admis cererea de revizuire, a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul D.I.și S.C. „D.P.” S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate.
Anterior examinării motivelor de recurs se constată că, deși prezent în ședința din 21 octombrie 2003, acordându-se din nou termen în vederea timbrării și pentru lipsă de apărare, la termenul din 20 ianuarie 2004 recurentul reclamant nu a înțeles să se conformeze prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, republicată și a art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Așa fiind, recursul declarat de reclamanți se va anula ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de D.I. și S.C. „D.P.” S.R.L., Craiova împotriva sentinței civile nr. 150 din 7 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca netimbrat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.