Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 februarie 2001, Primăria municipiului Târgu Mureș a chemat în judecată Consiliul Județean Mureș, solicitând anularea hotărârii nr. 52 din 5 decembrie 2000, privind stabilirea tarifelor de bază, lunare, la chiriile pentru spațiile cu altă destinație din fondul locativ, în sensul neaplicării acestor prevederi, spațiilor administrate de societăți comerciale, regii autonome sau instituții bugetare din subordinea consiliilor locale, a consiliului județean și serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației centrale, adoptată de pârât.
În motivarea acțiunii, primăria a invocat nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât aceasta a fost adoptată în baza H.G. nr. 85/1991, act normativ căzut în desuetitudine, în opinia reclamantei, acesta nemaifiind aplicabil în prezent, în raport cu prevederile Legii nr. 69/1991, republicată, a administrației publice locale și cele ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Tribunalul Mureș, secția comercială, prin sentința nr. 283 din 16 martie 2001, a declinat competența de soluționare a cauzei, la Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 69/1991, republicată, art. 3 pct. 1 și art. 158 C. proc. civ.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 273 din 15 octombrie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea atacată, în sensul neaplicării acestor prevederi, spațiilor administrate de unități aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Târgu Mureș.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că prin litera, spiritul și finalitatea întregii legislații în domeniul administrației publice locale, începând cu Legea nr. 69/1991 și până în prezent, s-a consacrat principiul autonomiei locale, dreptul și capacitatea efectivă a autorităților publice locale, de a soluționa și de a gestiona treburile publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, dispozițiile contrare fiind abrogate, astfel că emiterea unui act administrativ pe temeiul unui act normativ neabrogat expres doar implicit și căzut în desuetitudine, în speță H.G. nr. 85/1991, este nelegală sub aspectul obligării consiliilor locale, de a se supune acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâtul Consiliul Județean Mureș, susținând că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente în speță prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Consiliul Județean Mureș a susținut că H.G. nr. 85/1991 este în vigoare pentru toate spațiile cu altă destinație, decât locuință, din fondul locativ de stat, aflate în proprietatea statului, iar nu a unităților administrativ-teritoriale.
Astfel, susține recurentul, Consiliul local își exercită doar prerogativele de administrator al fondului locativ de stat, ceea ce nu contravine principiului autonomiei locale (autonomie administrativă și financiară), prevăzută de Constituție, Legea nr. 69/1991, cu modificările ulterioare și de Legea nr. 215/2001 și nici dispozițiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică.
Totodată, recurentul-pârât arată că atât instanța de fond, cât și reclamanta, nu fac distincția între dreptul de proprietate al statului și dreptul de proprietate al unităților administrativ-teritoriale, situație care a dus la greșita interpretare a legii aplicabilă în cauză.
În plus, recurentul invocă ca argument în susținerea motivelor sale de recurs, că și în cazul locuințelor care aparțin statului, dar sunt administrate de consiliile locale, modul de stabilire și de plată a chiriilor se face în baza unei hotărâri de guvern, care delegă expres aceste prerogative, autorității publice locale, dar de această dată, consiliilor locale, în timp ce prin H.G. nr. 85/1991, statul, în calitate de proprietar, a delegat obligația de a stabili tarifele respective, consiliilor județene.
De asemenea, în motivarea recursului se invocă și faptul că H.G. nr. 85/1991 nu poate fi considerată implicit abrogată, în raport cu dispozițiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și nici în raport cu faptul că această hotărâre a fost modificată, ulterior intrării în vigoare a Constituției și a Legii nr. 69/1991, prin H.G. nr. 740/1993, prin această ultimă hotărâre instituindu-se chiar excepții de la aplicarea H.G. nr. 85/1991.
Examinând sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că H.G. nr. 85/1991 (M. Of. nr. 36/20.02.1991), face referire la spațiile din fondul locativ de stat, precum și la spațiile comerciale, spațiile administrative, sedii de organisme și organizații.
Ulterior, prin dispozițiile art. 135 alin. (3) din Constituția României, s-a statuat că proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, iar potrivit art. 79 din Legea nr. 69/1991, republicată, constituie patrimoniul unității administrativ-teritoriale, bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public de interes local, domeniul privat al acesteia, precum și drepturile și obligațiile cu caracter patrimonial.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, iar în conformitate cu cele ale art. 4 din aceiași lege, domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public.
În cauză, se constată că Prefectul județului Mureș a supus controlului de legalitate, hotărârea nr. 52/2000, iar prin adresa nr. 2785 din 28 februarie 2001, a răspuns Consiliului Local, în sensul că acesta a primit viza de legalitate, doar în ceea ce privește imobilele deținute de Consiliul Județean, societățile și regiile din subordinea acestuia și că viza parțială este motivată pe prevederile art. 8 și art. 63 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 69/1991, republicată.
Totodată, se constată că prin hotărârea nr. 48 din 16 septembrie 1999, Consiliul Județean Mureș și-a însușit inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al județului Mureș, așa cum este prezentat în anexa hotărârii, numai că instanța de fond nu a reținut că anexa la care se face trimitere, nu a fost depusă la dosar.
Având în vedere dispozițiile legale și înscrisurile mai sus arătate, deși atât reclamanta, cât și pârâtul, au susținut că s-au realizat inventarele bunurilor aparținând domeniului public al municipiului și al județului, totuși, se constată că instanța de fond, în mod greșit nu a fost preocupată de regimul juridic al bunurilor la care se referă hotărârea nr. 52/2000, a Consiliului Județean, privind stabilirea tarifelor la chirii și nici dacă s-a emis vreo hotărâre a guvernului, privind acest regim.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, potrivit Legii nr. 189/1998, a finanțelor publice locale, atât în veniturile proprii ale județelor – Anexa nr. 1, cap.1, lit. A), 5.3., cât și în cele ale comunelor, orașelor, municipiilor - Anexa nr. 1, Cap.2, lit. A), 11.4, se includ și veniturile din închirieri, iar potrivit „Notei” la Anexa 1, lista impozitelor locale, taxelor și a altor venituri ale bugetelor locale poate fi actualizată, ca urmare a perfecționării legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.
Prin urmare, aplicabilitatea H.G. nr. 85/1991, trebuia examinată în raport și cu regimul juridic al bunurilor închiriate, iar nu numai în raport cu principiul autonomiei locale.
De asemenea, instanța de fond trebuia să aibă în vedere, și dispozițiile H.G. nr. 740/1993,privind excepțiile de la aplicarea H.G. nr. 85/1991.
Neprocedând în modul arătat, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, motiv pentru care se va admite recursul declarat în cauză, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare, instanței competente, respectiv Tribunalul Mureș, în baza dispozițiilor art. 2 lit. c) și art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează a pune în discuția părților, și calitatea procesuală activă a Primăriei municipiului Târgu Mureș, în raport cu dispozițiile Legii nr. 69/1991, republicată, aplicabile la data introducerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Județean Mureș, împotriva sentinței civile nr. 273 din 15 octombrie 2001, a Curții de Apel Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Mureș, pentru competentă soluționare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2003.