Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 iulie 2001 la Curtea de Apel București, Fundația E.E. U.S. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 793 din 7 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului declarat, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, însă, recurentul nu indică la ce probe se referă, relatând mai întâi, faptul că nu este de acord cu dispozițiile Legii nr. 88/1993, privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor și nici cu modificarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 88/1993, după care relatează faptul că întrucât nu a primit răspuns la cererea sa de avizare provizorie a specializării de psiho-sociologie în termen de 9 luni, cere restituiea taxei achitate, inclusiv plata dobânzilor și rata inflației.
Printr-un al II-lea motiv de recurs, se arată că instanța nu s-a pronunțat pe cel de al II-lea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtului la plata de daune materiale și morale, în sumă de 150 milioane lei reprezentând c/val chiriilor achitate, conform contractului depus la dosar și restituirea taxei de 22.141.190 lei, pentru că C.N.E.A.A. nu și-a îndeplinit obligațiile cerute de lege: să întocmească Raportul de evaluare, în baza analizei Raportului de autoevaluare și a verificărilor îndeplinirii standardelor cuprinse în Legea nr. 88/1993, republicată.
Intimații Ministerul Educației și Cercetării și C.N.E.A.A. au cerut prin întâmpinările depuse, respingerea recursului declarat.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința nr. 793 din 7 iunie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educației și Cercetării și excepția de tardivitate a acțiunii invocată de C.N.E.A.A.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta Fundația E.E. U.S., în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării și C.N.E.A.A., ca inadmisibilă.
Instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la 10 aprilie 2001, reclamanta Fundația E.E. U.S. a chemat în judecată Ministerul Educației și Cercetării, precum și C.N.E.A.A.A, solicitând să se constate refuzul nejustificat al C.N.E.A.A., de a-i comunica raportul elaborat pe baza Raportului de evaluare, întocmit de Comisia de Evaluare, în urma vizitei la sediul Universității E.E. U.S. din 21 februarie 2000; de asemenea. refuzul de a-i comunica avizul Ministerului Educației și Cercetării. conform art. 5 pct. 1 lit. b) și c) și art. 17 din Legea nr. 88/1993.
Instanța a reținut ca întemeiate cele 2 excepții ridicate în cauză, respectiv lipsa calității procesuale a Ministerului Educației și Cercetării, precum și excepția de tardivitate a cererii față de C.N.E.A.A.
Astfel, din conținutul art. 5 din Legea nr. 88/1993 ,rezultă că Ministerul Educației și Cercetării nu are obligația emiterii vreunui aviz către reclamantă, Ministerul Educației și Cercetării având doar obligația elaborării proiectului de hotărâre de guvern și alte obligații, numai în situația în care pe baza raportului C.N.E.A.A., se constată că facultatea respectivă îndeplinește standardele prevăzute de lege, condiție care în cauză nu a fost probată, întrucât C.N.E.A.A. a considerat incomplet dosarul reclamantei și a hotărât repetarea vizitei.
În fapt, după vizita din 21 februarie 2000 și depunerea de către reclamantă a actelor solicitate ulterior, C.N.E.A.A. a considerat necesară efectuarea unei noi vizite, comunicându-se reclamantei hotărârea de repetare a vizitei, la 4 decembrie 2000.
Reclamanta deși cunoștea data efectuării vizitei, a formulat solicitarea nr. 2097 din 30 noiembrie 2000, privind comunicarea raportului, iar la 4 decembrie 2000, membrii delegați a C.N.E.A.A. nu au fost primiți pentru efectuarea vizitei.
Instanța a reținut că față de reclamația administrativă din 30 noiembrie 2000, acțiunea reclamantei este tardivă, deoarece în cazul refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privitoare la un drept recunoscut de lege, reclamantul trebuie să se adreseze instanței în termen de 30 de zile de la data comunicării răspunsului sau de la data la care termenul de răspuns a expirat, în cazul în care autoritatea administrativă nu comunică nici un răspuns.
În speță, a reținut instanța, reclamația administrativă a fost formulată la 30 noiembrie 2000, iar acțiunea în justiție abia la 10 aprilie 2001, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, fiind, în mod evident depășit.
Analizându-se actele cauzei, în raport cu motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel încât recursul va fi respins.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat pe un mijloc de apărare sau asupra unei dovezi hotărâtoare în pricină, fără ca aceste dovezi să fie incidente, ca, de altfel, și relevanța lor.
Cât privește nepronunțarea instanței pe niște daune materiale sau morale, recursul este, de asemenea, neîntemeiat, cât timp acțiunea reclamantei-recurente a fost respinsă ca inadmisibilă.
Așa fiind, recursul declarat fiind neîntemeiat, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Fundația E.E. U.S. București, împotriva sentinței civile nr. 793 din 7 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.