Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.103 din 13 decembrie 2002, Colegiul jurisdicțional Ialomița al Curții de Conturi a stabilit în sarcina E.D., fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Ialomița o amendă civilă egală cu două salarii, în baza art.71 alin.2, raportat la art.129 și 127 lit.b din Legea nr.941992, republicată și modificată prin Legea nr.77/2002.
S-a reținut că urmare a controlului efectuat de către controlorii financiari ai D.C.F.U. Ialomița, au fost constatate abateri financiar–contabile, consemnate în raportul de control nr.404/46 din 12 iunie 2002.
Una dintre ele se referă la faptul că nu a fost organizată și condusă evidență contabilă sintetică și analitică a obligațiilor de plată la fondul de asigurări sociale de sănătate în contul 220 „Debitori”,nesocotindu-se prevederile art.15 din Legea nr.82/1991, republicată și modificată prin O.G. nr.61/2001.
Pe de altă parte, la împlinirea termenului fixat pentru aducerea la îndeplinire a măsurii dispuse prin decizia nr.9 din 25 iunie 2002, s-a constatat că atât directorul general, cât și directorul adjunct economic nu au luat nici o măsură în acest sens.
Prin decizia nr.138 din 4 martie 2003, Curtea de Conturi, Secția Jurisdicțională a respins recursul jurisdicțional declarat de D.E.
S-a reținut, în esență, că trăsătura caracteristică a conturilor extrabilanțiere constă în aceea că înregistrarea se realizează în partidă simplă și nu în partidă dublă,cum este cazul conturilor bilanțiere așa încât încasările unor eventuale creanțe înregistrate în asemenea conturi nu vor avea conturi corespondente iar o eventuală încasare nu poate fi evidențiată.
Având în vedere că recurenta nu a luat nici o măsură în vederea aducerii la îndeplinire a deciziei nr.9 din 25 iunie 2002 (care nu a fost contestată de C.J.A.S. Ialomița prin conducerea sa, în termenul legal), colegiul jurisdicțional a procedat corect la aplicarea amenzii în baza art.127 lit.b și 129, raportat la art.40 din Legea nr.94/1992.
In sfârșit, s-a apreciat că opiniile de principiu sau punctele de vedere exprimate de unele autorități ale administrației publice nu pot completa dispozițiile cu caracter imperativ conținute în planul de conturi.
Totodată, invocarea unor dificultăți și inconveniente de ordin practic la punerea în aplicare a deciziei nu poate constitui un argument pentru eludarea reglementărilor legale în materie.
Impotriva ambelor hotărâri ale organelor Curții de Conturi a declarat recurs D.E.
Recurenta a susținut că aceste acte administrativ-jurisdicționale sunt nelegale și netemeinice deoarece:
-în funcția de conducere pe care a deținut-o în perioada supusă controlului, a manifestat interes maxim pentru executarea măsurii dispuse, dar era imposibil ca din toată țara, numai Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița să înregistreze debitorii în contul 220, iar restul caselor județene să îi păstreze în evidența din afara bilanțului – contul 979;
-la data de 15 august 2002, nici o casă de asigurări de sănătate din țară nu înregistrase debitorii în activul bilanțului;
-Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița este singura autoritate a administrației publice de specialitate la care, organele Curții de Conturi au dispus o atare sancțiune civilă cu caracter patrimonial.
Ulterior, în cadrul unui motiv de casare suplimentar, recurenta a invocat neregularitatea sesizării, arătând că aceasta a fost făcută de o persoană necompetentă și anume, directorul Direcției de Control Financiar Ulterior Ialomița al Curții de Conturi și nu de către procurorul financiar.
Criticile sunt întemeiate.
Potrivit art.51 alin.1 din Legea nr.94/1992, în vigoare la data de 16 octombrie 2002, Colegiul jurisdicțional se investește prin încheierea de sesizare a completului constituit conform art.31 alin.1, prin actul de sesizare al procurorul financiar, prin contestația introdusă de persoana obligată la plată împotriva deciziei emise, potrivit art.95 alin.1, de șefii compartimentelor de control ale camerelor de conturi județene.
In speță, sesizarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Ialomița a fost făcută de către directorul Direcției de Control Financiar al Județului Ialomița prin adresa 679 din 16 octombrie 2002, adică de o persoană care nu avea această competență materială.
Ignorând împrejurarea respectivă,care vizează neregularitatea sesizării organului administrativ-jurisdicțional, atât colegiul jurisdicțional, cât și Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi au pronunțat în cauză hotărâri cu încălcarea esențială a legii.
Ele sunt și netemeinice pentru că, așa cum rezultă din probele cu acte administrate, în urma intervențiilor făcute de recurenta D.E. la Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Contabilității Publice a emis adresa nr.172.669 din 3 iulie 2002, în care s-a arătat că urmează să fie elaborate norme metodologice privind înregistrarea în contabilitate a creanțelor bugetare (impozite, taxe, contribuții,dobânzi, etc), după implementarea măsurilor cuprinse în programul de reformă privind administrarea veniturilor și contribuțiilor sociale.
De asemenea, în cadrul termenului de realizare a dispoziției primite, recurenta a depus la Direcția de Control Ulterior a Camerei de Conturi Ialomița cu adresa nr.3035 din 14 august 2002, răspunsul dat de Ministerul Finanțelor Publice privind reglementarea problemei în discuție.
Mai mult, ca urmare a sesizărilor formulate la nivel național, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a decis, ulterior termenului stabilit prin decizia nr.9/2002 a Camerei de Conturi Ialomița, înregistrarea provizorie a debitelor din contribuții, inclusiv majorările și penalitățile aferente, în conturile 220 „Debitori”, respectiv 531-„Venituri”de realizat.
Operațiunea s-a efectuat de către Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița, începând cu situațiile financiare încheiate la data de 30 septembrie 2002, astfel cum rezultă din balanța sintetică de verificare la 30 septembrie 2002, anexată ca act nou în recurs.
In aceste condiții, în mod greșit controlorii financiari și apoi, organele administrativ-jurisdicționale investite cu soluționarea cauzei, au considerat că în unitatea supusă verificării, condusă atunci de D.E., nu s-a organizat și condus evidența contabilă și sintetică privind obligația de plată către fondul de asigurări sociale de sănătate.
In lipsa oricăror elemente pe baza cărora să se rețină vinovăția recurentei în săvârșirea pretinsei abateri, nu se justifică sancționarea acesteia cu amenda civilă egală două salarii.
Față de considerentele expuse urmează a se admite recursul, cu consecința desființării hotărârilor atacate și în fond, a respingerii sesizării nr.679 din 16 octombrie 2002 a Direcției de Control Financiar Ulterior Ialomița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de D.E. împotriva deciziei nr.138 din 4 martie 2003 a Curții de Conturi-Secția Jurisdicțională.
Desființează decizia atacată și sentința nr.103 din 13 decembrie 2002 a Colegiului Jurisdicțional Dâmbovița și, în fond respinge sesizarea nr.679 din 16 octombrie 2002 a Direcției de Control Financiar Ulterior a Județului Ialomița.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.