S-a luat în examinare recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.571 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă D.V., lipsind recurentul pârât Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
D.V. a solicitat să se ia act că renunță la judecata în ce privește capătul de cerere privind despăgubirile bănești întrucât a funcționat în perioada 1 septembrie 2001 – 6 mai 2002 în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Sălaj și că începând cu data de 7 mai 2002 este angajată la Camera de Conturi a județului Sălaj.
A depus la dosarul cauzei adresa de la fila 20 care atesta că în baza criteriilor de evaluare a activității profesionale pe anul 2002 a obținut calificativul foarte bine.
Solicită însă obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iunie 2001 reclamanta D.V. a solicitat anularea Ordinului nr.218 din 14 mai 2001 emis de Președintele Curții de Conturi a României prin care i
s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a din Codul muncii, să se dispună reîncadrarea în funcția avută anterior, evaluarea reală a activității desfășurate, anularea celui de al treilea clasament al controlorilor financiari și menținerea primului clasament făcut de șeful compartimentului de control financiar și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Ordinul nr.218 din 14 mai 2001 a Curții de Conturi a României în mod nelegal i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a din Codul muncii.
Reclamanta a apreciat că măsura luată este nelegală și netemeinică deoarece nu au fost respectate criteriile stabilite de Plenul Curții de Conturi a României în ședința din 26 aprilie 2001 și transmise sub nr.880 din 27 aprilie 2001.
Tribunalul Sălaj Zalău prin sentința civilă nr.383 din 6 iulie 2001 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.
Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.571 din 13 decembrie 2001 a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Ordinului nr.218 din 14 mai 2001 a Președintelui Curții de Conturi a României și reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior cu plata drepturilor bănești aferente pe perioada 15 mai 2001 până la reîncadrare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pentru departajarea personalului, la criteriile inițiale de evaluare s-au adăugat și indicii de salarizare în urma căruia reclamanta s-a situat pe locul 6 ceea ce a determinat disponibilizarea sa.
În clasamentul controlorilor financiari pe criteriile prevăzute din hotărârea Comitetului de Conducere a Curții de Conturi nr.34/2001 reclamanta se situează pe locul doi cu calificativul foarte bine pe anul 2000 și cel mai mare număr de constatări pe act de control ceea ce face ca departajarea efectuată doar pe baza criteriului salarizării să fie nelegală și neobiectivă.
Considerând hotărârea nelegală și netemeinică a declarat recurs Curtea de Conturi a României.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că instanța de contencios administrativ nu era competentă să cenzureze aspecte care nu au nici o tangență cu contenciosul administrativ și nu era abilitată să stabilească locul pe care reclamanta îl ocupă în clasamentul întocmit la nivelul Camerei de Conturi Sălaj.
S-a mai susținut că instanța a interpretat eronat probele și a ignorat susținerile recurentei ceea ce a dus la anularea Ordinului nr.218/2001 în integralitatea sa.
Recurenta a mai arătat că nu se justifică plata drepturilor bănești aferente pe perioada cuprinsă între 15 mai 2001 până la reintegrare în primul rând pentru că măsura luată a fost consecința reducerii prin lege a numărului de posturi iar în al doilea rând pentru că reclamanta s-a angajat la altă instituție și a realizat venituri în această perioadă.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că recursul este întemeiat numai în parte. Motivele de recurs formulate de Curtea de Conturi a României privitor la reîncadrarea reclamantei în aceeași funcție sunt nefondate.
Prin Ordinul nr.2181 din 14 mai 2001 Curtea de Conturi a României a dispus disponibilizarea personalului din structurile de control, ca urmare a desființării posturilor deținute, în temeiul art.130 lit.a din Codul muncii.
În vederea realizării acestei operațiuni Plenul Curții de Conturi a stabilit criteriile de evaluare a personalului, care au fost transmise cu adresa nr.880 din 27 aprilie 2001 (fila 7 dosar nr.1391/2001 a Tribunalului Sălaj).
În urma aplicării acestor criterii, controlorul financiar D.V. s-a clasat pe locul trei.
Considerând că aceste criterii nu au fost suficiente pentru a realiza departajarea persoanelor ce urmează a fi disponibilizate s-au stabilit și alte criterii cum ar fi numărul mediu de constatări pe fiecare act întocmit în perioada 2000-2001, respectiv numărul de abateri financiare constatate și încălcare ale disciplinei financiare de către persoanele juridice supuse controlului precum și coeficienții de salarizare acordați pe anii 1998 și 1999.
La a doua evaluare reclamanta a obținut locul 2 în clasament iar la a treia evaluare când s-a luat în calcul și indicii de salarizare reclamanta s-a situat pe penultimul loc.
Având în vedere că indicii de salarizare nu sunt cuprinși în criteriile de stabilire a controlorilor financiari ce urmează să fie disponibilizați, pentru încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit pentru Curtea de Conturi prin Legea bugetului de stat pe anul 2001, că reclamanta a obținut calificative foarte bune în aprecierea activității profesionale, urmează a se constata că hotărârea instanței de fond prin care s-a dispus reîncadrarea este legală și temeinică.
Necompetența materială a instanței de contencios administrativ a mai fost invocată de Curtea de Conturi a României în fața Tribunalului Sălaj care a soluționat-o prin sentința civilă nr.380 din 6 iulie 2001 în sensul că reclamanta fiind funcționar public, potrivit art.95 din Legea nr.188/1999 poate cere instanței de contencios administrativ anularea ordinului de destituire din funcție.
În ce privește împrejurarea că instanța nu ar fi fost abilitată să stabilească locul pe care reclamanta îl ocupă în clasamentul întocmit de Camera de Conturi Sălaj se constată că unul din capetele de cerere îl constituie anularea celui de al treilea clasament al controlorilor financiari și să se dispună menținerea primului clasament.
În această situație judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în scopul orotirii drepturilor și interesului părților.
Față de declarația reclamantei că în perioada 1 septembrie 2001 – 6 mai 2002 a fost angajată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj iar începând cu data de 7 mai 2002 a fost reîncadrată la Camera de Conturi a județului Sălaj urmează a se admite recursul numai în partea referitoare la plata drepturilor bănești, instanța luând act de renunțarea reclamantei la judecata sub acest aspect, menținând totodată dispozițiile privitoare la măsura reîncadrării reclamantei în funcția avută anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr.571 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința în partea referitoare la obligarea recurentei pârâte la plata drepturilor bănești luându-se act de renunțarea la judecata pe acest aspect conform art.246 Cod procedură civilă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge cererea de cheltuieli formulată de intimata D.V.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.