Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, T.M., în calitate de unic administrator al SC F. SRL, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 55/2002 a Curții de Apel Cluj, solicitând casarea acesteia și admiterea în întregime a acțiunii în contencios administrativ, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Direcția Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Cluj, Administrația Financiară a municipiului Cluj-Napoca, cu obligarea intimaților la plata sumei de 217.114.647 lei, calculată până în decembrie 2001.
Ulterior, recurentul a mai depus în cauza de față „completări” ale recursului, cuprinzând calcule privind rata inflației pentru sumele cerute, aceste cereri neputând fi primite ca având regim de motiv de recurs în sensul legii, față de dispozițiile art. 301 și 306 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea recursului declarat, întrucât recurentul a devenit plătitor T.V.A. începând cu 1 aprilie 1997, situație comunicată, de altfel, petentului, iar recurentul a cerut restituirea T.V.A., pentru un import din februarie 1997, deci când SC F. SRL nu era plătitoare de T.V.A., astfel încât nu avea dreptul la deducerea T.V.A.
Din actele cauzei,Curtea Supremă de Justiție reține că prin sentința civilă nr. 55 din 31 ianuarie 2002, Curtea de Apel Cluj-Napoca, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice.
S-a reținut că prin acțiunea înregistrată la 27 aprilie 1998 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta SC F. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 269 din 2 martie 1998 a Ministerului Finanțelor, constatându-se depunerea în termen a contestației, înregistrate sub nr. 29550 din 8 august 1997, la Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Finanaciar de Stat Cluj și în consecință, obligarea Ministerului Finanțelor să soluționeze în fond plângerea împotriva deciziei nr. 63 din 29 august 1997 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Contolului Financiar de Stat Cluj.
Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 240 din 3 noiembrie 1998, (decizia nr. 269 din 3 martie 1998 a fost desființată), cu trimiterea cauzei spre soluționare în fond a contestației, Ministerului Finanțelor.
Ulterior, urmare a soluționării plângerii, Ministerul Finanțelor a emis decizia nr. 275 din 5 februarie 1999, prin care o respinge ca rămasă fără obiect și a cărei anulare a făcut obiectul acțiunii înregistrate la 5 aprilie 1999, în dosarul nr. 1788/1999 al Curții de Apel Cluj.
Prin sentința civilă nr. 89 din 18 mai 1999 s-a admis acțiunea reclamantei și s-au desființat decizia nr. 275 din 5 februarie 1999 a Ministerului Finanțelor, nr. 63 din 29 august 1997 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Cluj și hotărârea Administrației Financiare, din adresa nr. 16.578 din 20 iunie1997, dispunându-se rambursarea T.V.A. deductibilă, în sumă de 14.835.110 lei, precum și a taxelor de timbru achitate de reclamantă în procedura administrativă.
Prin decizia civilă nr. 2010 din 5 iunie 2000, pronunțată în dosarul nr. 2416/1999 al Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Cluj și al Ministerului Finanțelor, sentința a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare, pentru soluționarea acesteia, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Cluj.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a pronunțat sentința civilă nr. 447 din 8 decembrie 2000, în dosarul nr. 5457/R/2000, prin care a admis acțiunea reclamantei, anulând deciziile nr. 275/1999 și nr. 63/1997.
Împotriva acestei sentințe, părțile au declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, care prin decizia civilă nr. 3215 din 18 octombrie 2001, a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru încălcarea de instanța de fond a dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecare s-a format dosarul nr. 7155/2001 la Curtea de Apel Cluj. Cu această ocazie, recurentu-reclamant a cerut T.V.A. reactualizat, în raport cu inflația, cifrat la suma de 217.114.647 lei, taxele de timbru și daune cominatorii de 3 milioane lei, pentru fiecare zi de întârziere.
Judecând cauza în fond, Curtea de Apel Cluj a mai reținut că temeiul invocat de reclamantă, în susținerea pretențiilor sale, îl constituie deciziile nr. 1 din 10 noiembrie 1993, nr. 3 din 8 aprilie 1994 și nr. 5 din 10 martie 1995, ale Ministerului Finanțelo,r privind aprobarea soluțiilor referitoare la aplicarea O.G. nr. 3/1992, privind T.V.A., care, însă, nu mai erau în vigoare la data efectuării exportului.
S-a mai precizat că Ministerul Finanțelor, în aceiași materie, a mai emis decizia nr. 7 din 29 decembrie 1995, la rândul său abrogată prin decizia nr. 9 din 23 iulie 1997.
Întrucât ultima decizie nu face nici o referire la situațiile în care un agent economic devine plătitor de T.V.A. și când are dreptul de a solicita rambursarea T.V.A., instanța a făcut aplicarea normei prevăzută de art. 25 din O.G. nr. 3/1992. Astfel, „agenții economici care depășesc plafonul de venit prevăzut de ordonanță, depun declarația de înregistrare până la data de 15 a lunii următoare celei în care a realizat depășirea.
Instanța a constatat, astfel, că acesta este momentul în care se naște dreptul de a beneficia de deducerea T.V.A., împrejurare față de care acțiunea reclamantei a fost respinsă, atât în privința capătului de cerere principal, cât și a cererilor accesorii privind restituirea taxelor de timbru, cât și daune cominatorii.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Cât timp recurenta-reclamantă a devenit plătitoare T.V.A., după ce a făcut importul în discuție, aceasta nu poate cere restituirea T.V.A., în mod legal.
Respingându-se ca neîntemeiată cererea principală, implicit sunt neîntemeiate celelalte cereri accesorii formulate de reclamant, astfel încât recursul declarat fiind neîntemeiat, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC F. SRL, împotriva sentinței civile nr. 55 din 31 ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 28 martie 2003.