S-a luat în examinare recursul declarat de SC „E.E.” SA împotriva sentinței civile nr.37/CA din 19 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad reprezentate de consilierul juridic B.E., lipsind recurentul reclamant SC „E.E.” SA.
Procedura completă.
Consilierul juridic B.E. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24 ianuarie 2001 reclamanta SC „E.E.” SA. a solicitat anularea deciziei nr.582 din 30 aprilie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor, a hotărârii nr.29 din 30 aprilie 2001 a Direcției Controlului Financiar Fiscal Arad și a procesului verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 întocmit de Direcția Controlului Financiar Fiscal Arad prin care a fost obligat să achite suma de 23.147.313 lei cu titlu de impozit pe salarii 191.653.234 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii, suma de 287.317.071 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată și 1.246.851.427 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că având în vedere dispozițiile art.4 din O.U.G. nr.68/1999 a achitat debitele pe care societatea le înregistrase în balanța de la 30 aprilie 1999 și toate debitele pentru perioada 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, respectând astfel ambele condiții cerute de lege pentru a fi scutiți de plata majorărilor de întârziere.
Reclamanta a arătat că nu a înțeles să achite debitele stabilite de organul fiscal prin procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999 deoarece îl considera fără eficiență juridică, nul și lipsit de obiect.
Reclamanta a mai arătat că debitele și majorările de întârziere stabilite prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 sunt greșit calculate pentru că au fost preluate de organul de control fiscal din procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999.
Contestațiile formulate împotriva măsurilor luate de organul de control au fost respinse prin hotărârea nr.29 din 21 decembrie 2000 a Direcției Controlului Financiar Fiscal Arad și prin decizia nr.582 din 30 aprilie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.37/CA din 19 februarie 2002 a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a reținut că în mod legal au fost preluate debitele anterioare, prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 1999 și cum acestea nu au fost contestate prin procedura prevăzută de Legea nr.105/1997 legalitatea acestora nu poate face obiectul acțiunii.
Potrivit expertizei contabile efectuate în cauză reclamanta a avut obligația de a înregistra în contabilitate obligațiile fiscale stabilite prin procesul verbal nr.31514/1999, conform dispozițiilor legale cuprinse în Legea contabilității nr.82/1991 republicată a Hotărârii Guvernului nr.704/1993 și a O.U.G. nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare.
Pârâții au respins cererea reclamantei, privind aplicarea O.U.G. nr.68/1999, pentru că nu a îndeplinit condițiile cerute de art.4 alin.2, în sensul că, nu și-a achitat integral obligațiile bugetare până la termenele prevăzute în ordonanță, rămânând cu o restanță de 8.700.577 lei reprezentând TVA și cu 23.147.313 lei impozit pe salarii plătit până la data de 31 august 1999.
Din raportul de expertiză a rezultat că reclamanta a figurat pe toată perioada controlată cu un debit restant neachitat reprezentând impozit pe salarii de 47.074.107 lei.
Considerând sentința nelegală și netemeinică a declarat recurs SC „E.E.” SA.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că organele de control nu trebuiau să ia ca bază de calcul debitele și majorările de întârziere stabilite prin procesul verbal nr.31514 din 19 mai 1999, acesta fiind nul și lipsit de obiect.
Recurenta a susținut că a renunțat la aplicarea procedurii prevăzute de Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1283/1998 în cadrul căruia s-a întocmit procesul verbal nr.31514/1999 și a ales aplicarea O.U.G. nr.68/1999 conform cărora majorările de întârziere pentru debitele la bugetul de stat restante la data de 30 aprilie 1999 sunt scutite de plată, în cazul achitării integrale a acestor debite până la 31 august 1999.
Recurenta susține că suma de 8.700.577 lei reprezentând TVA putea fi compensată așa cum a propus și expertul cu suma de 840.675.801 lei achitată prin virament iar penalitățile în sumă de 313.247.013 lei calculate de organul de control prin procesul verbal din 30 noiembrie 2000 nu sunt datorate.
De asemeni, recurenta a mai susținut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză nici penalitățile în valoare de 829.273.615 lei nu sunt datorate.
Recursul nu este fondat.
În baza cererii formulate de SC „E.E.” SA. la data de 7 aprilie 1999, Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului Arad prin procesul verbal nr.31514 din 18 mai 1999 a propus reeșalonarea la plata a debitelor restante privind TVA de plată, impozit pe profit și impozitul pe salarii cu majorările aferente.
Odată cu aplicarea reeșalonării, potrivit Legii contabilității nr.82/1981, a H.G. nr.704/1993 și a prevederilor O.G. nr.11/1996 reclamanta avea obligația de a înregistra în evidența contabilă obligațiile fiscale stabilite prin procesul verbal nr.31.514 din 18 mai 1999.
Potrivit art.3 din O.U.G. nr.68/1999 majorările de întârziere trebuiau să fie înregistrate într-un cont separat de evidență în afara bilanțului.
Reclamanta nu a contestat procesul verbal nr.31514 din 18 mai 1999 întocmit de organele de control fiscal, astfel că măsurile luate de acestea devin obligatorii.
Ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență nr.68 din 19 mai 1999 reclamanta SC „E.E.” SA. a solicitat aplicarea acestei ordonanțe privitor la debitele înregistrate în contabilitate la 30 aprilie 1999.
Potrivit art.4 din O.U.G. nr.68/1999, majorările de întârziere prevăzute la art.3 se scutesc la plată, dacă debitele restante la data de 30 aprilie 1999 care le-au generat, reprezentând impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat, au fost achitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau se vor achita până la data de 31 august 1999.
Pentru a beneficia de prevederile art.1 debitorii sunt obligați să își achite obligațiile provenind din impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, datorate pe perioada 30 aprilie – 31 august 1999 precum și eventualele majorări de întârziere aferente acestora.
În vederea constatării dacă reclamanta și-a achitat debitele restante organele de control financiar fiscal au preluat prin procesul verbal nr.1163 din 30 noiembrie 2000 și obligațiile fiscale stabilite prin procesul verbal anterior, cu nr.31514 din 19 mai 1999, întrucât aceste obligații nu au fost achitate la bugetul de stat.
Prin procesul verbal nr.1163/2000 organele de control au reținut că reclamanta datorează sumele contestate în cauză și că nu poate beneficia de scutirea de plata majorărilor de întârziere conform dispozițiilor O.U.G. nr.68/1999.
Așa după cum rezultă și din expertiza efectuată în cauză reclamanta nu și-a achitat integral obligațiile bugetare până la termenele prevăzute de ordonanță, constatând că reclamanta datorează un debit restant neachitat de 47.074.106 lei.
Așa fiind, se constată că reclamanta nu își achitase integral obligațiile bugetare până la termenele prevăzute în ordonanță, astfel cum nu a fost îndeplinită nici condiția cerută de art.4 alin.2 al O.U.G. nr.68/1999 pentru a fi scutit de plata majorărilor de întârziere.
În consecință, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC „E.E.” SA. împotriva sentinței civile nr.37/CA din 19 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003.