S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. împotriva sentinței civile nr.256 din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit recurentul reclamant S.C. și intimatul pârât Uniunea Avocaților din România.
Procedura completă.
S-a referit că recurentul a solicitat soluționarea cauzei și în absența sa.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.C. în contradictoriu cu Uniunea Avocaților din România, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care să fie înscris în asociație și primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, a depus la secretariatul Baroului cerere de primire în profesia de avocat, iar cu nota nr.83 din 18 mai 2001 a solicitat să i se răspundă la cererea adresată anterior, dar până în prezent nu a primit răspuns.
Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.256 din 26 noiembrie 2001, a respins ca inadmisibilă acțiunea întrucât nu s-a respectat procedura prevăzută de Legea nr.51/1995 privitoare la exercitarea avocaturii.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea hotărârii și în fond admiterea acțiunii.
Se arată că instanța a ignorat că pârâta avea obligația să elibereze decizia solicitată, întrucât Baroul are această calitate, el îndeplinind condițiile legale pentru exercitarea profesiei de avocat fără examen.
Recursul este nefondat.
In conformitate cu dispozițiile art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 republicată primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, este posibilă pentru cel care anterior primirii în profesie, are o vechime de cel puțin 10 ani ca judecător, procuror, notar sau jurisconsult.
Din actele de la dosar, rezultă că reclamantul nu întrunește aceste condiții, iar acest lucru i-a fost comunicat de către Baroul Brăila.
Reclamantul-recurent împotriva adresei negative a Baroului nu a folosit procedura instituită de lege, ci a făcut o sesizare împotriva conducerii baroului la Uniunea Avocaților din România (fila 10).
In procedura legală prevăzută de Legea nr.51/1995, se arată că avizul nefavorabil al baroului se poate contesta la Comisia permanentă a Uniunii Avocaților din România care se pronunță prin decizie, aceasta urmează a fi contestată la Consiliul Uniunii, iar decizia pronunțată de aceasta poate fi atacată la instanța de contencios administrativ.
Din adresa nr.8610/19 octombrie 2001 a Uniunii Avocaților din România (fila 49), rezultă că reclamantul recurent nu are înregistrată nici o cerere, în sensul celor solicitate.
In consecință, soluția instanței de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, este temeinică și legală, astfel că, recursul se privește nefondat și în baza art.312 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinței civile nr.256 din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2003