Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 20 martie 2001, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Industriilor și Resurselor, solicitând anularea Ordinului nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, prin care se diminuează suprafața de teren din patrimoniul societății reclamante, cu suprafața de 5401,9 mp, revenirea la situația anterioară emiterii acestui act administrativ, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deține în proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1386/1994, transcris la Judecătoria sectorului 4 și apoi intabulat la Judecătoria Buftea, suprafața de teren de 1.516.635 mp.
Societatea reclamantă a arătat că în decembrie 2000, directorul SC B. SA a prezentat o copie a Ordinului nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, prin care se diminuează suprafața de teren aflată în proprietatea reclamantei, cu suprafața de 5.401,9 mp teren, pe care se află o cale ferată, pe care SC B. SA a cumpărat-o ca mijloc fix, de la R. SA. Această cale ferată a fost construită de R. SA, înainte de 1990, când proprietar al terenului era statul, iar titular al dreptului de administrare al terenului era fosta Intreprindere de Anvelope Danubiana, actualmente SC D. SA.
Calea ferată respectivă face legătura între SC B. SA și calea ferată care aparține (cu terenul aferent) SC D. SA, acesta fiind motivul pentru care SC B. SA a solicitat Ministerului Industriei și Comerțului, micșorarea terenului aflat în proprietatea SC D. SA, cu suprafața de 5401 9 mp, solicitare făcută în frauda legii, deoarece pe de o parte nu putea fi vorba de o „eroare”, iar pe de altă parte, legea (codul civil) statuează imperativ că numai proprietarul terenului poate să devină proprietarul construcției prin accesiune, și nu invers.
Reclamanta a mai arătat că a luat cunoștință de Ordinul nr. 14/2000, în luna decembrie 2000 și că actul administrativ emis este abuziv și vătămător pentru aceasta.
Pârâta a depus întâmpinare și a solicitat introducerea în cauză, a SC B. SA, în conformitate cu art. 57 C. proc. civ., pentru că ar putea pretinde aceleași drepturi, ca și reclamanta, iar prin încheierea din 2 mai 2001 a fost introdusă în cauză SC B. SA, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Prin sentința civilă nr. 170 din 20 februarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC D. SA, în contradictoriu cu pârâții SC B. SA București și Ministerul Industriilor și Resurselor și a anulat Ordinul nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, ca fiind nelegal.
A repus părțile în situația anterioară emiterii acestui act administrativ, respectiv a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 6875, emis la data de 17 septembrie 2001, de Ministerul Industriei și Resurselor și a obligat pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamantă, în sumă de 10.033.000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 14/2000, Ministerul Industriei și Resurselor a produs o vătămare intereselor reclamantei. Prin acesta și prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6875/2001, către R. SA, s-a secționat terenul reclamantei, în două, făcând improprie folosirea terenului situat la nord de această cale ferată.
S-a mai reținut că reclamanta a transcris dreptul său de proprietate, care face opozabil dreptul de proprietate erga omnes și de asemenea, a întabulat dreptul de proprietate, care face opozabil dreptul pentru terți de la data înscrierii cererii, rezultând, deci, că terenul a intrat în circuitul civil, a produs consecințe juridice și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile nu mai este posibilă schimbarea situației atestate.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs SC B. SA București, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că dispozitivul sentinței atacate anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6875 din 17 septembrie 2001, beneficiara acestui certificat fiind SC R. SA București, care, însă, nu a fost parte în proces și ca atare, nu se putea lua o măsură împotriva unei persoane juridice, care nu a fost parte în proces.
S-a mai susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând și anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6875 din 17 septembrie 2001, fără ca acest lucru să fi fost cerut de reclamantă și că Ordinul nr. 14/2000 nu mai putea fi anulat de instanța de contencios administrativ, întrucât terenul intrase în circuitul civil ,prin vânzarea către societate, fiind întabulat în cartea funciară.
Recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, SC D. SA a solicitat anularea Ordinului nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului și revenirea la situația anterioară emiterii acestui act administrativ.
Prin notele de concluzii scrise, reclamanta SC D. SA și-a precizat acțiunea, solicitând atât anularea Ordinului nr. 14 din 28 ianuarie 2000, emis de Ministerul Industriei și Comerțului, prin care se diminuează suprafața de teren din patrimoniul societății cu suprafața de 5401,9 mp, precum și pe cale de consecință, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 6875, emis la data de 17 septembrie 2001, de către Ministerul Industriei și Resurselor, în favoarea SC R. SA, pe baza acestui ordin și anularea celorlalte acte subsecvente primelor.
În aceste condiții, se reține că susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, este neîntemeiată.
În considerentele sentinței atacate s-a reținut în mod corect că prin Ordinul nr. 14/2000, Ministerul Industriei și Resurselor a produs o vătămare intereselor reclamantei, iar prin acesta și prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 6875/2001, către SC R. SA, terenul în discuție secționează proprietatea SC D. SA, în două părți distincte și face improprie folosirea terenului situat la nord de calea ferată, prin îngreunarea evidentă și nejustificată a accesului la acesta.
Nici motivul de recurs privind neparticiparea în proces a SC R. SA București nu este de natură să ducă la casarea sentinței atacate, deoarece, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, SC B. SA era proprietara terenului în suprafață de 2.476,32 mp, societatea respectivă a întocmit toată documentația care a dus la emiterea Ordinului nr. 14/2000 și ea ar fi trebuit să ceară introducerea în cauză a SC R. SA București.
Cât privește Ordinul nr. 1603 din 12 octombrie 1995, prin care se rectifică suprafața de teren a SC D. SA și la care face referire recurenta-pârâtă, acesta a fost emis la cererea SC D. SA, fapt menționat în chiar preambulul acestuia, privea o cu totul altă suprafață de teren, iar SC D. SA nu avea de ce să îl conteste.
De asemenea, la data la care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare invocat de SC B. SA, aceasta știa că Ordinul nr. 14/2000 este contestat de SC D. SA, cunoștea situația de fapt și cunoștea faptul că printr-un ordin al ministrului nu se poate schimba situația juridică a unui teren care se află în circuitul civil, instanța de contencios administrativ având competența să se pronunțe asupra legalității ordinului respectiv, ordin care a avut la bază o situație eronat prezentată de recurentă.
În consecință, având în vedere considerentele prezentate, recursul de față este nefondat și urmează să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC B. SA București, împotriva sentinței civile nr. 170 din 20 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.