S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba împotriva sentinței civile nr.15 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba, ambii reprezentați de consilierul juridic E. B., lipsind intimata-reclamantă S.C. „N. C.” SRL.
Procedura completă.
Consilierul juridic E. B. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar, casarea sentinței atacate și în fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu consecința menținerii actelor de control financiar.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.3788/ 15.08.1999 reclamanta S.C. „N.C.” SRL Alba Iulia a solicitat anularea deciziei nr. 1749/ 30.07.1999 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a procesului verbal nr.9 din 9 decembrie 1997 încheiat de Administrația Financiară Alba Iulia și exonerarea de la plata sumelor reținute cu titlu de impozit pe profit.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că procesul verbal nr.9/ 9.12.1997 este lovit de nulitate absolută fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art.17 din Legea nr.32/1968, iar în ceea ce privește impozitul pe profit acesta nu este datorat.
Prin sentința civilă nr.208/1999 Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr.1808/ 14 mai 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ, care a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
După casare cu trimitere, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr.15 din 13 februarie 2002 a admis acțiunea reclamantei, a anulat în parte decizia nr.1749/ 30.07.1999 a Ministerului Finanțelor – Direcția de Soluționare a Contestațiilor și a exonerat reclamanta de plata sumei de 24.456.138 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că operațiunile de transport marfă, cât și operațiunile de prestații au fost facturate în baza unei înțelegeri încheiată între cele două societăți, facturi care întrunesc condițiile de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate, respectiv la S.C. „N.” SRL în conturile de venituri iar la S.C. „N.C.” SRL în contul de cheltuieli.
Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, criticile aduse soluției instanței de fond vizează greșita aplicare a legii, în aprecierea legalității ca documente justificative a facturilor supuse controlului financiar, precum și nemotivarea soluției pronunțată în cauză.
Recursul urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
În perioada 20-28 octombrie 1997 Administrația Financiară Alba Iulia a efectuat un control tematic privind modul de calcul, înregistrarea și virarea la buget a impozitelor și taxelor pe anul 1996 și 1997 la SC „N.C.” SRL Alba Iulia. Organele de control au constatat că societatea a înregistrat pe costuri cheltuieli reprezentând marfă și prestări servicii, în baza unor facturi emise de S.C: „N.” SRL, facturi care nu îndeplinesc condițiile cerute pentru înregistrarea în contabilitate ca documente justificative, sumele facturate neputând fi admise pe cheltuieli.
Această faptă a fost considerată evaziune fiscală potrivit Legii nr. 87/1994 pentru care societății i-a fost aplicată o amendă de 2.000.000 lei și obligată la plata dublului sumei impozitului suplimentar.
Prin decizia nr.1749/ 30.07.1999, Ministerul Finanțelor Publice a admis în parte contestația reclamantei în ce privește obligarea la plată pentru dublarea sumei impozitului suplimentar, rămânând în discuție impozitul pe profit calculat suplimentar în valoare de 25.456.138 lei și amenda de 2.000.000 lei.
Instanța de fond, în baza rolului său activ, a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize contabile având ca principale obiective legalitatea facturilor în discuție și valoarea acestora ca documente justificative pentru înregistrarea lor în contabilitate și precizarea dacă la emiterea facturilor a existat anterior un document (contract) din care rezultă natura activităților/ serviciilor prestate și pentru care s-au emis facturile respective.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că cheltuielile de transport evidențiate în contabilitatea SC „N.C.” SRL reprezintă contravaloarea transporturilor efectuate și facturate de către SC „N.” SRL Alba Iulia.
Transporturile au fost efectuate cu mijloacele de transport ale SC „N.” SRL, în baza unei înțelegeri scrise încheiate între reprezentanții celor două societăți.
Facturile emise în baza înțelegerii dintre cele două societăți, au fost întocmite conform normelor legale, întrunind condițiile unui document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor de transport.
Tot din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că valoarea totală a chiriei spațiile utilizate în comun și utilități de către reclamantă și SC „N.” SRL au fost suportate de fiecare în proporție de ½, pentru aceste cheltuieli fiind emise facturi în baza aceleiași înțelegeri scrise, facturi ce întrunesc condițiile de document justificativ pentru înregistrarea acestora în contabilitate.
Având în vedere cele ce preced, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Alba împotriva sentinței civile nr.15 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.