Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2002, reclamanta C.P. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, pentru a fi obligat să-i comunice care este regimul juridic al averilor din Franța, a lui I.C. și B.S., dacă acestea sunt proprietatea statului francez sau a statului român și dacă aceste averi figurează pe numele reclamantei.
Totodată, a solicitat ca pârâtul să fie obligat să o ajute să intre în posesia acestei averi.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Ministerul Afacerilor Externe a refuzat să soluționeze demersul înregistrat sub nr. 1643 din 30 octombrie 2001, privitor la averile din țară și din străinătate, ce au aparținut lui I.C. și B.S.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 162 din 20 februarie 2002, a respins ca nefondată acțiunea formulată de C.P.
Instanța de fond a constatat că pârâtul a răspuns memoriului formulat de reclamantă și că aceasta nu a făcut dovada dreptului său recunoscut de lege și nici a vătămării drepturilor sale aduse de pârât, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinței sus-menționată a declarat recurs C.P., considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs a arătat, în esență, că instanța nu s-a pronunțat în legătură cu dovezile hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii depuse la dosar și că a apreciat eronat unele probe administrate, susținând că Ministerul Afacerilor Externe avea obligația să o ajute să intre în posesia averilor pretinse.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat.
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Astfel, legea a condiționat în mod expres admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, de vătămarea unor drepturi recunoscute de lege în favoarea reclamantei, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un asemenea drept.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1643 din 30 octombrie 2001, reclamanta a cerut Ministerului Afacerilor Externe, să-i comunice regimul juridic al averilor lui I.C. și B.S. din Franța, dacă aceste averi sunt proprietatea statului francez, a statului român, și dacă aceste averi figurează pe numele de C.P.
Cu adresa nr. C 25/941/ din 7 decembrie 2001, Ministerul Afacerilor Externe a răspuns reclamantei că nu este competent să-i soluționeze problemele ridicate, prin scrisoarea nr. 1643 din 30 octombrie 2001 sugerându-i să se adreseze unui avocat.
Rezultă că în mod corect Curtea de Apel București a reținut că nu este vorba de un refuz din partea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, de a-i răspunde reclamantei la cerere.
Cum reclamanta nu dovedește vătămarea vreunui drept recunoscut de lege, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.P., împotriva sentinței civile nr. 162 din 20 februareie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.