Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1745/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 ianuarie 2002 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ sub nr. 45, reclamanta SC R.E.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor pentru ca, în contradictoriu cu acesta, să se dispună anularea deciziei nr. 1906 din 26 noiembrie 2001, ca nelegală.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că a formulat contestație împotriva procesului verbal nr. 307193 din 7 martie 2001, conform O.G. nr. 13/2001, aceasta fiind semnată de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 580179 din 17 aprilie 2001 și că pârâtul a respins-o ca inadmisibilă, reținând că societatea nu a avut reprezentare legală.

Pe acest ultim aspect, reclamanta a arătat că împuternicirea avocațială a fost emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 200677 din 17 aprilie 2001, la o dată anterioară introducerii contestației în care s-a menționat actul administrativ ce urmează să fie contestat la Judecătoria sectorului 2.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 367 pronunțată la 9 aprilie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 1906 din 26 noiembrie 2001 a Ministerului Finanțelor – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca nelegală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actul atacat s-a reținut ca inadmisibilă contestația formulată de reclamantă, împotriva procesului-verbal nr. 307193/2001, cât și împotriva notei de constatare nr. 310635 din 2 aprilie 2001, susținându-se de către Ministerul Finanțelor că nu au fost respectate dispozițiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001, cu privire la reprezentarea societății, în sensul că nu s-a depus împuternicirea avocațială în original.

Legat de acest aspect, instanța de fond și-a argumentat soluția de admitere a acțiunii prin aceea că împuternicirea existentă la dosar este legală, ca fiind încheiată în baza contractului de asistență juridică nr. 200.677 din 17 aprilie 2001, între reclamantă și av. L.P. și că pârâtul a dat o interpretare eronată și excesiv de formală legată de menținerea pe delegație - „pentru judecătoria sectorului 2”.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, invocând aplicarea greșită a legii. În motivarea recursului s-a reiterat argumentarea că reprezentarea societății nu a fost legală împuternicirea avocațială, referindu-se la Judecătoria sectorului 2.

Recursul este nefondat.

Curtea urmează să constate, că împuternicirea avocațială a fost dată în baza contractului de asistență juridică care s-a referit la contestarea actelor de control financiar.

Împrejurarea că în delegația de reprezentare a apărătorului s-a menționat judecătoria și nu Ministerul Finanțelor ,nu poate înlătura calitatea de reprezentant al societății.

O asemenea abordare, așa cum a reținut și instanța de fond, este excesivă și formală cu atât mai mult, cu cât organul de control putea să solicite intimatului depunerea unei delegații conforme cu situația existentă pentru ca nulitatea, relativ, să fie acoperită.

Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 367 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Obligă recurenta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.