Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 decembrie 2002 la Curtea de Apel București, Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1022 din 30 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând casarea acesteia, întrucât instanța de fond a reanalizat greșit probele cauzei.
Astfel, în urma rejudecării cauzei, așa cum a dispus Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 96/2002, curtea de apel trebuia să reanalizeze probatoriul, dar acest lucru s-a realizat în mod greșit în opinia recurentei, ajungându-se la pronunțarea anulării în parte a deciziei nr. 286 din 15 iunie 2001 a recurentei, cu consecința reintegrării în muncă a reclamantei C.M., în funcția avută anterior emiterii deciziei și plata despăgubirilor salariale, de la data de 18 iunie 2001, până la data reintegrării efective.
Sub acest aspect, recurenta a precizat că din motivarea deciziei Curții de Apel București, nu rezultă ce abatere disciplinară a comis reclamanta, dar subliniază că intimata se face culpabilă de nepăstrarea secretului de serviciu, în sensul că în cotidianul A., din data de 13 iunie 2001, au apărut decizii, cunoscute doar în cadrul Serviciului Resurse Umane și care nu fuseseră încă comunicate persoanelor vizate. S-a mai arătat că pe condica de prezență a Serviciului Inspecții Control, în dreptul numelui soțului intimatei, anume C.A., după data de 1 iunie 2001, când acestuia îi încetaseră raporturile de serviciu cu Agenția Domeniilor Statului. apare numele acestuia semnat de reclamantă.
Ca atare, susține recurenta, chiar dacă în art. 70 din Legea nr. 188/1999, sunt enumerate strict abaterile disciplinare, în temeiul cărora se pot lua măsuri sancționatorii, semnarea soțului ei în condica de prezență este o încălcare a normelor de comportare în instituție, de către intimată.
Cât privește condiția abaterilor repetate prevăzută de lege, recurenta a invocat faptul că intimata a întocmit statul de plată pentru soțul ei, pentru perioada 22 mai – 31 mai 2001, când acesta era în concediu medical, deși acest certificat de concediu medical n-a fost acceptate de conducerea instituției.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că prin sentința nr. 1022 din 30 octombrie 2002, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantei C.M. și a anulat decizia nr. 286 din 15 iunie 2001, emisă de pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca nelegală, dispunând reintegrarea reclamantei C.M., în funcția deținută anterior emiterii acestei decizii, cu plata drepturilor salariale de la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv 18 iunie 2001, până la reintegrarea efectivă în serviciu a reclamantei.
S-a constatat că intimata-reclamantă nu este vinovată de săvârșirea abaterilor imputate, respectiv nu s-a stabilit în cauză că reclamanta l-ar fi semnat pe soțul ei în condica de prezență, s-a reținut că încetarea raporturilor de serviciu ale soțului reclamantei s-a făcut cu încălcarea art. 146 C. muncii, când acesta era în concediu medical, iar decizia atacată nici nu respectă cerințele de formă, în sensul că în dispozitivul acesteia nu se prevede calea de atac și termenul în care atacarea se poate face.
Mai mult instanța a reținut că potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cercetarea prealabilă ar fi trebuit să fie efectuată de o comisie de disciplină, constituită în acest sens, care să formuleze propunerea sancțiunii disciplinare, după efectuarea cercetării administrative prealabile, cu analizarea probelor cauzei.
Sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Așa cum rezultă din actul administrativ atacat în cauză, nu se prevede expres abaterea disciplinară săvârșită, încălcându-se cerințele art. 70 din Legea nr. 188/1999.
De altfel, nici în procesul-verbal de cercetare prealabilă, depus la dosar, nu este indicată abaterea pretins comisă de intimata-reclamantă.
Faptul că intimata recurentă, în cauză, a formulat chiar un motiv în acest sens, susținându-se că în sentința atacată nu se arată ce abatere se impută reclamantei-intimate, relevă încercarea recurentei de a invoca propria culpă, pentru obținerea unui drept.
Neindicându-se abaterea imputată, nu se poate face cenzura actului administrativ atacat, în raport cu cercetarea prealabilă și cu celelalte acte ale cauzei, situația ducând la desființarea actului lovit de o astfel de lipsă.
Cât privește pretinsa semnare a condicii de prezență de reclamantă, pentru soțul ei, este o susținere care nu este bazată de opinia neutră și oficială a unui organism abilitat, astfel că nu poate fi invocată.
În mod corect instanța de fond a pronunțat sentința atacată, cu respingerea cererii de acordare de daune morale, astfel încât motivele de recurs fiind neîntemeiate, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului, împotriva sentinței civile nr. 1022 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.