Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 octombrie 1998, reclamanta Societatea de Investiții Financiare (S.I.F.) B.C. Arad, a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea pct. 6 art. 5 din H.G. nr. 361/1998 și stabilirea faptului că prevederile O.G. nr. 88/1997 și ale H.G. nr. 55/1998 dispun în sensul că acțiunile aferente majorării capitalului social, la societățile comerciale rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 15/1990, cap. III, se repartizează acționarilor existenți la data majorării, proporțional cu cota de capital deținut.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin H.G. nr. 361/1998, s-a legalizat, practic, un abuz al statului, constând într-o veritabilă naționalizare a bunurilor din patrimoniul societăților comerciale, transmise în proprietatea acestora prin Legea nr. 15/1990.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 275 din 9 decembrie 1998, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că acțiunea în anularea unui act normativ, cum este în cazul în speță, nu este admisibilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, recurs admis de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2290 din 6 octombrie 1999, prin care s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare, cu îndrumarea de a reanaliza cauza prin prisma interesului legitim al reclamantei și a modificărilor și completărilor O.G. nr. 88/1997, în raport cu Legea nr. 99/1999, cu referire în concret la legalitatea repartizării majorării capitalului social al acționarilor existenți, proporțional cu cota de capital deținut.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 182 din 30 mai 2000, prin care a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, reținând că actul administrativ atacat a fost abrogat la 24 iunie 1993, prin H.G. nr. 450/1999 și cum, la data pronunțării hotărârii, el nu mai era în vigoare, nu mai putea fi anulat de către instanță și nici nu se mai poate constata nulitatea lui.
Și împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost admis de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 374 din 31 ianuarie 2001, casându-se totodată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, cu îndrumarea de a se avea în vedere cererea modificatoare a acțiunii, de a se verifica vreo eventuală vătămare suferită de către reclamantă, până la abrogarea actului atacat, ținând cont de împrejurarea că recurenta are interesul de a se constata că actul respectiv a fost lovit de nulitate încă de la data emiterii lui.
În noul ciclu procesual, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 217 din 26 iunie 2001, a respins acțiunea, așa cum s-a precizat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin acțiunea precizată, reclamanta a solicitat să se anuleze art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 361/1998, de modificare a alin. (6) din art. 5 al H.G. nr. 55/1998, întrucât este nul, contravenind art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 sau să se constate nulitatea acestui articol și să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri bănești pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin aplicarea dispoziției legale atacate, în sumă de 25.460.370.000 lei.
Cererea reclamantei pentru anularea sau constatarea nulității textelor legale indicate este, în opinia instanței, fără obiect, deoarece H.G. nr. 361/1998 a fost abrogată prin H.G. nr. 450/1999, dispoziția legală asupra căreia instanța trebuia să se pronunțe, nemaiexistând la data judecării cauzei.
În ceea ce privește daunele solicitate, nu se poate pronunța întrucât, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, instanța poate hotărî asupra daunelor materiale sau morale numai în ipoteza admiterii cererii principale în contencios administrativ.
Sentința a fost atacată cu recurs de către reclamanta S.I.F. B.C. Arad.
Motivându-și recursul, reclamanta a susținut, în esență, că nu s-au respectat îndrumările din decizia de casare și hotărârea este nelegală, deoarece instanța putea să se pronunțe atât asupra legalității dispozițiilor legale atacate pe perioada cât au fost în vigoare, cât și asupra prejudiciilor produse pe durata aplicării sale.
Criticile formulate sunt întemeiate.
În conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
În speță, deși prin decizia de casare nr. 374 din 31 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a reținut că, în cazul de față, chiar dacă actul a fost anulat, recurenta-reclamantă are interesul de a se constata că actul respectiv a fost lovit de nulitate încă de la data emiterii lui și că instanța poate verifica legalitatea actului administrativ, putând dispune anularea lui sau constata că este nul; instanța de fond, după casare, a respins acțiunea pe primele capete de cerere, ca rămasă fără obiect.
Aceasta, cu toate că, abrogarea ulterioară a actului normativ supus controlului judecătoresc nu constituie temei pentru respingerea acțiunii principale, ca fiind lipsită de obiect, întrucât până la abrogare, actul a produs anumite efecte.
Prima instanță nu a respectat îndrumările deciziei de casare nici în ceea ce privește verificarea existenței și întinderii unui eventual prejudiciu suferit, considerând fără temei că, referitor la despăgubirile pentru daune pretinse, nu se poate pronunța atâta timp, cât respinge acțiunea principală.
Este de necontestat că, anterior abrogării sale, actul normativ în cauză a produs efecte juridice, temeinicia pretențiilor reclamantei izvorând tocmai din aceste efecte.
Chiar dacă, asupra actului respectiv, autoritatea administrativă a revenit ulterior, abrogându-l, instanța de contencios administrativ putea să verifice, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și cu solicitarea reclamantei, legalitatea sa pe durata cât a fost în vigoare, ținând cont de faptul că abrogarea produce efecte numai pentru viitor.
Totodată, putea și trebuia să soluționeze și cererea accesorie privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin efectele actului normativ pretins ilegal.
Având în vedere că hotărârea nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și, în considerarea celor expuse, este nelegală și netemeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza 1 și ale art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, o va casa și va trimite cauza spre rejudecare și pentru o mai bună administrare a justiției, Curții de Apel Timișoara.
Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să aibă în vedere legalitatea actului contestat și după administrarea tuturor probelor ce se impun, eventual a unei expertize contabile, să stabilească existența și întinderea pretinselor daune cauzate de punerea în aplicare a dispozițiilor normative atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.I.F. B.C. Arad, împotriva sentinței civile nr. 217 din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.
|
JUDECATOR, |
JUDECATOR, |
JUDECATOR, |
|
L.Giurgiu |
V.Bărbulescu |
M.Anghelescu |
|
MAGISTRAT ASISTENT, |
|
|
N.Vrâncuț |
|
|
Red. |
N.V. |
|
|
Dact. |
B.O. |
|
|
6 ex. |
|
|