Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordinul nr. 188 din 22 februarie 2001, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței a dispus eliberarea din funcția de medic director al Centrului de Medicină Preventivă Iași, a numitei Ț.C.R., pentru grave abateri în activitatea de conducere a instituției.
S-a precizat că ea urmează a fi încadrată pe un post corespunzător pregătirii profesionale.
Legalitatea actului administrativ sancționator a fost contestată de Ț.C.R. atât în cadrul dosarului nr. 1411/2001, cât și în dosarul nr. 2061/2001, ale Curții de Apel Iași.
În motivarea ambelor contestații, contestatoarea a arătat că măsura luată împotriva sa este lipsită de temei legal și abuzivă, deoarece a desfășurat activitatea managerială timp de peste 10 ani și a obținut rezultate profesionale deosebite. Că, deși această activitate a fost supusă mai multor controale anterioare, nu i s-a reproșat nici o deficiență și cu atât mai mult, împotriva ei nu s-a luat vreo măsură cu caracter disciplinar.
A precizat că pe lângă activitatea managerială propriu-zisă a realizat o evoluție ascendentă în plan profesional, iar în cursul lunii decembrie 2000 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Infecțiile vasocormiale în unitățile sanitare din Regionala C.F. Iași – cauze, măsuri de prevenire”.
După conexarea celor două contestații în dosarul nr. 1411/2001, instanța sesizată prin sentința nr. 189/CA din 10 decembrie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că, fiind sesizată de disfuncționalitățile ivite în instituția publică, autoritatea publică pârâtă a dispus verificarea lor prin prepușii săi care, prin raportul întocmit și verificat, au confirmat existența unor nereguli în sarcina conducerii, precum și starea conflictuală existentă în colectiv.
Dar, chiar și în lipsa unei culpe concrete a contestatoarei, în activitatea managerială desfășurată la unitatea din subordinea ministerului, acesta din urmă „avea abilitatea de a proceda la eliberarea reclamantei din postul de conducere deținut (cu asigurarea unui loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale și cu respectarea procedurii legale în materie), atunci când a apreciat – în îndeplinirea atribuțiilor manageriale proprii privind buna administrare a M.L.P.T.L. – că este oportună numirea unui alt manager în postul deținut de reclamantă, prin îmbunătățirea calității activității în unitatea respectivă”.
S-a mai apreciat că în asemenea cazuri, controlul instanței de judecată se mărginește doar la verificarea procedurii de schimbare din funcție, care în speță a fost respectată, precum și la acordarea unor eventuale daune cauzate persoanei schimbate din funcție, ceea ce, însă, nu s-a cerut.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatoarea Ț.C.R.
Recurenta a susținut, în esență, că în mod eronat instanța de fond a reținut inexistența dreptului său legitim, vătămat prin emiterea actului administrativ sancționator, fără a examina apărările sale privind fiecare pretinsă abatere disciplinară ce i s-a pus în sarcină.
În realitate, procedura de demitere din funcția de conducere a avut ca bază o reclamație anonimă, care nu a fost urmată de o verificare corespunzătoare din partea corpului de control al ministrului.
Deși în dosar s-au administrat, la cererea sa, probe concludente cu care se demonstrează că abaterile disciplinare menționate în raportul înaintat ministrului nu există, actele respective și explicațiile date au fost înlăturate de instanță cu o motivare neconvingătoare, străină cauzei.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 10 din același cod, modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În speță, Curtea de Apel Iași a considerat că sunt dovedite unele nereguli în activitatea managerială a contestatoarei Ț.C.R., ca și starea conflictuală existentă în colectivul salariaților instituției.
S-a făcut referire la un raport adresat ministrului, în urma unui control efectuat în ziua de 1 februarie 2001, care „a evidențiat grave disfuncționalități în activitatea de conducere a C.M.P. Iași, de care se face vinovată conducătoarea instituției, dr. Ț.C., medic primar igienă”.
Prin urmare, s-a pus temei exclusiv pe un raport aprobat de Secretarul de Stat și de Ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, dar fără a se preciza în ce anume constau pretinsele abateri disciplinare și nici elementele din care rezultă vinovăția contestatoarei în săvârșirea lor.
Apărările acesteia, susținute cu o serie de înscrisuri anexate în dosar, nu au făcut obiectul analizei instanței și s-a admis chiar posibilitatea angajării răspunderii disciplinare în lipsa „unei culpe concrete a reclamantei”.
Ori, este evident că în raport de normele legale procesuale mai sus enunțate, curții de apel îi revenea obligația de a răspunde la toate motivele și mijloacele de apărare invocate de părți și că pentru a motiva, ea nu trebuia să se limiteze la simple afirmații făcute de autoritatea publică emitentă a actului administrativ.
Cu alte cuvinte, hotărârea care, fără să discute și să se pronunțe asupra valorii probante a actelor prezentate, se mărginește să afirme că partea nu și-a dovedit cererea, este o hotărâre nemotivată.
Ținând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va examina, pe bază de probe, susținerile contradictorii ale părților în legătură cu fiecare deficiență și abatere constatate în activitatea contestatoarei și consemnate în raportul înregistrat la nr. 131/DM din 9 februarie 2001.
De asemenea, va verifica dacă emiterea actului administrativ sancționator s-a făcut cu respectarea condițiilor de formă și de fond, referitoare la obligativitatea cercetării prealabile a faptei imputate, la audierea funcționarului public și la propunerea comisiei de disciplină, instituite prin dispozițiile art. 70 alin. (5) și art. 72 din Legea nr. 189/1999, privind Statutul funcționarilor publici.
Văzând și prevederile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ț.C.R. împotriva sentinței civile nr. 189/CA din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel Iași.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.