Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2002, reclamantul M.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne, D.G.E.I.P. anularea vizei de ieșire nr. 1547029 din 10 ianuarie 2002 și suspendarea executării actului administrativ contestat.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că este investitor chinez rezident în România din anul 1999 și acționar la o societate comercială, desfășurând în condiții legale o activitate de comerț și că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 11 lit. a)- d) și f)- h) din Legea nr. 123/2001 pentru refuzul de prelungire a vizei sale de ședere în țară. A cerut suspendarea executării pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prin sentința civilă nr. 291 din 11 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă, deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile obligatorii, prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1991.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost admis de către Curte de Apel București, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 383 din 30 septembrie 2002, prin care s-a casat totodată sentința atacată, reținându-se cauza spre competentă soluționare în primă instanță.
Judecând în fond pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1043 din 4 noiembrie 2002, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a respins în acțiune ca nefondată, reținând că reclamantul a depus cerere de prelungire a vizei de ședere, ceea ce echivalează cu un recurs grațios.
A mai reținut instanța că rezultatele financiare înregistrate în bilanțurile contabile ale firmei la care este acționar reclamantul nu sunt conform cuantumului cerut de dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. 1) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001 pentru prelungirea vizei de ședere în România
Și împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, pe care l-a timbrat însă nu l-a motivat.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. ”Recursul se va motiva prin însăși cerere de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, termenul pentru depunerea motivelor socotindu-se, potrivit prevederilor art. 303 alin. (2) din același cod, de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că hotărârea motivată i-a fost comunicată recurentului la data de 19 decembrie 2002 și că, deși acesta a declarat recursul mai înainte, respectiv la data de 26 noiembrie 2002, nu l-a motivat.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.„recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal” și nu suntem în prezența cazurilor de excepție de la această regulă prevăzute de art. 306 alin. (2) din codul indicat, nefiind de analizat motive de ordine publică, în considerare a dispozițiilor normative indicate, Curtea urmează să constate nul recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.J. împotriva sentinței civile nr. 1043 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.