Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Giurgiu, sub nr. 5056 din 29 august 2001, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC L. SA Giurgiu a contestat ordonanța nr. 235 din 14 august 2001, emisă de pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare privind sancționarea sa cu amendă, în sumă de 154.977.792 lei conform art. 108 lit. b) din Legea nr. 52/1994, solicitând anularea măsurii stabilită ca nelegală, cât și suspendarea aplicării acesteia; totodată, a invocat și excepția de ilegalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sancționarea aplicată prin ordonanța nr. 235/2001 este excesivă, întrucât art. 108 din Legea nr. 52/1994 reglementează doar limitele amenzilor pentru contravențiile statuate de art. 104 din acest act normativ, ori fapta pentru care s-a aplicat respectiva sancțiune, nu este prevăzută de această reglementare, ca fiind contravenție, măsura de sancționare luându-se cu încălcarea dispozițiilor legale.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 326 din 27 martie 2002, a dispus respingerea excepției de ilegalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996, invocată de reclamantă, precum și a acțiunii acesteia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâta C.N.V.M. a apreciat corect situația de fapt, însăși reclamanta recunoscând că raportările obligatorii au fost înaintate cu depășirea termenului legal, iar în ceea ce privește calculul acestuia, pârâta l-a apreciat corect, termenul împlinindu-se la 16 iulie 2001, iar raportările fiind înaintate de reclamantă cu depășirea acestuia la 20 august 2001, ceea ce a atras aplicarea sancțiunii prevăzută de Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996, cu reportare la art. 108 lit. a) din Legea nr. 52/1994.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC L SA Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut în esență că:
- instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt, neluând în considerare că întârzierea transmiterii rapoartelor anuale s-a produs din motive neimputabile societății și că nu există pericolul social al faptei, neproducându-se nici un prejudiciu;
- referitor la excepția de ilegalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996, în mod eronat instanța de fond a apreciat aceste prevederi ca fiind legale, deoarece față de dispozițiile art. 5-23 din Legea nr. 52/1994, Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996 a adăugat la lege, încălcându-se prevederile art. 1, 2, 16 și 17 din Legea nr. 32/1968, deoarece numai art. 109 din Legea nr. 52/1994 constituie excepția de la aplicarea art. 25 și 26 din Legea nr. 32/1968, respectarea celorlalte dispoziții ale Legii nr. 32/1968 ,fiind obligatorie.
Recursul este nefondat.
SC L. SA Giurgiu este o societate comercială deschisă, înregistrată la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare, ca emitent de valori mobiliare, societate care potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2/1996, are obligația de a informa periodic și continuu, în scopul asigurării transparenței pieței de capital și accesului investitorilor la informație corectă, completă și făcută publică la timp.
Potrivit dispozițiilor art. 4 coroborat cu art. 15 din regulamentul sus-menționat, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare cu vinovăție a obligațiilor de a întocmi, transmite, distribui și publica rapoarte curente, semestriale și anuale, se va constata și se va sancționa de către C.N.V.M. cu amendă între 0,1 și 1% din capitalul social.
În cauză, recurenta reclamantă nu a transmis raportarea financiar-contabilă anuală, raporturile cenzorilor interni, raportul cenzorului extern independent și raportul anual pentru anul financiar 2000, astfel că potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2/1996, a fost sancționată cu amendă în valoare de 154.977.792 lei, reprezentând 0,1% din capitalul social vărsat, în valoare de 6.457.408.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere, peste termenul prevăzut de regulament.
Contestația formulată de reclamantă împotriva ordonanței C.N.V.M. nr. 235/2001 a fost respinsă, iar prin decizia nr. 1642/2001 cuantumul amenzii s-a redus de la 154.977.792 lei la 148.520.348 lei.
Cererea de suspendare a executării ordonanței C.N.V.M. nr. 235/2001, formulată de reclamantă, nu poate fi primită întrucât, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Nici excepția de ilegalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996, nu poate fi primită întrucât Legea nr. 52/1994 este o lege cadru specială care reglementează statutul C.N.V.M. (în vigoare la data când societatea a fost sancționată), iar punerea în aplicare a legii, precum și supravegherea și controlul respectării dispozițiilor acesteia sunt încredințate C.N.V.M. care este abilitată să stabilească și să sancționeze drept contravenții acele fapte ilicite săvârșite în domeniul valorilor mobiliare.
Prin urmare, la emiterea ordonanței de sancționare, C.N.V.M. a analizat situația societății în limitele atribuțiilor sale de supraveghere, a respectării obligațiilor prevăzute de normele în materie și sancționare a încălcării acestora.
Susținerile societății reclamante potrivit cu care întârzierea raportărilor s-ar fi produs în mod fortuit, nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere vizavi de termenele strict prevăzute de Regulamentul C.N.V.M. nr. 2/1996 art. 4 lit. c), cărora societatea trebuia să se conformeze.
De altfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, însăși reclamanta recunoaște că raportările obligatorii au fost înaintate cu depășirea termenului legal, iar în ceea ce privește calculul acestui termen, pârâta a apreciat corect împlinirea lui la data de 16 iulie 2001.
Cum raportările au fost înaintate de reclamantă la 20 august 2001 (cu depășirea acestui termen), în mod corect i s-a aplicat sancțiunea prevăzută de Regulamentul nr. 2/1996, cu raportare la art. 108 lit. a) din Legea nr. 52/1994, instanța de fond nereținând pe bună dreptate că acest regulament a adăugat la lege.
În ceea ce privește critica recurentei potrivit căreia în cauză ar fi fost încălcate dispozițiile Legii nr. 32/1968, urmează a se constata că la data emiterii Ordonanței C.N.V.M., de sancționare nr. 235 din 14 august 2001, Legea privind stabilirea și sancționarea contravențiilor nr. 32/1968 era abrogată, prin emiterea de către Guvernul României a Ordonanței nr. 2/2001, aplicabilă în materia constatării și sancționării contravențiilor.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de SC L. SA Giurgiu urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC L. SA Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 326 din 27 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.