Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 3059/2002 și recunoașterea în favoarea lui, a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții lui s-au refugiat în anul 1940, din motive etnice, în Arad, unde în anul 1943, s-a născut.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 615/2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 3059/2002 și a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că refugiatul este un statut al persoanei, iar copiii născuți în refugiu, dobândesc statutul părinților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.
Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că intimatului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000, deoarece el nu era născut la data refugiului părinților săi.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.
În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ.
Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 615/CA/2002 - P din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.