Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe data de 2 decembrie 2002 la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamantul Ș.I. a solicitat suspendarea actului intitulat „Preaviz la desfacerea contractului individual de muncă” emis de Fundația Universitară A., prin care i s-a adus la cunoștință că i se acordă un preaviz de 30 de zile, cu păstrarea salariului, în vederea desfacerii contractului său de muncă, în funcția de conferențiar universitar și decan la filiala A. Alba Iulia, până la soluționarea în fond a cauzei, ce formează obiectul dosarului nr. 6103/2002, aflat pe rolul aceleiași instanțe.
Instanța învestită, prin încheierea nr. 201 din 4 decembrie 2002, a admis cererea și în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a suspendat actul atacat, înregistrat sub nr. 140 din 15 noiembrie 2002, numai cu privire la „întreruperea” contractului de muncă și la interzicerea accesului reclamantului în instituție, urmând ca acesta să-și reia funcția de decan și conferențiar la Facultatea de Finanțe și Contabilitate Alba Iulia.
Sentința a fost recurată de Fundația A, susținându-se, în esență, că nu sunt temeiuri pentru acordarea suspendării încheierii atacate. Totodată, s-a învederat de către recurent că măsura preavizului acordat constituie un act ce nu intră sub incidența contenciosului administrativ, vizând raporturi de muncă.
Critica este fondată.
Raporturile de drept legate între pârâtă și reclamant își au sorgintea într-un contract de muncă încheiat între părți.
În acest sens s-a depus în recurs copia contractului de muncă invocat, înregistrat sub nr. 3769 din 10 august 1999, în Registrul Camerei de Muncă, situație, de altfel, necontestată de către părți.
Prin urmare, fiind exclusă calitatea de act administrativ a „preavizului” acordat și întrucât nu există nici vreo dispoziție într-o lege specială care să rezerve accesul în cazul prezentului litigiu la procedura contenciosului administrativ, rezultă că măsura de suspendare luată de prima instanță în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/199,0 a fost dispusă cu depășirea competenței legale.
Este de reținut că deși suspendarea judecății are caracterul unei cereri accesorii la acțiunea principală, aceasta nu conduce la atragerea automată a competenței contenciosului administrativ, întrucât astfel s-a făcut învestirea instanței chemată să soluționeze fondul prin acțiunea introductivă, instanța sesizată cu judecarea cererii de suspendare având obligația de a-și verifica ea însăși, în prealabil, competența materială, pentru a se evita astfel eludarea, pe cale ocolită, a legii.
Față de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se vădește fondat și urmează a fi admis, a se casa încheierea recurată și în fond, a se trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Alba, secția conflicte de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Fundația Universitară A. București, împotriva încheierii nr. 201 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează încheierea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Alba, secția conflicte de muncă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.