Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 279 din 14 ianuarie 2002, reclamanta SC E.E. SRL Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea deciziei nr. 2083 din 27 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală de soluționare a contestațiilor , prin care a fost impusă în sarcina sa o obligație financiară față de bugetul de stat, în valoare de 1.585.561.169 lei din care 210.752.482 lei reprezintă taxe vamale, iar 1.374.808.687 lei reprezintă T.V.A., așa cum aceasta a fost stabilită prin actele constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001 întocmite de Biroul Vamal Iași. Totodată, reclamanta a solicitat exonerarea sa de la plata acestei obligații financiare, precum și suspendarea executării acesteia până la soluționarea cauzei de către instanța judecătorească.
În motivarea acțiunii, reclamant a arătat următoarele:
- ca urmare a importului unei linii tehnologice de confecționat cutii din carton, la data de 5 și 6 martie 2001, în Vama Iași s-au prezentat pentru vămuire 2 autocamioane conținând componentele liniei tehnologice importate;
- la data efectuării importului, ea reclamanta, beneficia de facilitățile vamale prevăzute de art. 22 din Legea nr. 133/1999, această situație fiind însușită de organul vamal care nu a avut nici un fel de obiecțiuni cu privire la documentația anexată declarației vamale de import;
- după opt luni de la efectuarea importului, Biroul Vamal Iași a întocmit pe seama societății actele constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001 prin care i-au fost anulate facilitățile vamale, pe motivul că la momentul vămuirii, societatea nu a prezentat avizul Ministerului Industriei și Resurselor pentru efectuarea importului;
- avizul menționat de organul vamal prin cele două acte constatatoare este prevăzut de Normele de aplicare a Legii nr. 133/1999, iar la momentul vămuirii importului, organul vamal nu a aplicat aceste norme întrucât încă nu le primise, acestea fiind comunicate birourilor vamale teritoriale cu mare întârziere;
- societatea nu are nici o culpă în ceea ce privește nerespectarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aceasta revenindu-i exclusiv organului vamal care, nici în momentul vămuirii și nici după aceea, nu i-a cerut să prezinte avizul invocat prin actul constatator;
- contestația pe care a adresat-o Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art. 4, alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2002, a fost respinsă ca urmare a unei interpretări incorecte a principiilor care guvernează aplicarea legii.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a județului Iași, s-a solicitat respingerea acțiunii, susținându-se următoarele:
- potrivit pct. 14 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 244/2001, scutirile de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii, se acordă de către birourile vamale, pe baza unei declarații pe propria răspundere, cu condiția ca întreprinzătorul să fi obținut avizul Ministerului Industriei și Resurselor, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru a se putea beneficia de facilitatea acordată de lege:
- reclamanta nu poate beneficia de facilitatea acordată de lege, întrucât nu a respectat prevederile pct. 16 din Normele metodologice sus-menționate, potrivit cărora eliberarea avizului de către Ministerul Industriei și Resurselor se face în termen de 10 zile, la cererea întreprinzătorului;
- Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 au apărut la data de 15 februarie 2001, iar importurile s-au făcut la data de 5 și 6 martie 2001, astfel că reclamanta nu poate să invoce necunoașterea acestora;
- lista nr. 781 din 5 martie 2001 privind documentele însoțitoare, anexată de reclamantă la dosarul cauzei, atestă faptul că avizul Ministerului Industriei și Resurselor nu a existat, în dreptul rubricii respective, fiind trasă linie.
Instanța de fond, Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 63/CA din 10 iunie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 2083 din 27 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și actele constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001, emise de Biroul Vamal Iași, exonerând-o pe reclamantă de plata sumei de 1.585.561.169 lei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- culpa revine, în totalitate organului vamal care nu a solicitat reclamantei să depună avizul prevăzut la art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, care se eliberează de Ministerul Industriei și Resurselor în termen de 10 zile, la cererea întreprinzătorului;
- întrucât normele metodologice sus-menționate nu fac referire cu privire la data de la care începe să curgă termenul de 10 zile pentru eliberarea avizului, organul vamal avea obligația ca, în cadrul verificărilor efectuate la data de 22 noiembrie 2001, să ceară întreprinzătorului declarant, respectiv reclamantei, să facă dovada existenței acestui aviz;
- prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 nu s-a urmărit să se îngreuneze posibilitatea întreprinderilor mici și mijlocii de a beneficia de facilitățile prevăzute de Legea nr. 133/1999, ci dimpotrivă, prin stabilirea termenului de 10 zile pentru eliberarea avizului, la cererea întreprinzătorului, s-a dat acestuia posibilitatea să acopere în termen o eventuală carență în documentația depusă de declarantul vamal, astfel că, sub acest aspect reclamanta încă mai este în termen pentru depunerea acestui aviz;
- nerespectarea de către organul vamal a prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, nu poate atrage pentru reclamantă sancțiunea anulării facilităților prevăzute de această lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului Iași și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele Direcției Generale a Vămilor.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. a județului Iași, prezintă următoarea motivare:
- aprecierile instanței de fond cu privire la lipsa de culpă a reclamantei în ceea ce privește obținerea avizului impus de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 sunt greșite în raport cu faptul că aceste norme au apărut la 15 februarie 2001, importul s-a făcut la data de 5 și 6 martie 2002, iar actele constatatoare s-au întocmit la data de 22 noiembrie 2001, reclamanta având timp suficient pentru obținerea acestui aviz;
- termenul de 10 zile pentru eliberarea avizului, prevăzut la pct. 16 din normele sus-menționate este pentru Ministerul Industriei și Resurselor, iar nu și pentru întreprinzătorul care-l cere, astfel că nu se poate face o repunere în termen pentru acesta.
Prin recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, se susțin următoarele:
- din reglementarea art. 51, alin. (2) C. vam., potrivit căreia, data declarației vamale acceptate este data înregistrării acesteia și determină stabilirea și aplicarea regimului vamal, și a art. 45 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, care menționează documentele ce însoțesc declarația vamală, rezultă că, avizul pentru acordarea facilităților vamale trebuia depus la data efectuării importurilor, iar nu ulterior, cum greșit a reținut instanța de fond;
- atât depunerea cererii pentru eliberarea avizului, cât și emiterea avizului solicitat trebuie să fie anterioară întocmirii și depunerii la autoritatea vamală a declarației vamale și a documentelor însoțitoare;
- în condițiile în care, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta a depus o cerere la Ministerul Industriei și Resurselor pentru obținerea avizului, nu poate fi reținută buna credință a acesteia și nici obligația organului vamal de a pune în vedere reclamantei să depună acest aviz, așa cum a susținut instanța de fond.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanță constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare.
Conform reglementării art. 22 din Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite obținute de la bănci românești sau străine.
Reclamanta SC E.E. SRL Iași, pentru a beneficia de reglementarea sus-menționată al cărui scop a fost stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea întreprinderilor mici și mijlocii, a încheiat la data de 15 ianuarie 2001, cu o firmă din Italia, un contract de vânzare-cumpărare privind o linie tehnologică de confecționat cutii din carton ondulat cu tipar în trei culori. (A se vedea în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare, depus de reclamantă ca act nou în recurs).
Conform celor susținute de reclamantă prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, pentru plata utilajului tehnologic importat, aceasta a contractat un credit la B.R.D. Iași în limita valorii de 500.000 mărci germane, pe termen de 4 ani.
Prin H.G. nr. 244/2001 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999. Conform pct. 14 și 16 din aceste norme, scutirile de la plata taxelor vamale, se acordă de către birourile vamale teritoriale, pe baza unei declarații pe propria răspundere semnată de reprezentantul legal al întreprinderii mici sau mijlocii, cu condiția ca întreprinzătorul să fi obținut avizul Ministerului Industriei și Resurselor, eliberarea avizului urmând a se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii formulate de întreprinzător.
Conform declarațiilor vamale, reclamanta a prezentat pentru vămuire, la data de 5 și 6 martie 2001, utilajul tehnologic importat, reprezentantul acesteia întocmind atât declarația vamală de import în condițiile art. 22 din Legea nr. 133/1999, cât și lista documentelor însoțitoare. Organul vamal nu a manifestat nici o obiecțiune cu privire la documentația prezentată de reclamantă.
Este lesne de observat că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, care au apărut la un interval mare de timp de la intrarea în vigoare a legii menționate și cu puțin timp înainte ca reclamanta să prezinte utilajul tehnologic importat la vămuire, nu au fost cunoscute la momentul vămuirii nici de organul vamal și nici de reclamantă, practica activității organelor vamale demonstrând că asemenea norme nu ajung în termen util la unitățile vamale teritoriale pentru aplicare imediată. Astfel, organul vamal avea obligația să-i pună în vedere reclamantei ca, în raport cu normele recent apărute, să completeze documentația anexată declarației vamale cu avizul Ministerului Industriei și Resurselor.
Din conținutul celor două acte constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001, întocmite de organul vamal cu ocazia controlului vamal ulterior, rezultă că obiectivul acestui control vizează chiar aplicarea normelor metodologice menționate, în sensul de a pune în vedere întreprinzătorului al cărui import a fost realizat în condițiile arătate mai sus, să prezinte într-un anumit interval de timp avizul Ministerului Industriei și Resurselor, aviz ce urma să fie eliberat în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pe care întreprinzătorul declarant urma să o formuleze. Neprocedând astfel, organul vamal a încălcat principiile care stau la baza raportului juridic de drept financiar - fiscal dintre autoritatea vamală și întreprinzătorul privat importator de utilaje în condițiile Legii nr. 133/1999. Orice altă interpretare a acestui raport juridic ar contraveni însăși scopului Legii nr. 133/1999 și anume, acela de stimulare a întreprinzătorilor privați.
În consecință, culpa în nerespectarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 nu aparține reclamantei, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, iar măsura anulării facilităților fiscale pentru reclamantă este neîntemeiată, astfel că se impune anularea actelor administrativ prin care s-a dispus o asemenea măsură.
Față de considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză, urmează a fi respinse ca nefondate, iar sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice; Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele Direcției Generale a Vămilor, D.G.F.P. a județului Iași împotriva sentinței civile nr. 63/CA din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.