Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de sesizare nr. 47 din 7 iunie 2001, a Completului Camerei de Conturi Bihor, având la bază procesul/verbal de constatare și raportul de control nr. 3230/33 din 31 mai 2001, întocmit de controlorul financiar din cadrul Camerei de Conturi Bihor, ca urmare a verificării contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2000, la Primăria municipiului Salonta, județul Bihor, s-a reținut că unitatea administrativ-teritorială supusă controlului nu a calculat, înregistrat și virat T.V.A. aferent veniturilor realizate în perioada iunie – decembrie 2000, din operațiuni impozabile, de natura închirierilor de bunuri, încălcând prevederile O.U.G. nr. 17/2000, motiv pentru care a solicitat instanței jurisdicționale a Curții de Conturi, respectiv, Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi Bihor, următoarele: obligarea Primăriei municipiului Salonta, la plata sumei de 52.311.252 lei, reprezentând T.V.A. datorat bugetului de stat, precum și la plata sumei de 17.353.377 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, calculate până la 31 mai 2001; obligarea persoanelor răspunzătoare, M.O., contabil-șef în anul 2000 și P.E., șef birou financiar, la plata către bugetul local al Primăriei municipiului Salonta, a sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului neachitat.
Pârâta Primăria municipiului Salonta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actului de sesizare, arătând că:
- nu a realizat, nici direct și nici prin unități subordonate, operațiuni impozabile, de natura celor prevăzute la pct. 2.3 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000;
- nu poate fi înregistrată legal ,ca plătitor de T.V.A., deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 82/1998, primăria întocmind un singur bilanț contabil și neavând posibilități concrete pentru separarea veniturilor din închirieri de bunuri și a cheltuielilor aferente;
- majoritatea veniturilor s-au realizat din administrarea domeniului public, iar potrivit legii, aceste venituri se cuvin bugetului local;
- încasările la bugetele locale provenite din operațiunile efectuate de contribuabilii care administrează și întrețin locurile publice, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A.
Persoana răspunzătoare M.O., prin întâmpinarea depusă, a reiterat apărările pârâtei și a solicitat respingerea actului de sesizare, susținând că veniturile ce provin din activitatea de administrare a domeniului public, prevăzută expres de art. 79-86 din Legea nr. 69/1991, se cuvin bugetului local, iar potrivit pct. 2.2 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Persoana răspunzătoare P.E., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea încheierii de sesizare, susținând următoarele:
- în perioada controlată a îndeplinit funcția de șef birou financiar, fiind obligată să execute dispozițiile șefului ierarhic, iar prin fișa postului nu i-au fost stabilite sarcini de serviciu privind calcularea, înregistrarea și plata T.V.A.-ului și nici în legătură cu înregistrarea unității administrației teritoriale, la organul fiscal teritorial, ca plătitoare de T.V.A.;
- șefa sa pe linie ierarhică avea obligația de a o îndruma cu privire la calcularea și înregistrarea T.V.A.-ului, însă aceasta nu i-a repartizat Monitorul Oficial, în care a fost publicată O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 401/2000.
Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bihor, prin sentința nr. 55 din 1 octombrie 2001, a admis încheierea de sesizare, și în consecință: a obligat pârâta Primăria municipiului Salonta la plata către bugetul de stat, a sumei de 52.311.252 lei, cu titlu de T.V.A. aferentă veniturilor realizate în anul 2000 din chirii, precum și la plata sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente, calculate până la data de 31 mai 2001 și în continuare, până la achitarea T.V.A.-ului datorat; a obligat, în solidar, persoanele răspunzătoare M.O. și P.E., la plata către Primăria municipiului Salonta, a sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând majorările de întârziere ce au fost stabilite în sarcina pârâtei, precum și la plata dobânzii aferente, de 37% pe an, începând cu data la care pârâta Primăria municipiului Salonta a achitat majorările de întârziere la bugetul de stat și până la data achitării despăgubirilor civile.
La pronunțarea acestei sentințe, Colegiul jurisdicțional Bihor, analizând atât raportul juridic fiscal, cât și pe cel civil delictual, a reținut următoarele:
- în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2000, pârâta a realizat venituri din închiriere, în valoare de 327.633.637 lei, depășind plafonul de scutire,astfel că în conformitate cu art. 3 alin. (2) din O.U.G.. nr. 17/2000, a devenit plătitor de T.V.A., în condițiile și la termenele stabilite de art. 25 din aceeași ordonanță;
- depășind plafonul de scutire pentru operațiuni impozabile realizate direct, pârâta, prin prepușii săi, avea obligația de a depune la organul fiscal competent, declarația de înregistrare fiscală, ca plătitor de T.V.A. și de a ține o evidență contabilă distinctă a operațiunilor de închiriere, care să-i permită determinarea bazei de impozitare, depunerea lunară la organul fiscal, a decontului și achitarea T.V.A.-ului, potrivit decontului întocmit;
- în cazul contribuabililor care, ca și pârâta, îndeplinesc condițiile de plătitori de T.V.A., dar nu au îndepinit obligațiile ce le revin, potrivit dispozițiilor art. 25 din O.U.G. nr. 17/2001, organul de control stabilește T.V.A.-ul datorat bugetului de stat, pe baza documentelor legale aferente serviciilor prestate;
- T.V.A.-ul și majorările de întârziere aferente, datorate de pârâtă, au fost stabilite și calculate de organul de control ,în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 17/2000 și cu Normele de aplicare aprobate prin H.G. nr. 401/2000, precum și în conformitate cu prevederile H.G. nr. 354/1999 și H.G. nr. 564/2000;
- întrucât închirierea de bunuri imobile este o operațiune impozabilă, iar pârâta, prin depășirea plafonului de scutire, a devenit plătitor de T.V.A., urmează ca aceasta să fie obligată să vireze la bugetul de stat, suma de 52.311.252 lei, cu titlu de T.V.A. și 17.353.377 lei, majorări de întârziere calculate de la scadența obligațiilor, până la 31 mai 2001 și în continuare, până la data achitării integrale a T.V.A.-ului, obligația de plată fiind întemeiată pe prevederile art. 71 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 11.4 lit. a) și b) din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 401/2000;
- necalcularea, neevidențierea și neplata T.V.A. au fost determinate de cauze subiective, care țin de modul în care persoanele din aparatul propriu al Primăriei municipiului Salonta, care aveau obligația de a calcula și a vira la bugetul de stat, T.V.A., și-au îndeplinit această obligație;
- neîndeplinirea din culpă, de către aceste persoane, a unor obligații stabilite prin lege și prin atribuțiile de serviciu, constituie temei al răspunderii civile delictuale, ori de câte ori, neîndeplinirea unei asemenea obligații are drept consecință obligarea persoanei juridice la plata unor sume pe care nu le-ar fi plătit, dacă prepușii acesteia aveau o conduită conformă cu obligațiile ce le reveneau;
- persoana răspunzătoare, M.O., în calitate de conducător al compartimentului financiar-contabil al Primăriei municipiului Salonta, ale cărei obligații și răspunderi sunt prevăzute de Legea nr. 82/1991, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, Legea nr. 69/1991 și de fișa postului, a omis să îndeplinească obligațiile ce-i reveneau pârâtei, conform prevederilor art. 25 din O.U.G. nr. 17/2000 și cele ale pct. 11.1 din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, iar în bilanțul încheiat la 31 decembrie 2000, nu a înregistrat T.V.A.-ul de plată;
- persoana răspunzătoare P.E., în calitate de șef birou financiar de impunere, constatare și control comercial, are, potrivit fișei postului, atribuții de serviciu privind veniturile bugetare și de aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, în materie de impozite și taxe, iar apărarea acesteia, cum că nu a fost îndrumată de șefa de serviciu, cu privire la calcularea, înregistrarea și plata T.V.A.-ului, este lipsită de temei, din moment ce, potrivit legii și fișei postului, avea obligația de a cunoaște și de a aplica prevederile legale referitoare la atribuțiile sale de serviciu;
- omisiunea persoanelor răspunzătoare de a-și îndeplini obligațiile ce le reveneau potrivit legii și fișei postului, a avut drept consecință, suportarea de către persoana juridică, a majorărilor de întârziere în plata T.V.A., în sumă de 17.353.377 lei, existând un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită a acestora și dauna produsă bugetului persoanei juridice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs jurisdicțional, pârâta Primăria municipiului Salonta, și persoanele răspunzătoare M.O. și P.E., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs, recurentele au reiterat cele invocate prin întâmpinările formulate, susținând, în esență, următoarele:
2) recurenta Primăria municipiului Salonta:
- veniturile realizate de primărie din închirieri, provin direct din admininistrarea domeniului public al orașului, care este o activitate specifică prevăzută atât de Legea nr. 69/1991, privind administrația publică locală, în vigoare la data controlului, cât și de Legea nr. 215/2001, reglementări potrivit cărora, veniturile de această natură sunt scutite de T.V.A.;
- Primăria municipiului Salonta nu poate fi înregistrată ca plătitoare de T.V.A., întucât întocmește un singur bilanț contabil și nu are subunități care să fie obligate la întocmirea bilanțului contabil separat, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 82/1998.
2) recurenta M.O.:
- bugetul local al municipiului Salonta și-a încheiat execuția pe anul 2000, cu un deficit de 434.000.000 lei, astfel că plata T.V.A.-ului nu ar fi putut fi făcută din lipsă de disponibil;
- bugetul de stat nu a fost prejudiciat, întrucât prin bugetul local aprobat pe anul 2000, era prevăzut a se încasa suma de 450.000.000 lei, pentru echilibrarea bugetului local, sumă ce nu a fost încasată, deși este de 8,5 ori mai mare decât suma reprezentând T.V.A.;
- activitatea de închiriere face parte din veniturile proprii ale bugetului local, conform reglementării Legii nr. 189/1998 și Legii bugetului de stat pe anul 2000, cap.II,pct. 10 lit. d);
- sarcinile sale de serviciu nu se referă la veniturile bugetului local, ci doar la cheltuielile bugetare, existând două birouri distincte cu personal și conducător corespunzător;
- după apariția O.U.G. nr. 17/2000 și a Normelor de aplicare a acestora, organele fiscale nu au urmărit veniturile bugetului de stat, la nici una dintre primăriile din județul Bihor.
3) recurenta P.E.:
- conform Legii nr. 82/1998, răspunderea în activitatea de înregistrare fiscală, revine contabilului-șef al primăriei care este, în același timp, și consilierul economico-financiar al primarului;
- nu avea obligația să studieze legislația referitoare la impunerea T.V.A.-ului, întrucât Primăria municipiului Salonta nu a intrat niciodată în categoria plătitorilor de T.V.A., iar contabila-șefă avea obligația să informeze în legătură cu noile reglementări privind aplicarea T.V.A.-ului.
Prin decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursurile jurisdicționale declarate de părți și a menținut, în întregime, sentința Colegiului jurisdicțional Bihor.
Pentru a pronunța astfel, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că potrivit Normelor de aplicare a O.U.G.. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, închirierea de bunuri imobile intră în categoria prestărilor de servicii și devine impozabilă pentru pârâtă, prin depășirea plafonului de scutire de 50.000.000 lei. A mai reținut că pârâta nu a depus la organul fiscal teritorial, declarația de înregistrare fiscală ca plătitor de T.V.A. și nici nu a ținut o evidență contabilă distinctă a operațiunilor de închiriere, astfel că obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a T.V.A.-ului, este corectă. În ceea ce privește recursurile declarate de persoanele răspunzătoare, instanța jurisdicțională de recurs le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, întrucât dauna produsă pârâtei este urmarea culpei acestora, constând în neîndeplinirea activităților corespunzătoare funcției deținute de fiecare.
Împotriva acestei decizii, atât pârâta Primăria Mmunicipiului Salonta, cât și persoanele răspunzătoare, au declarat recurs, în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată în 1999.
Prin motivele de recurs și precizările ulterioare, recurentele au arătat următoarele:
1) recurenta Primăria orașului Salonta:
- instanța jurisdicțională a Curții de Conturi ar fi apreciat greșit cu privire la calitatea de plătitor de T.V.A., a Primăriei municipiului Salonta, neținând seama de faptul că, potrivit Legii nr. 215/2001, a administrației publice locale, activitatea acestei unități administrativ-teritoriale are la bază principiul autonomiei locale, iar plata de T.V.A. ar duce la diminuarea veniturilor prognozate pentru bugetul local, făcând imposibilă acoperirea cheltuielilor obligatorii care au fost prevăzute odată cu adoptarea bugetului local. În susținerea acestui motiv, recurenta a arătat că după apariția O.U.G. nr. 17/2000 și a Normelor de aplicare a acesteia, ar fi trebuit să fie adoptată de Consiliul Local Salonta, o nouă hotărâre de stabilire a impozitelor și taxelor locale pe anul 2000, situație ce ar fi contravenit dispozițiilor Legii nr. 27/1994, potrivit căreia adoptarea acestei hotărâri se face în termenul prevăzut de lege. Pe aceeași linie, recurenta a mai arătat că virarea T.V.A.-ului la bugetul de stat ar avea drept consecință diminuarea veniturilor prognozate la bugetul local, iar primăria a angajat cheltuieli pe seama acestor venituri;
- decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3 din H.G. nr. 401/2000, în sensul că primăria a fost obligată la plata de T.V.A., asupra unor achitivtăți specificie unităților administrativ-teritoriale locale și anume, cele privind administrarea patrimoniului municipal, administrare care se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 69/1991, Legii nr. 215/1991 și Legii nr. 213/1998;
- din structura bugetului local lipsesc, atât pe partea de venituri, cât și pe cea de cheltuieli, articolele care evidențiază încasarea și virarea sumelor calculate cu acest titlu, fapt ce dovedește că legiuitorul nu ar fi avut în vedere obligarea primăriilor la plata T.V.A.-ului.
2) recurenta M.O.:
- interpretarea O.U.G. nr. 17/2000, de către economiștii din primării, a fost în sensul că activitatea de închiriere a domeniului public și privat al statului, se include în categoria prestărilor de servicii, fiind o activitate specifică, autorizată;
- după doi ani de la apariția O.U.G. nr. 17/2001, Direcția de Metodologie și Administrare a Veniturilor Statului a solicitat înregistrarea primăriilor, ca plătitoir de T.V.A., numai pentru activitățile extrabugetare;
- neînregistrarea primăriei ca plătitor de T.V.A., nu ar fi prejudiciat bugetul local și bugetul de stat;
- instanța jurisdicțională nu a ținut seama de faptul că voința legiuitoriului nu a fost aceea de a crea un blocaj financiar unităților administrativ-teritoriale;
- instanța jurisdicțională nu a ținut seama de faptul că veniturile din închirierea domeniului public sunt asimilate impozitelor și taxelor locale, motiv pentru care toate primăriile au O.U.G. nr. 17/2000, în același sens;
3) recurenta P.E.:
- instanța jurisdicțională a apreciat greșit cu privire la răspunderea sa, în ceea ce privește omisiunea înregistrării primăriei, ca plătitor de T.V.A., această răspundere revenind, exclusiv, persoanelor autorizate, respectiv, primarului și contabilului-șef, recurenta neavând această calitate;
- instanța jurisdicțională a dispus obligarea persoanelor răspunzătoare la plata dobânzii de 37% pe an, calculată asupra majorărilor de întârziere, fără să țină seama de faptul că persoana juridică, în sarcina căreia a fost stabilită obligația de plată, nu s-a înregistrat nici până în prezent, ca plătitor de T.V.A. și nici nu a achitat debitul.
În vederea soluționării recursurilor declarate, această instanță a dispus citarea recurentelor cu mențiunea timbrării cererii de recurs, cu suma de 1500 lei, timbru judiciar și 150.000 lei, taxă judiciară de timbru.
Procedând la verificarea îndeplinirii cerințelor legale, prealabile soluționării recursurilor, Curtea constată că până la termenul de judecată fixat, recursul declarat de P.E. nu a fost timbrat și, făcând aplicarea art. 20 alin.(3) din Legea nr. 146/1997, republicată și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, va dispune anularea recursului, ca netimbrat.
Examinând sentința atacată în raport cu citicile formulate de recurentele Primăria municipiului Salonta și M.O., cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile declarate de acestea, sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit pct. B din raportul de control întocmit de consilierul financiar din cadrul compartimentului de control al Camerei de Conturi Bihor și înregistrat sub nr. 3230/33 din 31 mai 3001, unitatea administrativ-teritorială controlată, respectiv Primăria municipiului Salonta, județul Bihor, a realizat în anul 2000, venituri din închirieri de spații și terenuri, către agenți economici și persoane fizice, în valoare de 327.633.637 lei, venituri care în baza art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A. și a pct. 2.3 din Normele de aplicare a acestei ordonanțe, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Așadar, în opinia organului de control, Primăria municipiului Salonta, realizând venituri din închirieri, de peste 50.000.000 lei, a devenit plătitor de T.V.A.m în condițiile prevăzute la art. 25 din ordonanța sus menționată.
Art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000 prevede că acei contribuabili prevăzuți la alin. (1) lit. a) – e) al aceluiași articol, sunt supuși T.V.A., dacă realizează direct sau prin unități subordonate, alte operațiuni decât cele menționate la acest alineat.
Potrivit pct. 2.3 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, în sfera de aplicare a T.V.A. intră o serie de operațiuni impozabile realizate de contribuabili direct sau prin unitățile subordonate, printre aceste operațiuni fiind enumerate și prestările de servicii. Pct. 1.3 din aceleași norme, prevede că prin „prestare de servicii”, în sensul T.V.A., se înțelege orice activitate desfășurată de un contribuabil, având ca obiect, printre altele, și închirierea de bunuri.
Pe baza raportului juridic fiscal existent între bugetul de stat și Primăria municipiului Salonta, ca urmare a realizării de către aceasta de venituri, în sensul T.V.A., pârâta avea obligația, conform art. 25 din O.G. nr. 17/2000, de a depune la organul fiscal teritorial, o declarație de înregistrare fiscală, sub semnătura persoanelor autorizate, declarație care atestă calitatea de plătitor de T.V.A.
Pârâta, nerespectând noua reglementare în materie, potrivit căreia în sfera de aplicare a T.V.A., intră și veniturile realizate din închirieri de bunuri, de către contribuabilii prevăzți la art. 3 alin. (1) lit. a) – c) din O.U.G. nr. 17/2000, organul de control a procedat corect, stabilind T.V.A. datorată de pârâtă, bugetului de stat, pe baza documentelor legale privind închirierea de spații și terenuri.
Cât privește criticile formulate de persoana răspunzătoare M.O., prin recursul propriu, acestea nu pot fi acceptate, atât sub aspectul raportului juridic fiscal, cât și sub aspectul raportului juridic civil delictual. Astfel, operațiunile financiare privind încheierea execuției bugetului local pe anul 2000, cu un deficit de 434.000.000 lei și neîncasarea de la bugetul de stat, a sumei de 450.000.000 lei, prevăzută pentru echilibrarea bugetului local, se desfășoară după reguli proprii și nu sunt de natură să înlăture obligația de plătitor T.V.A., a pârâtei.
Recurenta M.O., în calitate de conducător al compartimentului financiar- contabil, a omis să îndeplinească obligațiile ce-i reveneau primăriei, în sensul întocmirii documentelor prevăzute la art. 25 din O.U.G. nr. 17/2000 și pct. 11.1 din Normele de aplicare a acestei ordonanțe. Neîndeplinirea, din culpă, a obligațiilor ce-i reveneau potrivit legii și fișei postului, a avut drept consecință obligarea unității administrativ-teritoriale controlate, la plata majorărilor de întârziere care se înregistrează ca daună la bugetul de cheltuieli al primăriei, existând un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei răspunzătoare și dauna produsă bugetului primăriei.
Prin urmare, obligarea persoanei răspunzătoare la plata de despăgubiri civile față de bugetul local al primăriei, a fost stabilită în mod corect.
Față de considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de intimata Primăria municipiului Salonta și persoana răspunzătoare M.O., urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de P.E., împotriva deciziei nr. 8 din 10 ianuarie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Respinge recursurile declarate de Primăria municipiului Salonta și de M.O., împotriva aceleiași decizii, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2003.