Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 92/F-C din 1 iunie 2001, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. I.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Direcției Regionale Vamale Craiova și Direcției Generale a Vămilor cu privire la anularea procesului verbal de constatare nr. 59 și 60 din 7 septembrie 2000, precum și cererea de suspendare a executării acestora. Totodată, instanța de fond a disjuns cererea privind anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 26 din 21 august 2000 și a declinat competența în privința soluționării acestuia la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Ulterior, prin decizia nr. 1514 din 18 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de S.C. I.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 92/F-C din 1 iunie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a casat sentința atacată cu privire la respingerea ca tardivă a acțiunii, cu referire la anularea actelor vamale. De asemenea, instanța de recurs a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Vâlcea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
În esență, contestatoarea susține, pe de o parte, că soluția dispusă de instanța de recurs prin decizia nr. 1514/2002 este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța supremă nu a observat că ultimul act emis în cadrul procedurii administrative și atacat de reclamantă este un act al autorității publice centrale, respectiv decizia nr. 137 din 2 februarie 2001 a Directorului General al Vămilor.
Pe de altă parte, contestatoarea arată și faptul că în mod greșit instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare altei instanțe decât cea care a judecat fondul pricinii fără însă a pune în dezbaterea părților motivele de ordine publică potrivit cărora a stabilit, din oficiu, instanța competentă să soluționeze cauza, deși părțile au fost prezente la dezbaterea recursului.
Examinând decizia atacată în raport cu critica formulată, actele dosarului și dispozițiile legale incidente pricinii se constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 C. proc. civ.
Este cunoscut că printre căile extraordinare de atac, contestația în anulare este o cale de retractare, ce poate fi admisă în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Așadar textul de lege, arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, legiuitorul neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs care să fie soluționat de către aceeași instanță. Astfel de erori nu pot fi reparate decât de instanța care exercită controlul judiciar și numai în cadrul căilor de atac în reformare prevăzute de lege.
În speță, se constată că nu se poate reține că soluția dată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale în raport cu faptul că, contrar celor susținute de contestatoare, în considerentele deciziei atacate se fac referiri la decizia nr. 137 din 2 februarie 2001.
Prin urmare, aspectele care vizează o eventuală greșeală de judecată nu sunt cenzurabile pe calea contestației în anulare.
În consecință, se va respinge contestația în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova împotriva Deciziei nr. 1514 din 18 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 mai 2003.