Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.D. în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, Guvernul României și Parlamentul României, a solicitat să fie obligați la corectarea drepturilor cuvenite veteranilor de război.
La 28 februarie 2001, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită a-i fi acordate drepturile reparatorii prevăzute în Legea nr. 49/1999, pentru cadrele cu grad superior, întrucât de aceste drepturi trebuie să beneficieze toți participanții la război, care fac parte din categoria veteranilor de război, indiferent de gradul militar și a formulat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 44/1994 și Legii nr. 49/1999.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 254 din 18 septembrie 2001 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război precum și multe drepturi ale invalizilor și văduvelor de război. A respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile IOVR, arătând că trebuie să beneficieze de tratament juridic egal cetățenii aflați în situații identice.
Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 870 din 13 decembrie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât nu s-a încălcat un drept legitim al reclamantului.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, B.D. și B.M. au declarat recurs, unde reinterează excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 44/1994 și Legii nr. 49/1999 și critică aspecte privind punerea în execuție a deciziei nr. 6/1997 a Curții de Apel Craiova și deciziei nr. 2261/2001 a Tribunalului Dolj.
Recursul declarat de B.D. este nefondat iar recursul declarat de B.M. este inadmisibil fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă. Așa cum a reținut și instanța, în speță reclamantului nu i s-a vătămat un drept legitim iar neconstituționalitatea legilor invocate a fost respinsă de Curtea Constituțională, astfel că, soluția de respingere a acțiunii este legală. Celelalte critici din recurs nu vizează soluția din prezenta cauză, astfel că nu vor fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de B.D. împotriva sentinței nr. 870 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca neîntemeiat și ca fiind făcut de o persoană fără calitate procesuală activă, de B.F.M. ca inadmisibil.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.