Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 1998 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 1171, reclamanții S.C., N.M. și A.V. au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii – Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1998 de pe lângă Consiliul Local Ocnele Mari și pârâta C.Z., să se constate nulitatea Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 97/1992, emis la propunerea Primăriei Ocnele Mari.
În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamanți că prin adresa nr. 828 din 14 mai 1998, Primăria Ocnele Mari – Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, le-a făcut cunoscut că reconstituirea dreptului lor de proprietate privind suprafața de 1400 mp, situată în localitatea Ocnele Mari, nu este posibilă, deoarece a fost atribuită numitei C.Z., prin act de schimb, în baza Ordinului nr. 97/1992 al Ministerului Agriculturii.
S-a mai susținut de către reclamanți că în această modalitate le-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului pe care l-au moștenit de la autorul lor, drept recunoscut prin sentința civilă nr. 744 din 2 februarie 1999 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, astfel că la data emiterii ordinului, terenul nu mai era în circuitul civil.
La termenul din 7aprilie 1999, pârâta C.Z. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, față de împrejurarea că nu și-au dovedit calitatea de moștenitori ai fostului proprietar, excepție ce a fost respinsă față de sentința civilă nr. 8307/1998, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea și de decizia civilă nr. 741/1999 a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a recunoscut reclamanților dreptul de proprietate în suprafață de 5.075 mp, situat în orașul Ocnele Mari.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1417 pronunțată la 22 noiembrie 1999, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții S.C., N.M. și A.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Primăria orașului Ocnele-Mari – Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și C.Z.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fons a reținut că actul atacat, deși este intitulat „ordin”, nu este apt să producă efecte juridice, în sensul cererii de drepturi și obligații în favoarea persoanelor la care se referă.
De asemenea, s-a mai argumentat această soluție prin aceea că actul a fost emis în baza art. 51 și 52 din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora schimbul de terenuri se face cu aprobarea Ministerului Agriculturii și că are caracterul unui act preparator, fiind un aviz de specialitate.
Instanța a concluzionat că schimbarea suprafețelor de teren nu s-a făcut prin Ordinul nr. 97/1992, ci prin actul de schimb încheiat între Primăria orașului Ocnele Mari și pârâta C.Z., Ministerul Agriculturii neavând capacitatea de a decide cu privire la dreptul de proprietate, în acest sens fiind art. 3 din actul atacat.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel București, secția de contencios administrativ, au declarat recurs reclamanții S.C., N.M. și A.V., invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În acest sens, s-a susținut că la termenul din 1 noiembrie 1999, instanța a dispus măsura decăderii din proba cu interogatoriu, motivat de împrejurarea că nu a fost depus în termen de 5 zile, deși această dispoziție avea aplicabilitate numai în condițiile în care partea adversă era o persoană juridică, ori proba a fost solicitată față de pârâta C.Z.
Prin cea de-a doua critică s-a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, reținerea instanței că acțiunea este inadmisibilă și că actul atacat nu este un act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, ci un aviz de specialitate, este nelegală, împrejurare ce impune casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare.
Recursul este fondat.
Rezultă, într-adevăr, că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și că hotărârea prin care s-a respins acțiunea formulată de recurenții-reclamanți ca inadmisibilă, este vădit nelegală.
Recurentele au solicitat să se constate nulitatea Ordinului nr. 97/1992 emis de Ministerul Agriculturii, act prin care s-a aprobat efectuarea unor schimburi de teren și în urma cărora pârâta C.Z. a primit o suprafață de 1400 mp, care se suprapune pe dreptul lor de proprietate, reconstituit în baza sentinței civile nr. 744/1998, pronunțată de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea.
Calificarea actului atacat, ca un aviz de specialitate, este greșită, conținutul acestuia, manifestarea de voință a autorității emitente de a produce în mod direct efecte juridice, deosebește clar actul administrativ, de actul preparator.
Instanța de fond avea obligația de a analiza temeinicia actului administrativ, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, astfel că soluția care se impune, este aceea a casării, cu trimitere spre rejudecare.
În ce privește critica referitoare la decăderea din proba cu interogatoriu, Curtea urmează să constate că și aceasta este întemeiată, administrarea acesteia față de o persoană fizică nepresupunând depunerea interogatoriului la dosar cu 5 zile înainte, o atare procedură fiind valabilă numai pentru persoane juridice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.C., N.M. și A.V., împotriva sentinței civile nr. 1417 din 22 noiembrie 1999 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, pentru soluționarea pe fond.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.