Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Banca Română pentru Dezvoltare a formulat acțiune la 3 august 2001, înregistrată la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ sub nr.1462/2001 prin care a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât și a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.876 din 15 iunie 2001 emisă de pârât prin care a respins contestația reclamantei împotriva Hotărârii nr.12 din 10 iulie 2000, anularea parțială a procesului verbal de control nr.862 din 12 mai 2000, respectiv a capitolului III lit .A pct. 1 „Constituirea provizoanelor specifice de risc” și obligarea pârâtului să îi restituie suma de 103.834.692.806 lei reprezentând impozit pe profit achitat în plus în exercițiile financiare 1996-1999, și la cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în conformitate cu declarațiile de impunere aferente exercițiilor financiare pentru perioada 1996 -1999 a achitat suplimentar suma ce o solicită a fi restituită, dar în urma controlului de specialitate efectuat de organele financiare ce a vizat perioada 1 ianuarie 1997 -31 decembrie 1999 s-a reținut prin actul încheiat, procesul verbal nr.826/2000 că suma achitată suplimentar a fost doar de 15.966.071.730 lei, și că datorează majorări de întârziere în cuantum de 83.356.227.244 lei. Nefiind de acord cu aceste constatări a formulat obiecțiuni în temeiul Legii nr.105/1997, privind hotărârea nr.12 /10 iulie 2000 emise de pârât prin care s-a stabilit că suma achitată suplimentar cu titlu de impozit pe profit este de 23.270.376.008 lei, iar majorările de întârziere nu au fost diminuate la 66.280.252.585 lei.
Impotriva acestei hotărâri cu nr.12/2000 a formulat contestație iar pârâtul prin Decizia nr. 876 din 15 iunie 2001 a respins contestația ca neîntemeiată. A precizat în acțiune reclamanta, că această Decizie nr.876/2001 este nelegală, obiectul litigiului fiind incorect analizat prin nerecunoașterea ca deductibilă a unei părți din provizoanele de risc de credit constituite, fiind greșit reținute și sumele contestate, iar majorările de întârziere nu pot fi calculate, beneficiind de prevederile O.U.G.nr.163/2000, concluziile organelor financiare fiind în contradicție cu concluziile B.N.R., aceleași organe aplicând eronat și dispozițiile Legii nr.3/1994 și HG nr.335/1995.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ prin sentința nr. 784 din 10 septembrie 2002 a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia nr.876/2001 și în parte procesul verbal nr.862/2000, respectiv Capitolul III lit. A pct. 1. Constituirea provizoanelor specifice de risc” și a obligat pârâtul să restituie reclamantului suma de 103.834.692.806 lei, reprezentând impozit pe profit achitat suplimentar în exercițiile financiare aferente anilor 1996-1999.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond sesizată și-a însușit concluziile expertizei efectuate în cauză și anume că provizoanele specifice de risc de credit au fost corect calculate și înregistrate în evidența contabilă a Băncii în perioada 1997-1999, cu respectarea reglementărilor B.N.R., anume Normele nr.3/1994, art.45 din Legea nr.58/1999 și a prevederilor H.G. nr.335/1994, astfel că impunerea făcută de organele de control financiare prin reconsiderarea amintitelor provizoane este nelegală. A mai reținut instanța de fond în motivarea soluției sale că operațiunea de constituire și deducere fiscală poate fi considerată o amânare a plății impozitului până la momentul în care creditele și dobânzile sunt rambursate, că Decizia nr. 876/2001 nu are în motivarea sa temeiul legal pentru recalcularea masei impozabile.
Impotriva acestei sentințe a fost declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de către Ministerul Finanțelor Publice.
In recursul său Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că instanța prin hotărârea pronunțată a făcut o greșită aplicare a prevederilor cuprinse în H.G. nr.335/1994, art. 45 din Legea nr.58/1998 și Normele nr.3 și 4/1994 ale B.N.R. și art.4 din O.G. nr.70/1994, astfel încât greșit este reținut că provizoanele de risc au fost corect determinate de reclamantă , și nelegal s-a ajuns la obligarea restituirii către aceasta a sumei de 103.834.692.806 lei ca impozit pe profit achitat suplimentar în exercițiile financiare 1996 – 1999. Un alt motiv de recurs privește lipsa rolului activ cerut de art.129 C.proc.civ., instanța de fond nepunând în vedere reclamantei să-și precizeze obiectul cererii și în raport de Hotărârea nr.12/2000, care a fost contestată și soluționată prin Decizia nr. 876/2001, obiect al litigiului prevăzut. In esență se invocă ca motiv de casare cel precizat de art. 304 pct.9 din codul de procedură civilă, sentința nr.784/2002 este nelegală fiind pronunțată cu greșita aplicare a legii.
Recursul Ministerului Finanțelor Publice a criticat sentința sub incidența aceluiași motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9, instanța pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a legi, în esență fiind prevăzute ca fiind greșit interpretate actele normative incidente în cauză HG nr.335/1994, Normele nr. 3 și 4 ale B.N.R. cu privire la clasificarea creditelor și constituirea provizoanelor de risc, art.44 din Legea nr.58/1998 și prevederile O.G. nr.70/1994 cu privire la deductibilitatea fiscală.
Recursurile sunt fondate.
Instanța de fond a considerat, înscriindu-și concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosar, că provizoanele specifice de risc au fost constituite pentru anii 1997-1999 cu respectarea legislației în vigoare și incidenta la speță, respectiv art.2 din HG nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării și deductibilității, art.45 din Legea nr. 58/1999 ca și normele 3 și 4 /1994 ale B.N.R.
Instanța ca și expertul a făcut o greșită aplicare a acestor norme.
In conformitate cu prevederile art.5 din H.G. nr.335/1994 nu vor beneficia de deductibilitate fiscală provizoanele constituite peste limitele prevăzute în art.1 și 2, precum și cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute în acest act normativ.
Prin actul de control, proces-verbal nr. 862/20 mai 2000 organele de verificare financiară au reținut că în perioada supusă analizei, reclamanta intimată a constituit provizoane de risc nedeductibile fiscal în sumă de 173.948.720.319 lei, prin încălcarea prevederilor art. 2 din H.G. nr.335/1995 și art.4 din O.G. nr.70/1994, provizoane cu care au fost majorate cheltuielile deductibile fiscal, această operațiune nelegală conducând la diminuarea profitului impozabil și în mod direct a impozitului pe profit.
Aceasta constituire a provizoanelor specifice de risc nedeductibile fiscal s-a făcut prin determinarea eronată a expunerii nete ca urmare a faptului că expunerea brută, respectiv soldul creditelor și a dobânzile neîncasate, nu a fost diminuată cu valoarea garanțiilor și a colateralelor acceptate de bancă la semnarea contractelor de împrumut, fiind luate în calcul valori diminuate sau în alte cazuri nefiind luate în calcul valoarea nici unei garanții.
Rezultă din dosar că reclamanta intimată din motive de prudență bancară a diminuat ulterior, unilateral valoarea garanțiilor,motiv pentru care aceste provizoane constituite în plus, nu pot fi deductibile la calculul profitului impozabil.
Regimul deductibilității fiscale a provizoanelor constituite de bănci intră în domeniul de strictă competență al organelor MFP, BNR în acest domeniu putând constata doar dacă societățile bancare respectă ori nu, normele prudențiale în activitate proprie.
Cum în cauză, reclamanta intimată, și-a constituit provizoanele specifice de risc prin determinarea eronată, prezentate de organele Ministerului Finanțelor Publice, în actul de control, sentința Curții de apel București, secția de contencios administrativ și expertiza însușită de instanță, este nelegală, făcându-se o greșită interpretare și aplicare a normelor legale, impunerea stabilită de organele de control prin reconsiderarea acestor provizoane fiind corect și legal stabilită.
Inalta Curte de Casație și Justiție, constată că de asemenea în mod legal și în mod corect a fost stabilită majorarea bazei impozabile cu provizoanele de risc constituite pentru credite la care soldul creditelor și al dobânzilor nu a fost diminuat cu garanțiile materiale din contractele de creditare sau a fost diminuate prin aplicarea unor coeficienți de risc ce contravin dispozițiilor legale.
Motivarea expertului și a instanțelor de fond ca prin operațiunea de constituire și deducere fiscală se realizează numai o amânare a plății impozitului până la rambursarea creditului și a dobânzii, este și aceasta eronată deoarece prin contractele de credit se pot stabili perioade de rambursare diferite de anul fiscal, astfel că modalitatea de calcul a băncii influențează impozitul pe profit aferent exercițiului financiar.
Curtea constată că în raport de prevederile art.19 din O.U.G. nr.70/1994 completată și modificată prin O.U.G. nr.217/1999, în mod legal au fost stabilite și majorările de întârziere prin actul de control aceeași obligație fiind stabilită și prin art..13 din O.U.G. nr.11/1996.
Se reține deci că prin interpretarea greșită a legii instanța de fond nu a aplicat corect prevederile H.G. nr.335/1995, și anume prevederile art.5 în sensul că nu vor beneficia de decutibilitate fiscală provizoanele constituite peste limitele prevăzute în art.1 și 2, precum și cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute în această hotărâre, în cauză organele de control financiar au demonstrat determinările eronate și modalitățile folosite, instanța pronunțând o sentință nelegală.
Pe cale de consecință, recursurile se rețin a fi fondate, astfel că se vor admite ca atare, va fi casată sentința nr.784/10 septembrie 2002, iar în fond se va respinge acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.784 din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2004.