Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC A.D. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Garda Financiară Centrală, a solicitat anularea deciziei nr. 672 din 15 mai 2001 emisă de primul pârât și a procesului-verbal încheiat la 20 octombrie 1999 de către cea de a doua pârâtă, prin care s-a dispus virarea nelegală la bugetul statutului a sumei de 85.181.158 lei, reprezentând 58.075.876 lei diferența la T.V.A. și 27.005.282 lei majorări aferente diferenței la T.V.A., cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, unde cauza a venit prin declinare de competență, prin sentința nr. 473 din 29 aprilie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând legalitatea actelor financiare contestate față de dispozițiile legale în vigoare și înlăturând expertiza efectuată în cauză.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, reclamanta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii și anularea actelor contestate față de concluziile probei științifice efectuate în cauză, expertiza contabilă, probă înlăturată nejustificat.
Recursul este nefondat.
În urma unui control efectuat de organele Gărzii Financiare la reclamantă, control ce a vizat perioada martie – aprilie 1999, s-a constatat că aceasta nu a calculat corect T.V.A., aferentă unui avans încasat de ea și rămas neutilizat și s-a stabilit că datorează T.V.A. de 58.075.876 lei și 27.005.282 lei majorări de întârziere aferente acesteia.
Urmare a obiecțiunilor reclamantei, Garda Financiară Centrală, prin hotărârea nr. 94 din 18 noiembrie 1999, s-a pronunțat prin respingere, soluție menținută și prin decizia nr. 675 din 15 mai 2001 a Ministerului Finanțelor.
Din actele dosarului, rezultă că, în luna martie 1999, reclamanta a încasat de la SC C.M. SA un avans în sumă de 2.750.000.000 lei, din care T.V.A. în sumă de 495.880.000 lei, calculată prin aplicarea cotei recalculate asupra bazei de impozitare.
În luna aprilie 1999, în contul avansului primit, reclamanta a lăsat mărfuri în valoare de 1.158.185.839 lei, astfel: mărfuri în valoare de 444.021.107 lei, din care T.V.A. cu cota de 22%, în sumă de 80.065.886 lei; mărfuri în valoare de 714.164.732 lei, din care T.V.A. cu cota de 11% în sumă de 70.702.308 lei, totalul T.V.A. fiind de 150.768.194 lei.
Avansului rămas neutilizat, în sumă de 1.591.814.114 lei, îi corespunde o T.V.A. în sumă de 345.111.806 lei, calculată ca diferență între T.V.A., calculată la întreaga valoare a avansului primit în sumă de 495.880.000 lei și T.V.A. aferentă livrărilor de mărfuri în contul avansului primit de reclamantă, în sumă de 150.768.194 lei.
Reclamanta, folosindu-se de raportul de expertiză contabilă, susține că a stabilit corect T.V.A., întrucât pentru avansul primit și neutilizat în sumă brută de 1.591.814.161 lei, datorează T.V.A. în sumă de 287.048.455 lei cu cota de 22%, respectiv 18,032% și nu suma de 345.111.806 lei stabilită de Garda Financiară, iar diferența de 58.075.876 lei reprezentând T.V.A. cu majorările de întârziere aferente, au fost stabilite eronat.
Susținerile expertizei au fost, în mod justificat, respinse de instanță întrucât s-a constatat o necorelare între concluziile ei și dispozițiile legale în materie, în legătură cu faptul că nu s-a emis factura la primirea avansului de 2.750.000.000 lei și că T.V.A. colectat era de 495.880.000 lei, însă se arată că T.V.A., aferent avansului primit minus, T.V.A., aferent livrărilor de mărfuri este egal cu T.V.A. aferent avansului rămas neutilizat, numai când există o singură cotă procentuală pentru calculul T.V.A..
Or, potrivit art. 12 alin. (3) din O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A. „pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care se efectuează continuu, precum și pentru cele care se încasează de regulă avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de factură sau alt document legal”.
Pct. 7.6 din H.G. nr. 512/1998 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 3/1992 prevede în cazul în care s-au încasat avansuri exigibilitatea T.V.A., este anticipată faptului generator (lit. c).
De aici, rezultă că reclamanta trebuia în luna martie 1999 să emită factură pentru avansul primit de la SC C.M. SA. Odată cu emiterea facturii, trebuie să evidențieze în contabilitate și cota T.V.A. aferentă avansului primit și care era de 495.907.500 lei.
Prin faptul că reclamanta a emis factura cu seria ILACA nr. 814701, în valoare de 1.591.814.161 lei reprezentând avansul rămas neutilizat, a micșorat sumele ce trebuiau plătite T.V.A.
Reclamanta a colectat T.V.A. la avansul neutilizat și nu la avansul încasat, rezultând o diferență corect stabilită de organele de control.
Conform art. 34 din O.G. nr. 3/1992, republicată, în mod legal s-au calculat și majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 27.005.282 lei.
În consecință, soluția instanței de respingere a acțiunii este temeinică și legală, astfel că recursul se privește nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.D. SRL Urziceni împotriva sentinței civile nr. 473 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2003.