Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 28 octombrie 2002, reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 482 din 11 octombrie 2002 emisă de către pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea în favoarea reclamantului a statutului de refugiat, cu acordarea drepturilor legale.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că de la data de 30 august 1940, când a avut loc Dictatul de la Viena a devenit, de drept, refugiat și strămutat obligatoriu, făcând parte din cei 575.881 de români care au suferit sub teroarea instaurată până la data de 15 august 1945, când s-a repatriat în România ca voluntar în Divizia a II-a română „Horea, Cloșca și Crișan.”
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 541 din 27 noiembrie 2002 a respins cererea formulată de reclamantul S.I. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Maramureș.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs I.S., reiterând argumentele din acțiune.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârea nr. 482 sin 11 octombrie 2002 s-a respins cererea reclamantului de stabilire a unei situații prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 195/1999, întrucât a prezentat doar un certificat din care rezultă că a fost cadru militar din anul 1937 la diverse unități militare.
Din actul depus, respectiv certificatul nr. 13664/A din 2 iulie 1993 emis de Ministerul Apărării Naționale U.M. 02405 Pitești, rezultă că până la 1 decembrie 1938 reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar, iar mai apoi din 9 ianuarie 1939 și până la 19 noiembrie 1939 a fost concentrat, după care până în data de 1 iulie 940 a fost elev la Școala de Subofițeri Infanterie din Botoșani, continuând apoi neîntrerupt această școală în calitate de elev în stagiu, până la 1 noiembrie 1940, când a devenit subofițer activ în cadrul Batalionului 5 Vânători de Munte până la data de 12 mai 1944.
De asemenea, în același certificat se menționează că în 22 iunie 1941, reclamantul a fost mobilizat în zona interioară, fiind apoi plecat pe front în 23 iulie 1942 și dat dispărut în 12 mai 1944 în luptele de la Sevastopol cu Batalionul de Moți „Avram Iancu”, fiind căzut prizonier în U.R.S.S.
Potrivit art. 1 lit. c) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, beneficiază de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, persoana care a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
În speță, reclamantul nu a dovedit existența acestei împrejurări întrucât așa cum rezultă din certificatul menționat anterior, după data de 6 septembrie 1940, reclamantul era în România și nu în zona ocupată, făcând parte din Armata Română.
Această situație era anterioară Dictatului de la Viena, astfel încât reclamantul nu poate invoca persecuția etnică ca motiv al faptului că a locuit pe teritoriul românesc neocupat după cedarea Ardealului de Nord.
Față de considerentele expuse urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.S. împotriva sentinței civile nr. 541 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 mai 2003.