Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24 octombrie 2001, reclamanții K.L. și K.A. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea ca nelegală a deciziei nr. 1590/12 octombrie 2001 emisă de pârât, prin care le-a fost respinsă contestația formulată împotriva taxei judiciare de timbru stabilită în dosarul nr. 5282/2001 de Judecătoria Timișoara.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, prin încheierea de ședință din data de 13 iunie 2001, Judecătoria Timișoara i-a obligat să timbreze cu suma de 15.239.746 lei, în loc de 15.000 lei având în vedere că acțiunea are ca obiect constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cu o valoare de 45.000 lei, conform contractului în formă autentică.
Împotriva încheierii, prin care, instanța de fond a stabilit taxa judiciară de timbru, reclamanții au formulat contestație la Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, care, prin decizia nr. 1590 din 12 octombrie 2001, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 463 din 13 noiembrie 2001 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 alin. (2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/1999, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 potrivit cărora valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acțiune și dacă aceasta este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părți, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză.
În temeiul acestor norme Judecătoria Timișoara, în mod corect a stabilit că valoarea imobilului în litigiu se cuprinde între limitele de 150.000.000 lei și 300.000.000 lei și că taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii reclamanților, se calculează potrivit art. 1 alin. (1) din Anexa 1 la H.G. nr. 752/1999, la suma de 15.239.746 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții K.L. și K.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, recurenții critică soluția instanței de fond, sub aspectul luării în considerare a valorii taxabile, aceasta fiind cea din contractul autentic de vânzare-cumpărare de 45.000 lei și nu cea apreciată de instanță ca fiind valoarea reală.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Taxele judiciare de timbru datorate în diverse litigii deduse judecății se stabilesc de instanța judecătorească prin încheiere, care, potrivit art. 255 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă o hotărâre judecătorească și nu poate fi supusă decât controlului judiciar.
Modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, plata sau contestarea acesteia constituie chestiuni prejudiciabile, care trebuie soluționate de instanță, prin încheiere, fără de care nu poate fi continuată judecata și nu poate fi soluționat litigiul. În acest sens, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prevede că „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii”.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. (2) teza I din Legea nr. 146/1997, „dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii ori dacă, în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată”.
Cuantumul și modul de stabilire a taxei judiciare de timbru sunt prevăzute de Legea nr. 146/1997, iar respectarea acestor prevederi legale se verifică de instanța judecătorească la primirea acțiunii, ca o măsură administrativă și de completul de judecată, prin încheiere, după înregistrarea acțiunii.
Cu toate că stabilirea cuantumului și verificarea plății taxelor judiciare de timbru nu sunt acte propriu-zise de înfăptuire a justiției, acestea sunt strâns legate de actul de justiție, fiind chestiuni prejudiciabile care țin pe loc ori chiar împiedică înfăptuirea actului de justiție.
Nici o autoritate a administrației publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanțe judecătorești sau o măsură dispusă de instanță ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în competența organelor Ministerului Finanțelor Publice a soluționării contestațiilor împotriva modului de stabilire, de către instanța judecătorească, a taxei judiciare de timbru, este contrară principiului separației puterilor în stat și, în mod direct, dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție.
În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003 (M. Of., nr. 275/18.04.2003) a decis neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (2) teza I din O.U.G nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice în măsura în care acest text se referă și la taxele judiciare de timbru stabilite de instanțele judecătorești.
Dacă nu s-ar admite acest punct de vedere s-ar ajunge la situația când, pe calea contestației prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001, organele Ministerului Finanțelor Publice ar putea considera că taxa judiciară de timbru nu a fost corect stabilită, deoarece acțiunea respectivă în justiție trebuia calificată altfel decât a făcut-o instanța de judecată. O astfel de posibilitate, este în contradicție cu prevederile art. 125 alin. (1) din Constituție.
Având în vedere cele ce preced, recursul urmează a fi admis, modificată sentința atacată și în fond admisă acțiunea reclamanților și, pe cale de consecință anulată decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 1590 din 12 octombrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de K.L. și K.A. împotriva sentinței civile nr. 463 din 13 noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată și în fond admite acțiunea formulată de reclamanții K.L. și K.A.
Anulează decizia nr. 1590 din 12 octombrie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.