Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 240 din 23 mai 2002 Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul jurisdicțional declarat de Filiala Devamin SA Deva – Exploatarea Minieră Teliuc împotriva sentinței nr. 13 din 22 martie 2002 pronunțată de Colegiul jurisdicțional Hunedoara în dosarul nr. 1/2002 ca tardiv introdusă și a obligat recurenta la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Filiala Devamin SA Deva - Exploatarea Minieră Teliuc criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reiterând motivele recursului jurisdicțional recurenta a arătat că în mod greșit instanțele Curții de Conturi nu au avut în vedere că obligațiile fiscale datorate bugetelor locale până la data de 30 septembrie 2001, stabilite în urma verificărilor efectuate pentru perioada 2 noiembrie 2001 - 31 octombrie 2001 nu au fost plătite în principal din cauza Consiliului local Teliuc și Consiliului local Ghelari (care la rândul lor, deși au mari datorii către recurentă, refuză orice compensare sau alte mijloace de stingere a datoriilor), a altor debitori (care deși au datorii de miliarde de lei și recurenta a făcut numeroase demersuri pentru a recupera aceste sume, nu a reușit), precum și din cauze obiective, respectiv pierderi mari de producție datorate unor calamități naturale.
Examinând sentința atacată și în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu prevederile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 301 C. proc. civ. și art. 74 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, termenul de recurs jurisdicțional este de 15 zile de la comunicarea sentinței.
În cauză, din dovada de comunicare a sentinței nr. 13/2002 a Colegiului jurisdicțional Deva rezultă că s-a înmânat copia hotărârii la data de 2 aprilie 2002, iar recursul jurisdicțional a fost înregistrat la data de 23 aprilie 2002.
În conformitate cu art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, iar potrivit art. 101 alin. (5) doar termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Așadar, cum potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se constată că în mod corect secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că recursul jurisdicțional a fost tardiv formulat.
În aceste condiții, având în vedere că tardivitatea este un fine de neprimire, fiind o excepție ce are caracter dirimant (peremptoriu), orice analiză pe fond a motivelor de recurs (jurisdicțional și judiciar) este de prisos și juridic ineficient.
Prin urmare, constatându-se că decizia atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Filiala Devamin SA – Deva împotriva deciziei nr. 240 din 23 mai 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.