Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 22 iunie 1999, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială - Serviciul pensii de Stat – pentru a fi obligată la acordarea diferenței de 2 ani vechime înscriși în carnetul de muncă la capitolul 9 poziția 13-14, la acordarea grupei I de muncă pentru perioada de 1 an, 8 luni și 18 zile și grupei a II-a pentru o perioadă de 12 ani și 10 luni. A mai solicitat obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia și să îi aplice toate recorelările și drepturile ce i se cuvin conform H.G. nr. 797/1998 și a completărilor ulterioare, precum și să îi achite retroactiv suma cuvenită în plus pentru încadrarea în grupa I de muncă, pe perioada ultimilor 3 ani.
Judecătoria Cluj – Napoca, prin încheierea nr. 6453/12 iulie 1999 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 52 din Legea nr. 3/1977, modificată prin Legea nr. 73/1991 și cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 246 din 15 decembrie 1999, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, sentință casată prin decizia nr. 3250 din 13 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a admis recursul declarat de C.I. și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 180 din 23 mai 2002, a respins acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca nefondată.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut, pe de o parte, că din adresa nr. 2345/22 aprilie 1996 emisă de SC H. SA se menționează că activitatea din perioada 27 iulie 1972 – 1 iunie 1984 nu este muncă în subteran, iar, pe de altă parte, că adeverința nr. 6404 din 18 noiembrie 1992 eliberată de SC H. SA București, sucursala Ardeal, nu poate fi luată în considerare, întrucât încadrarea în grupa de muncă conform H.G. nr. 1223/1990 și Ordinului nr. 50/1990 se face doar pentru personalul aflat în activitate la 1 februarie 1990, reclamantul fiind pensionat la 1 iunie 1984.
Totodată, instanța de fond a reținut că din calculele efectuate prin expertiză și care au la bază fișa de evoluție a pensiei de la data stabilirii acesteia, precum și actele normative privind corelarea pensiilor rezultă că pârâta a efectuat un calcul corect al acesteia, iar obiecțiunile formulate de reclamant la expertiză și care au fost discutate punctual în ședința publică și în prezența expertului (care a fost citat conform art. 211 C. proc. civ.) sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și urm. C. proc. civ.
Astfel, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut concluziile expertizei, deși aceasta a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale cu privire la calculul pensiei și a recorelărilor acesteia, precum și cu privire la grupele de muncă.
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat și că Decretul sau Ordinul nr. 210/1977 la care se face trimitere nu a fost niciodată publicat, nefiind deci aplicabil.
Totodată, recurentul a susținut și că ședința de judecată nu s-a desfășurat din punct de vedere formal în condiții legale și în plus, la dezbatere a participat altă grefieră decât cea menționată în sentință.
Recurentul a mai arătat și că instanța de fond nu a avut în vedere precizarea sa la acțiune referitoare la obligarea pârâtei la plata unor daune morale.
La data de 11 noiembrie 2002 recurentul a formulat un memoriu prin care a dezvoltat și precizat motivele sale de recurs, solicitând obligarea pârâtei să-i acorde toate drepturile cerute în instanță și anume:
a) calculul pensiei cu luna iunie 1984, data ieșirii la pensie, având în vedere abuzurile pârâtei din decursul anilor, calcul care să cuprindă: vechimea totală de 45 ani grupa a III-a înscriși în carnetul de muncă nr. 274131, întregiți conform art. 48 alin. (3) din Legea nr. 3/1977, acordarea procentelor art. 11 și 12 din Legea nr. 3/1977, acordarea prevederilor Decret nr. 46/1982 și stabilirea pensiei pe luna iunie 1984;
b) acordarea tuturor indexărilor prevăzute în lista anexată la prezenta pct. 7;
c) acordarea grupelor de muncă I și II cu data de 1 ianuarie 1993 și procentelor înscrise în adeverințele nr. 6404/1992 și nr. 110/592/1992 predate pârâtei cu cererea nr. 22658/1992.
d) calcul separat justificativ și verificabil al recorelării pensiei pe luna septembrie 1996 conform H.G. nr. 848 și Ordinului M.M.P.S. nr. 441/1996, cu respectarea pct. 6 din ordin, recorelarea pensiei în luna martie 1999 conform H.G. nr. 171/1999 și Monitorului Oficial nr. 115/1999 și recorelarea pensiei în luna ianuarie 2002 conform H.G. nr. 1315/2001, cu respectarea instrucțiunilor prevăzute la art. 12 din hotărâre
A mai solicitat ca, pentru verificarea calculului recorelării pensiei, pârâta să fie obligată să depună în instanță anexa pct. 6 Ordinul nr. 441/1996, instrucțiunile art. 6 H.G. nr. 797/1998 și instrucțiunile art. 12 din H.G. nr. 1315/2001 și să-i achite toate cheltuielile de judecată făcute cu procesul.
e) penalizarea pârâtei și expertei cu 50 mii lei pe zi prevăzută de lege, pârâta cu luna septembrie 2001 prin nepredarea documentelor cerute prin fila 31-32 dosar nr. 3301 și experta pentru refuzul refacerii calculului cerut prin fila 75-77 dosar nr. 3301 începând cu luna aprilie 2002;
f) daune morale a câte 80 milioane lei pentru fiecare în parte, pârâta și experta care i-au îngrădit drepturile din care 10% sus-numitului și 90% căminelor de copii, bătrânilor și familiilor nevoiașe.
Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În cauză, se constată că probatoriul administrat nu este suficient și relevant pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.
Astfel, nu au fost lămurite inadvertența majoră dintre cele două adeverințe emise de SC H. SA, nu s-a răspuns punctual și integral la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, deși a fost utilizată formula prevăzută de art. 211 C. proc. civ.
Totodată, se constată că nici din raportul de expertiză, nici din sentința atacată, nu rezultă dacă au fost avute în vedere toate actele normative aplicabile privind compensarea, indexarea și recorelarea pensiilor și nici dispozițiile Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale cu privire la necesitatea de a recunoaște beneficiul drepturilor referitoare la grupele de muncă în favoarea tuturor categoriilor de cetățeni care s-au aflat în aceeași situație, respectiv au desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât instanța de fond în considerentele sentinței distinge între cei pensionați anterior datei de 1 februarie 1990 și cei pensionați după această dată, indicând ca temei legal acte normative de rang inferior în raport cu dispozițiile constituționale (art. 150, art. 16 alin. (1).
În plus, instanța de fond nu a verificat nici susținerile recurentului-reclamant cu privire la aplicarea ca bază a calculului pensiei sale ale unor acte normative nepublicate, în raport cu dispozițiile art. 107 din Constituție.
De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la cererea de acordare a daunelor morale.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este nelegală și netemeinică, se va admite recursul, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare.
Potrivit dispozițiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de calcul al pensiilor.
Cum în cauză, obiectul litigiului îl constituie tocmai stabilirea cuantumului pensiei, potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000, precum și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 180 din 23 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre soluționare la Tribunalul Cluj, secția contencios.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.