Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 19/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva  sentinței civile nr.105/F din 27 mai 2003 a Curții de Apel Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ.

            La apelul nominal  a lipsit atât recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Brașov, cât și intimatul reclamant C.N.

            Procedura completă.

            S-a referit că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, conform prevederilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.

            Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a rămas în pronunțare asupra recursului declarat în cauză.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința civilă nr.105/F din 27 mai 2003, Curtea de Apel Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N. și a anulat hotărârea nr.420 din 15 ianuarie 2003, emisă de către Comisia pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999, constituită în cadrul Casei Județene de Pensii Brașov.

            Pe cale de consecință a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 10 aprilie 1954 – 30 octombrie 1956 se încadrează în prevederile art.1 ale Legii nr.309/2002.

            Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            Recurenta a cerut admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introduse de reclamant ca neîntemeiată.

            Cu petiția înregistrată ulterior, intimatul C.N. a comunicat că la data de 29 octombrie 2003, pârâta a emis decizia nr.4246 prin  care a revizuit hotărârea inițială nr.420/2003 și i-a recunoscut calitatea de beneficiar al  dispozițiilor art.1 din Legea nr.309/2002 (filele nr.7-9 ale dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție).

            În sprijinul acestei afirmații el a anexat o copie a deciziei de revizuire menționată mai sus, precum și adresa nr.72779 din 21 octombrie 2003, emisă de Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale.

            Având în vedere înscrisurile noi depuse în dosar, care confirmă justețea apărărilor  reclamantului și a soluției pronunțate de prima instanță, urmează a se respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva  sentinței civile nr.105/F din 27 mai 2003 a Curții de Apel Brașov – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.