Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 5 septembrie 2002, S.M. a chemat în judecată Casa Națională de Pensii, solicitând obligarea acestei autorități a administrației publice centrale, de a-i comunica răspunsul la cererea adresată, în legătură cu calculul pensiei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la insistențele sale scrise și telefonice, funcționarii pârâtei au refuzat să-i răspundă, deși le revine obligația de a verifica legalitatea actelor emise de casele de pensii teritoriale.
Prin sentința civilă nr. 116 din 12 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
Instanța a reținut că o atare soluție se impune, întrucât pârâta Casa Națională de Pensii, deși este un organ ierarhic superior caselor teritoriale (județene), nu are atribuții, conform Legii asigurărilor sociale, în soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensionare.
De asemenea, că nerăspunzând la memoriile reclamantei, pârâta nu a vătămat nici un drept subiectiv al acesteia și oricum, un proces este în curs pentru valorificarea drepturilor la pensie.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.M.
Recurenta a susținut că, în mod greși,t prima instanță i-a respins acțiunea ca inadmisibilă. În virtutea rolului său activ, curtea de apel trebuia să facă referire și la dispozițiile O.G. nr. 27/2002, care se referă la obligațiile autorităților administrației publice și să rețină că pârâta nu și-a îndeplinit obligația elementară, de a răspunde la o scrisoare, chiar dacă nu era în măsură să o analizeze în fond și să o soluționeze.
Recursul este nefondat.
La memoriul adresat președintelui Casei Naționale de Pensii, cu privire la modul de calcul al pensiei, înregistrat sub nr. 10601 din 17 iulie 2002, această autoritate publică centrală i-a răspuns cu adresa nr. 5427/AM din 23 octombrie 2002.
S-a precizat în adresa respectivă, că întrucât dosarul reclamantei având ca obiect stabilirea pensiei de asigurări sociale se află pe rol, Casa Națională de Pensii nu se poate pronunța în soluționarea cazului.
Rezultă, deci, că nu există în cauză un refuz nejustificat din partea pârâtei, de a răspunde la cererea reclamantei, referitoare la un drept recunoscut de lege, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, nr. 29/1990.
Împrejurarea că răspunsul dat de pârâtă nu corespunde dorinței exprimate de reclamantă și anume, aceea de implicare a organului ierarhic superior în soluționarea altui proces pendinte, nu justifică nici ea reformarea sentinței în sensul cerut.
Prin urmare, acțiunea introdusă este neîntemeiată și nu inadmisibilă, așa cum eronat s-a reținut în sentință.
Având în vedere considerentele expuse, care vor substitui motivarea instanței de fond, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.M., împotriva sentinței civile nr. 116 din 12 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.