Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 7 decembrie 2002 reclamantul C.H., magistrat pensionar de la data de 1 martie 1998, a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând obligarea acestuia la actualizarea corectă și legală a pensiei de serviciu conform art. 103 alin. (1) și (5) din Legea nr. 92/1992; obligarea pârâtului să comunice Casei Naționale de Pensii noul cuantum al pensiei de serviciu pentru a se proceda la plata diferențelor restante indexate în raport cu rata inflației în perioada 1 noiembrie 2000 – 31 decembrie 2002.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a refuzat aplicarea dispozițiilor art. 1 pct. 8 din O.G. nr. 83/2000, a art. 5 și 43 din Legea nr. 50/1996, a art. 1 din H.G. nr. 403/2001 și a art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 187/201.
Prin sentința civilă nr. 29/2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și litigii de muncă.
Instanța a reținut că nu există nici o dispoziție procesuală care să dea competența secției de contencios administrativ a curții de apel litigiile privind pensia de serviciu, astfel încât urmează a se considera că un astfel de litigiu reprezintă un conflict de muncă în sens larg.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul.
În motivarea recursului s-a arătat că pârâtul a fost reprezentat de procurorul de ședință, contrar dispozițiilor art. 115 alin. (2) din Legea nr. 92/1992; că participarea procurorului nu este prevăzută de lege în asemenea litigii; că în mod greșit s-a reținut necompetența curții de apel față de dispozițiile art. 3 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.; că sentința este nelegală față de dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, că litigiul nu este de competența tribunalului deoarece nu se încadrează în situațiile prevăzute de dispozițiile art. 155 lit. a) - j) din Legea nr. 19/2000.
Verificând cauza în funcție de motivele de recurs formulate în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Obiectul acțiunii constă în solicitarea de a se obliga pârâtul să recunoască reclamantului unele drepturi prevăzute de lege, să emită un act (actualizarea pensiei de serviciu) și să-l comunice casei de pensii pentru plata pensiei. Obiectul cererii circumscrie dispozițiilor art. 1 teza a II-a din Legea nr. 29/1990, care prevede că orice persoană, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, prin refuzul nejustificat al autorității administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru recunoașterea dreptului pretins.
Pârâtul a refuzat să recunoască reclamantului dreptul pretins în temeiul art. 103 din Legea nr. 92/1992, modificată, a dispozițiilor art. 1 pct. 8 din O.G. nr. 83/2000, art. 5 și 43 din Legea nr. 50/1996, art. 1 din H.G. nr. 403/2001 și art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 187/2001.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție emite adeverințele privind actualizarea pensiilor de serviciu ale foștilor magistrați în conformitate cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 92/1992, modificată, în calitatea sa de autoritate publică administrativă.
Refuzul acestei autorități de a rezolva cererea petentului urmează să fie analizat dacă este sau nu este justificat de către instanța de contencios administrativ – curtea de apel – în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 29/1990 modificată, coroborate cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Aprecierea instanței de fond în sensul că litigiul reprezintă un conflict de muncă în sens larg este eronată, nefundamentată. Nu este întemeiată nici susținerea recurentului în sensul că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 177/2002, deoarece acestea se referă la persoane în funcție, nu la cele pensionate.
Având în vedere considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă spre competentă soluționare aceleiași instanțe, cu precizarea că nu se au în vedere celelalte temeiuri de casare, întrucât primează cel analizat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.H. împotriva sentinței civile nr. 29 din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre soluționare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.