Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul T.M. a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și pe M.A., Directorul Academiei Române de Aviație, solicitând anularea deciziei nr. MM 3608 din 23 iulie 2001, prin care a fost eliminat din Academia Română de Aviație și să-i fie recunoscut dreptul de a continua cursurile Academiei Române de Aviație.
Totodată, a solicitat obligarea celor doi pârâți în solidar, la repararea pagubei pricinuite.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat, emis la propunerea directorului M.A., a fost eliminat abuziv din Academia Română de Aviație.
Prin sentința nr. 57 din 30 aprilie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ, invocată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și a respins acțiunea formulată de T.M., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantului i s-a desfăcut contractul încheiat cu Academia Română de Aviație, la data de 1 februarie 2000, prin hotărârea nr. 8 din 8 august 2001, a Consiliului de Conducere al Academiei Române.
Această hotărâre a fost comunicată acestuia, cu adresa de răspuns nr. 3608 din 23 iulie 2001.
Prin urmare, adresa contestată de reclamant nu are caracterul unui act administrativ, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Reclamantul avea posibilitatea să conteste pe calea dreptului comun, hotărârea nr. 8 din 8 august 2001, prin care a fost eliminat de la cursurile organizate de Academia Română de Aviație.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.M.
Recurentul a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecții, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
A precizat că prin decizia nr. 3608 din 23 iulie 2001, s-a decis eliminarea sa din cadrul cursului formare piloți, acest fapt rezultând și din adresa nr. 1448 din 2 august 2001 a Academiei Române de Aviație, iar potrivit art. 2 din O.G. nr. 15/1999, Academia Română de Aviație este instituția publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive, decât cele susținute de recurent, după cum urmează:
Între Academia Română de Aviație și T.M. s-a încheiat la data de 1 noiembrie 2000, contractul de școlarizare nr. 1663, cuprinzând la art. 10 clauze de încetare a contractului, respectiv de eliminare a cursantului din cadrul academiei.
Cu ocazia prezentării concluziilor rezultatelor controalelor de evaluare a nivelului de pregătire în zbor, comisia de instructori constituită în acest sens, a propus întreruperea programului de pregătire pentru mai mulți elevi, printre care și reclamantul T.M., reținându-se că nu au calitățile necesare unui pilot. de a zbura în limitele unei depline siguranțe a zborului.
Prin hotărârea nr. 8 din 8 august 2001 s-a decis eliminarea cursantului T.M., considerându-se îndeplinite condițiile prevăzute la lit. d) din contractul de școlarizare nr. 1663/2000, iar prin adresa nr. MM 3608 din 23 iulie 2001, contestată în condițiile Legii nr. 29/1990, s-a comunicat petentului această decizie.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanțelor judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În acest sens, prin act administrativ se înțelege acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală de voință, de a da naștere, modifica și stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice sub controlul de legalitate al instanțelor judecătorești.
Or, în speță, drepturile și obligațiile reclamantului T.M. derivă dintr-un contract de școlarizare încheiat cu Academia Română de Aviație.
Din aceste motive, actul juridic dedus judecății, respectiv adresa nr. MM 3608 din 23 iulie 2003, nu este un act administrativ, pentru a atrage competența de soluționare a instanței de contencios administsrativ.
Sub acest aspect, considerentele reținute de instanța de fond au fost temeinice și legale.
Având în vedere, însă, dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „dacă instanța se declară necompetentă (...) dosarul va fi trimis instanței competente sau după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”, soluția care se impunea în cauză, era trimiterea dosarului spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de T.M., împotriva sentinței nr. 57 din 30 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Judecătoriei sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.