Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe data de 2 iunie 2002 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul B.I. a solicitat anularea Ordinului nr. II/02981 din 31 octombrie 1994, emis de Ministerul de Interne, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, cu gradul de maior.
Instanța învestită, prin sentința civilă nr. 90 din 10 septembrie 2002, a respins ca tardiv formulată, cererea introdusă, constatând că trecerea în rezervă a avut loc pe baza ordinului emis în anul 1994, iar memoriile prin care s-a plâns de această măsură pe cale administrativă, au fost făcute în același an.
Sentința a fost recurată de reclamant.
Prin motivele de casare dezvoltate în scris, recurentul a susținut, în esență, că pârâtul nu a răspuns la ultimul memoriu depus, în anul 2002, după care el a acționat pe calea contenciosului administrativ.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta.
În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.
Dacă cel care se consideră vătămat în dreptul său s-a adresat cu reclamație, și autorității administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevăzut în alineatul precedent, se calculează de la comunicarea de către acea autoritate, a soluției date reclamației.
Potrivit ultimului alineat al articolului menționat, în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ, a cărui anulare se cere.
În speță, așa cum corect a reținut prima instanță, ordinul de trecere în rezervă a reclamantului a fost dat la 31 octombrie 1994, dată după care au încetat raporturile specifice de serviciu, respectiv dreptul la soldă, fiind urmat, printre altele și de evacuarea sa din locuința de serviciu, ocupată de un alt cadru militar.
De altfel, reclamantul s-a plâns împotriva măsurii luate organului superior ierarhic, prin două „memorii”, adresate în noiembrie și respectiv decembrie, 1944, astfel cum a recunoscut și prin nota depusă în instanța de fond.
Prin urmare, termenul cel mai îndepărtat care poate opera în cauză în favoarea recurentului, este depășit.
Faptul că acesta a făcut un nou memoriu administrativ în anul 2002, nu este de natură să reactiveze termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. final, care este un termen de decădere.
Față de considerentele expuse, urmează a se constata că motivul de casare nu este întemeiat și în consecință, soluția pronunțată de prima instanță fiind legală, a se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.I., împotriva sentinței nr. 90 din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.