Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 22 octombrie 2002, reclamanta B.E. a contestat decizia nr. 0059 din 5 septembrie 2002 a Casei Județene de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a județului Botoșani și a solicitat obligarea acestei autorități să-i recunoască calitatea de refugiată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. j) din această lege.
În motivarea cererii, a arătat că în luna martie 1944 a fost obligată să-și părăsească domiciliul din comuna Balotina, județul Bălți – Basarabia, împreună cu cei doi copii și să vină în Regatul României, deoarece riscau să fie deportați în Siberia.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 177 din 19 decembrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petenta nu a făcut dovada afirmațiilor din acțiune și nu a înțeles să indice numele unor martori care cunosc situația reală în care a fost obligată să părăsească teritoriul Basarabiei, în anul 1944.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că a fost nevoită să se refugieze din Basarabia, în anul 1944, așa cum a susținut în acțiunea introductivă și a anexat recursului, declarațiile a doi martori, R.N. și P.G., care confirmă această împrejurare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În cauză, prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că D.G., soțul reclamantei, a fost grefier la Judecătoria Glodeni până la 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată de sovietici, iar în 1941 a fost deportat în Siberia.
Totodată, declarațiile martorilor R.N. și P.G. susțin afirmațiile reclamantei. potrivit cărora a fost nevoită să se refugieze din Basarabia.
Având în vedere situația de fapt și în spiritul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Instanța de fond va avea în vedere noile declarații anexate la dosarul cauzei și pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, va putea ordona completarea probatoriilor în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.E., împotriva sentinței nr. 177 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.