Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.I. a solicitat anularea Ordinului nr.313 din 22 noiembrie 2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin care a fost destituit din funcția de director al Direcției Sanitare Veterinare Giurgiu.
În susținerea acțiunii, reclamantul a invocat motive de nelegalitate, care privesc încălcarea dispozițiilor art.26 alin.1 pct.27 și art.29 alin.4 din H.G.nr.1983/2001, referitoare la organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină din cadrul autorităților și instituțiilor publice și, respectiv, nerespectarea dispozițiilor art.94 din Legea nr.188/1999.
Totodată, a invocat motive de netemeinicie, în sensul că avizul prefectului este consultativ și nu obligatoriu, iar aspectul de fapt privind incapacitatea managerială și primirea de foloase materiale nu corespunde realității.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.186 din 13 februarie 2003, a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Ordinul nr.313/2002, prin care reclamantul a fost destituit din funcția publică de conducere din cadrul Direcției Sanitare Veterinare Giurgiu a avut la bază Nota de control nr.945 din 20 septembrie 2002.
Tematica controlului, aprobată de conducerea Agenției Naționale Sanitare Veterinare, a vizat, printre altele, verificarea activității manageriale a conducerii Direcției Veterinare Giurgiu, respectiv a directorului.
În urma verificărilor, s-au reținut două aspecte, primul privește faptul că, la data numirii în funcție în calitate de director, reclamantul nu a avut avizul prefectului, iar al doilea că, reclamantul a demonstrat incapacitatea managerială în coordonarea activității sanitar-veterinare din cadrul Direcției Sanitare Veterinare Giurgiu.
În baza art.73 din Legea nr.188/1999, conducerea Agenției Naționale Sanitare Veterinare a sesizat Comisia de disciplină din cadrul ministerului, care a încheiat Nota nr.1033 din 1 noiembrie 2002 și a formulat sesizarea nr.26 din 30 octombrie 2002, cu propunerea de destituire a reclamantului din funcția de conducere.
Totodată, s-a reținut că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art.94 din Legea nr.188/1999, pentru a fi dispusă destituirea reclamantului din funcția publică de conducere, ca sancțiune disciplinară, întrucât acesta a săvârșit abateri disciplinare și, în același timp, se află în cercetări, pentru săvârșirea unei fapte penale.
În ce privesc declarațiile martorilor, audiați în cauză, s-a reținut că acestea nu infirmă modul defectuos în care reclamantul și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, iar referirile la relațiile reclamantului cu Prefectul județului, de asemenea, nu sunt concludente, întrucât avizul Prefectului, atât la numirea în funcție, cât și la eliberarea din funcție a reclamantului, are caracter consultativ.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând: întâi, că asupra aspectelor de nelegalitate invocate în acțiune prima instanță nu s-a pronunțat; în al doilea rând că, instanța de fond nu s-a pronunțat nici asupra înscrisurilor depuse la dosar, deși acestea sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii; în al treilea rând, că în mod greșit s-a reținut că sunt neconcludente declarațiile martorilor Matei Ion și Pârvu Sorin, având în vedere că aceștia au făcut referiri pozitive sub aspectul pregătirii profesionale și capacității sale manageriale; în al patrulea rând că, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa, pentru luare de mită.
Recursul este nefondat.
Referitor la aspectele de nelegalitate invocate în acțiune, se constată că instanța de fond s-a pronunțat, făcând în acest sens referire la actele din dosar din care rezultă că reclamantul a dat explicații în scris, cu privire la faptele imputate, precum și la Raportul nr.26/2002 întocmit de Comisia de disciplină, prin care
s-a propus destituirea din funcția de director a reclamantului, pentru incapacitate managerială.
Apoi, instanța primă a făcut referire la probele administrate în cauză, inclusiv la declarațiile celor doi martori audiați, după care a reținut corect că, ordinul de destituire din funcția publică de director s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.94 din Legea nr.188/1999.
În acest sens, din actele care au stat la baza ordinului de destituire din funcția publică de director, acte la care prima instanță a făcut referire, rezultă că reclamantul a demonstrat incapacitate managerială în coordonarea activității sanitare veterinare în cadrul instituției, iar cu privire la aceste aspecte reclamantul a dat declarații scrise.
Ca urmare a aspectelor de incapacitate managerială a reclamantului a și fost întocmită Nota nr.1033 din 1 noiembrie 2002, prin care s-au stabilit unele măsuri, cum ar fi suspendarea activității în halele de comercializare a laptelui și produselor lactate din două piețe din orașul Giurgiu, întrucât acestea erau murdare și nu corespundeau normelor sanitare veterinare în materie.
Așadar, ordinul de destituire din funcție s-a făcut cu respectarea prevederilor art.70 alinș.3 lit.f , art.72 și 94 din Legea nr.188/1999 și a art.32 alin.1 din H.G. nr.1083/2001.
În fine, se constată că celelalte aspecte invocate în recurs nu sunt de natură să afecteze legalitatea ordinului de destituire din funcția publică de director a reclamantului.
În consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr.186 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 ianuarie 2004