Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 16 octombrie 2001 și, ulterior precizată, reclamanta Asociația Națională pentru Protecția Investitorilor (A.N.P.I.) a chemat în judecată Guvernul României și a solicitat anularea parțială a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către F.N.I., respectiv anularea art. 6.2 pct. b, c, e, art. 7, 8 și art. 9 alin. (1) și (2), la acesta din urmă înlăturarea sintagmei „obligațiile CEC” din H.G. nr. 742/2001 (M. Of., nr. 451/09.08.2001). S-a solicitat de asemenea suspendarea executării actului atacat în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta este o asociație înființată în anul 1996 în scopul de a proteja micii investitori.
Potrivit scopurilor stabilite prin Statutul A.N.P.I. acesta a sesizat autoritățile competente în momentul declanșării crizei F.N.I. (C.N.V.M., Parlament, Ministerul Public, instanțe judecătorești).
A apreciat reclamanta că prin Legea nr. 333/2001 (M. Of., nr. 360/04.07.2001), Guvernul nu a prevăzut o despăgubire satisfăcătoare a tuturor investitorilor, ci doar despăgubiri parțiale pentru un număr mic de investitori, prin instituirea unor criterii arbitrare. Prin aceeași lege s-a prevăzut includerea printre resursele de constituire a „fondului de ajutoare” prevăzut a fondurilor rămase în conturile F.N.I. și blocate de către stat. Totodată, s-a prevăzut și subrogarea A.V.A.B. atât în drepturile investitorilor prin atribuirea către această instituție a dreptului de a organiza Adunarea generală și auditul la F.N.I., cât și în drepturile și obligațiile C.E.C.
Reclamanta a mai arătat că prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 se aduce atingere drepturilor și intereselor A.N.P.I., reclamanta subliniind următoarele aspecte:
1) prin art. 6 pct. c, investitorilor le-a fost refuzat accesul la propriile fonduri pentru a se putea apăra în instanță, iar prin pct. e al aceluiași articol se creează o portiță pentru o folosire necontrolată a banilor investitorilor F.N.I. de către un terț;
2) prin art. 7 și 8 se atribuie A.V.A.B. drepturi pe care aceasta nu le poate prelua, fiind în atribuțiile exclusive ale investitorilor F.N.I., or nici o lege nouă nu poate transfera drepturile proprietarilor privați în atribuțiile unei instituții a statului;
3) prin art. 9.1., mai precis sintagma „obligațiile C.E.C.” este neavenită, aceasta referindu-se la subrogarea A.V.A.B., fără plată, în obligațiile C.E.C. față de investitorii F.N.I.; aceste obligații derivă din contractul de fidejusiune (cauțiune) încheiat între C.E.C. - S.O.V. Invest și F.N.I. în beneficiul investitorilor F.N.I., obligații care nu se pot transmite altei persoane juridice fără acordul creditorilor. Prin art. 9.1 din norme se încalcă drepturi și libertăți prevăzute de Constituție – art. 41 alin. (1), (2) și (3), art. 16, art. 134 pct. 2 a, art. 135 alin. (6).
Prin sentința civilă nr. 1011/29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă reținându-se în esență că Normele, a căror anulare parțială s-a solicitat, au fost emise în baza Legii nr. 333/2001 pentru aplicarea prevederilor acestei legi și nu contravin dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța a apreciat: că intervenientul Ministerul Finanțelor Publice nu trebuie să timbreze cererea; că cererea formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990 nu ar fi întemeiată; că în mod eronat curtea de apel a respins cererea A.N.P.I. ca pârâtul să depună avizul C.N.V.M. privind încadrarea organizării de către A.V.A.B. a A.G.I. F.N.I. în reglementările legale speciale.
În ce privește fondul cauzei recurenta a precizat că s-au încălcat drepturile de informare și de proprietate ale investitorilor F.N.I., A.N.P.I. solicitând să fie recunoscut dreptul prevăzut de art. 39 din O.G. nr. 24/1993 și de Regulamentul nr. 9/1996 de a organiza singuri A.G.I. și de a se informa temeinic înainte de a vota. S-a arătat că investitorii care nu au citit presa în ziua publicării convocatorului nu au putut beneficia de buletine de vot, iar acest mod de a face consultarea a distrus încrederea investitorilor în corectitudinea consultării și i-a îndepărtat pe investitori de la vot. Recurenta a menționat că, în ceea ce privește alegerea C.I., A.V.A.B. a refuzat să recunoască alegerea reprezentanților A.N.P.I. în acest organism de reprezentare a fondului, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestor fapte.
S-a precizat că recurenta a acuzat faptul că A.V.A.B. a devenit un investitor cu drepturi speciale prin care are acces la dreptul de organizare exclusivă a A.G.I. F.N.I. fără contribuția reprezentanților celorlalți investitori, deși se cunoștea că reprezintă o parte interesată; că art. 6 din Norme are o formulare confuză care permite interpretări cu privire la sursele de constituire ale fondului de ajutorare; că investitorii nu pot accede la proprii bani, întrucât conturile au fost sechestrate în procesul penal; că recurenta nu a pretins, astfel cum a reținut instanța, că prin organizarea A.G.I. F.N.I. de către A.V.A.B. nu se transferă dreptul de proprietate al investitorilor F.N.I. în favoarea A.V.A.B., ci a susținut că s-a reușit ocolirea reprezentanților legali ai investitorilor în organizarea A.G.I. cu scopul de a manipula rezultatul votului; că este ilegală subrogarea A.V.A.B. în obligațiile C.E.C. față de investitorii F.N.I. deoarece nu a existat acordul creditorilor.
A.N.P.I. a mai precizat că punerea în practică a prevederilor din Norme a dovedit caracterul vătămător asupra drepturilor investitorilor F.N.I. a aplicării Legii nr. 333/2001; că A.V.A..B. i-a împiedicat pe investitori să verifice realitatea votării și că instanța a reținut incorect faptul că actele emise de A.V.A.B. în aplicarea Normelor nu prezintă importanță la judecarea legalității acestui act administrativ de autoritate.
Verificând cauza în funcție de motivarea recursului făcută în lumina dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea reține următoarele:
La art. 6 alin. (2) pct. b, c, e din Norme se prevede că Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la F.N.I., constituit conform art. 7 din Legea nr. 333/2001, va fi utilizat și pentru avansarea cheltuielilor pentru consultarea investitorilor și efectuarea auditului activității F.N.I.; pentru plata serviciilor de asistență juridică în legătură cu drepturile și obligațiile preluate de A.V.A.B. de la C.E.C., conform art. 14 din Legea nr. 333/2001; pentru alte cheltuieli necesare în vederea desfășurării activității de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 333/2001.
Art. 7 din aceleași Norme precizează că în vederea consultării investitorilor la F.N.I., A.V.A..B. va utiliza baza de date a F.N.I., iar organizarea consultării deținătorilor de titluri și validarea rezultatelor se vor face conform reglementărilor C.N.V.M.
La art. 8 se menționează că în vederea efectuării auditului complet al activității F.N.I., A.V.A.B. va încheia un contract cu o societate de cenzori externi independenți, înregistrată la C.N.V.M.; că în contract se vor prevedea îndatoririle și responsabilitățile cenzorilor în concordanță cu normele legale în vigoare; că alegerea cenzorului extern independent se va face în urma solicitării și analizării A.V.A.B. a cel puțin 3 oferte, cheltuielile urmând să fie avansate din Fondul pentru ajutor financiar al unor investitori la F.N.I., urmând să fie recuperate din activele fondului, respectiv din sumele obținute prin lichidarea acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.
În art. 9 din Norme se prevede la alin. (1) că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 333/2001, A.V.A.B. preia toate drepturile și obligațiile C.E.C., decurgând din actele juridice prevăzute la art. 14 alin. (1) din lege, încheiate de aceasta cu F.N.I. și/sau cu S.O.V. Invest. La alin. (2) se prevede: C.E.C. poartă răspunderea pentru remiterea către A.V.A.B. a tuturor documentelor și datelor pe care le deține cu privire la actele menționate la alin. (1) și la litigiile în legătură cu acestea.
H.G. nr. 742/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către F.N.I. a fost dată în executarea Legii nr. 333/2001.
Articolele contestate nu contravin dispozițiilor Legii nr. 333/2001 și nici nu adaugă la aceasta.
Art. 6, 7 și 8 din Norme se referă la art. 9-11 din Legea nr. 333/2001, iar art. 9 a fost emis în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001, care prevede că A.V.A.B. preia fără plată toate drepturile și obligațiile C.E.C., rezultate din actele juridice încheiate de acesta cu F.N.I. și/sau cu S.O.V. Invest.
Prin Decizia nr. 335/2001 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14 din Legea nr. 333/2001, excepție ridicată de A.N.P.I. ș.a. în dosarul nr. 18518/2000 al Judecătoriei sectorului 2 București.
Față de aceste constatări Curtea apreciază că actul administrativ normativ de autoritate atacat este legal și, în mod corect instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Argumentele recurentei din cuprinsul acțiunii și reiterate în motivarea recursului referitor la fondul cauzei, se regăsesc în parte și în motivarea excepției de neconstituționalitate a art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și art. 14 din Legea nr. 333/2001, argumente care au fost analizate și respinse prin Decizia nr. 335/2001 a Curții Constituționale. Susținerile recurentei exprimă în realitate nemulțumirea acesteia față de dispozițiile Legii nr. 333/2001, situație care nu poate fi analizată de instanța de contencios administrativ, aceasta fiind cercetată numai de Curtea Constituțională, care a emis Decizia nr. 335/2001.
Invocarea de către recurenta-reclamantă a unor fapte și acte ulterioare emiterii Normelor contestate nu poate conduce la anularea acestora pentru că nu exprimă condiția de ilegalitate a hotărârilor de guvern atacate față de legea în baza căreia au fost emise Normele.
Referitor la motivul de recurs privind netimbrarea cererii de intervenție de către Ministerul Finanțelor Publice se constată că în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată, cererea formulată de această autoritate nu se timbrează.
În ce privește cererea petentei, formulată în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, aceasta nu poate fi admisă având în vedere soluția de respingere a acțiunii principale.
În legătură cu motivul de recurs referitor la respingerea de către curtea de apel a cererii reclamantei ca pârâtul să depună avizul C.N.V.M. privind încadrarea organizării de către A.V.A.B. a A.G.I. F.N.I. în reglementările legale speciale, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins această cerere întrucât nu are legătură cu analizarea legalității actului contestat.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 316 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P.I. împotriva sentinței civile nr. 1011 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.