Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 15 decembrie 2000, reclamantul S.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 64/2000 a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, act prin care a fost respinsă contestația petentului, formulată împotriva deciziei nr. 2051/2000 emisă de Inspectoratul Școlar al municipiului București, privind destituirea din funcția de director la Grupul Școlar Iuliu Maniu, în conformitate cu prevederile art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa prin actul de destituire, iar decizia Inspectoratului Școlar al municipiului București, cât și hotărârea Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației sunt nelegale.
Prin sentința civilă nr. 542/2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, actele atacate au fost anulate, reclamantul a fost repus în funcție și pârâții au fost obligați la plata drepturilor bănești începând cu data de 1 octombrie 1999, până la reîncadrarea în funcție.
Instanța a reținut că reclamantul nu se face vinovat de faptele reținute în sarcină, care nu au fost dovedite prin probe, astfel încât actele atacate sunt nelegale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursurilor se arată, în esență, că intimatul-reclamant s-a făcut vinovat de toate faptele ce i-au fost reținute în sarcină, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.
În recursul Ministerului Educației și Cercetării, în primul motiv de casare, s-a susținut că pârâtul, Colegiul Central de Disciplină, este organ administrativ-jurisdicțional fără personalitate juridică și nu are calitate procesuală pasivă.
În recursul Inspectoratului Școlar al municipiului București se mai critică sentința și pentru faptul că a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 8688/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1827/2000 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a respins contestația formulată de D.S. împotriva deciziei nr. 2051/1999 a Inspectoratului Școlar al municipiului București.
Același recurent a invocat oral, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., un alt motiv de recurs privind decăderea reclamantului din dreptul de a promova acțiunea, întrucât a fost depășit termenul prevăzut de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. A mai susținut și că cererea a rămas fără obiect, întrucât la data de 1 aprilie 2003 a expirat perioada pentru care intimatul a fost numit în funcția de director - 4 ani conform art. 145 alin. (9) din Legea nr. 84/1995.
Verificând cauza în funcție de recursurile formulate în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea reține că acestea sunt fondate.
Prin Ordinul nr. 3706 din 3 mai 1999 al Ministerului Educației Naționale, S.D. a fost numit în funcția de director la Grupul Școlar Industrial Transporturi Auto București, începând cu data de 1 aprilie 1999.
Prin decizia nr. 2051 din 24 septembrie 1999 emisă de Inspectoratul Școlar al municipiului București reclamantul a fost demis din funcția de director, reținându-se în sarcina sa săvârșirea a nouă abateri. Decizia a fost menținută conform hotărârii nr. 64/2000 a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerul Educației Naționale, prin care a fost respinsă contestația petentului formulată împotriva actului de destituire din funcția de director.
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că intimatul reclamant-se face vinovat de săvârșirea unor abateri grave care au justificat demiterea din funcția de director.
Referitor la faptul reținut de instanța de fond, în sensul că reclamantul nu a luat cunoștință de fișa postului, această împrejurare nu conduce la concluzia că directorul nu-și cunoaște atribuțiile, care sunt prevăzute în Cap. IV din Legea nr. 128/1997 și în Legea nr. 84/1995.
Din Nota de constatare, încheiată la data de 25 iunie 1999 de revizorii contabili ai Inspectoratului Școlar al municipiului București rezultă că intimatul, în calitate de director al unității de învățământ, a efectuat plăți nelegale, fără viză de control preventiv. Răspunderea directorului este prevăzută în art. 109 alin. (6) și (8) din Legea nr. 128/1997. Chiar dacă o parte din lucrările de reparații s-au efectuat din banii comitetului de părinți, conducătorul unității trebuia să respecte aceste dispoziții legale care prevăd că directorul coordonează utilizarea rațională și efectivă a bazei materiale și financiare a unității.
Cu privire la faptul că petentul nu a propus și nu a luat măsuri de sancționare a profesorului G. în cazul elevului C., se constată că, în calitatea de director, S.D. a încălcat dispozițiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.
Referitor la neglijența în păstrarea documentelor școlare, se apreciază că este dovedită prin Raportul comisiei de cercetare a faptelor săvârșite de intimat, prin procesul-verbal al ședinței Consiliului Profesoral din 18 august 1999 și prin procesul-verbal din 15 iulie 1999 încheiat cu ocazia controlului efectuat de un inspector coordonator din cadrul Inspectoratului Școlar al municipiului București.
În legătură cu transferul elevilor, Curtea reține că transferurile efectuate în septembrie 1999 se puteau realiza conform art. 83 din Regulamentul școlar, aprobat prin Ordinul nr. 4232 din 19 august 1999, numai cu aprobarea Consiliului de administrație. Transferurile anterioare, conform Regulamentului școlar din anul 1995, se puteau efectua cu acordului Inspectoratului școlar.
Întrucât S.D. a efectuat transferuri școlare cu încălcarea acestor norme, măsurile respective sunt nelegale.
În ce privește desfășurarea examenului de corigență, respectiv alcătuirea comisiei la disciplina geografie, directorul a încălcat regulamentul școlar, care prevede că examinarea elevilor se face de profesorul care a predat elevului disciplina respectivă ,iar în absența acestuia, examinarea se face de către un alt profesor de specialitate din unitatea de învățământ, numit de conducerea acesteia sau de la altă unitate de învățământ, numit de inspectoratul școlar, la solicitarea directorului din unitatea de învățământ.
Reclamantul a încălcat aceste dispoziții, afirmând că examenul nu s-a putut susține, întrucât în școală nu exista decât un singur profesor de geografie.
Referitor la înscrierea elevului C. la examenul de bacalaureat, deși acesta era corigent la geografie, directorul nu și-a îndeplinit obligația de a verifica și superviza întreaga activitate desfășurată cu ocazia organizării examenului de bacalaureat, nu a verificat dacă listele întocmite corespund realității, astfel cum avea obligația conform art. 109 din Legea nr. 128/1997 și Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, sesiunea 1999.
Evaluarea personalului didactic din anul școlar 1998/1999 s-a făcut în baza hotărârii intimatului și nu a Consiliului profesoral, astfel cum rezultă din procesele-verbale ale ședințelor Consiliului de administrație. Directorul avea obligația de a întocmi fișa postului cadrelor didactice, care an de an au atribuții similare, chiar dacă ministerul nu a comunicat aceste fișe.
Utilizarea celor două telefoane mobile de către intimat și folosirea pentru protocol a banilor achiziționați de la elevi sunt măsuri abuzive luate de director, fapte care rezultă din declarațiile personalului didactic și din actele de control aflate la dosar.
Având în vedere comiterea acestor abateri de către intimat, se impunea respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Neprocedând astfel curtea de apel a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică. Prin prezenta decizie se vor admite recursurile, se va modifica sentința și se va respinge cererea conform considerentelor expuse.
Referitor la primul motiv din recursul formulat de Ministerul Educației și Cercetării, se reține că există capacitate procesuală pasivă a Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerul Educației și Cercetării, întrucât acesta este organul administrativ-jurisdicțional care a emis hotărârea nr. 64/2000, atacată prin acțiune.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 29/1990 și art. 85 C. proc. civ., această autoritate are calitate de pârâtă, excepția invocată nefiind întemeiată.
În ce privește primul motiv din recursul Inspectoratului Școlar al municipiului București, Curtea constată că nu este fondat. Nu există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 8688/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București, irevocabilă, deoarece în cauza soluționată prin respectiva hotărâre, obiectul nu l-a format decât decizia nr. 2051/2000 a Inspectoratului Școlar al municipiului București, nu și hotărârea nr. 64/2000 a Consiliului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
În legătură cu susținerea acestui recurent, în sensul că reclamantul a formulat acțiunea tardiv, peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, se reține că nu este întemeiată.
Hotărârea nr. 64 a Consiliului Central de Disciplină a fost pronunțată la data de 29 noiembrie 2000, iar acțiunea a fost formulată de reclamant la data de 15 decembrie 2000, în cadrul termenului prevăzut de textul legal sus-indicat.
Nu este fondată nici susținerea aceluiași recurent, în sensul că cererea a rămas fără obiect. Prin Ordinul nr. 3706 din 3 mai 1999 al Ministerului Educației și Cercetării, reclamantul a fost numit în funcția de director, perioada fiind de 4 ani conform art. 145 alin. (9) din Legea nr. 84/1995. Întrucât a fost destituit din funcția respectivă prin decizia nr. 2051/2000 a Inspectoratului Școlar al municipiului București, act atacat în prezenta cauză, termenul de 4 ani împlinindu-se în timpul procesului, reclamantul poate promova acțiunea nefiind ținut de termenul de 4 ani, deoarece el nu a exercitat funcția respectivă în totalitate și nici legea nu prevede un impediment în acest sens.
Aceste ultime susțineri ale recurentelor sunt neîntemeiate, însă recursurile sunt fondate pentru celelalte motive privind fondul pricinii, mai sus analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al municipiului București împotriva sentinței civile nr. 542 din 23 mai 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată și, în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul S.D.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.