Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la 26 iunie 2001, reclamanta SC E SA București a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 816 din 30 mai 2001, precum și actelor premergătoare acesteia, respectiv hotărârea nr. 4 din 25 februarie 2000 emisă de Direcția Generală a Controlului Fiscal București și procesul-verbal din 23 noiembrie 1999 emis de Direcția Generală de Control Fiscal din același minister.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actul de control a fost obligată în mod nelegal la plata unor sume reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere aferente acestora și a precizat că pârâtul a stabilit, în mod neîntemeiat, că pierderile tehnologice (tehnice și comerciale) nu sunt deductibile fiscal, iar cu privire la T.V.A., aferentă avansurilor încasate, nu s-a avut în vedere balanța de verificare contabilă pentru fiecare sucursală de distribuție și faptul că în majoritatea cazurilor, T.V.A. a fost contabilizată.
Prin sentința civilă nr. 1509 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de SC E. SA București în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, față de prevederile legale în vigoare la data controlului, pierderile comerciale nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pierderile tehnice pot fi incluse în costurile de producție dacă au fost stabilite pe baza unor norme de consumuri legal aprobate, condiție care, în speță, nu a fost îndeplinită.
Cu privire la diferența de T.V.A., instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile cap. VII art. 12 alin. (3) din O.G. nr. 3/1993 privind T.V.A., republicată, potrivit cărora „pentru livrările de bunuri și prestările de servicii (..) la care se încasează avansuri, exigibilitatea intervine la data stabilirii debitului clientului pe bază de factură sau alt document legal, iar Normele de aplicare a O.G. nr. 3/1992 stabilesc că „exigibilitatea T.V.A. este anticipată faptului generator, atunci când se încasează venituri”. De asemenea, s-a reținut că nu a fost probată în cauză apărarea reclamantei, în sensul că la unele sucursale din țară această evidențiere a T.V.A. în contabilitate s-ar fi efectuat.
Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs SC E. SA București, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a susținut, în esență, cu privire la consumul propriu tehnologic (C.P.T.) că este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal, întrucât este inclus în tarifele de la consumatorii finali.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, respectiv neevidențierea T.V.A., aferentă avansurilor încasate de la clienți, recurenta a susținut că nu s-a luat în considerare faptul că la unele sucursale a fost calculat T.V.A. - ul la avansurile încasate de la clienți și că o mare parte din valoare o reprezintă avansul primit de la consumatorii casnici care, la acea dată, nu era purtător de T.V.A., ceea ce a făcut ca baza impozabilă să nu fie stabilită cu exactitate.
Motivele de recurs formulate de SC E. SA București au fost însușite de cele 8 filiale introduse în cauză și au fost reiterate în cuprinsul notelor scrise depuse de acestea la dosar.
Recursul urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
În cauză, părțile au poziții contradictorii atât în ceea ce privește consumul propriu tehnologic (C.P.T.), faptul dacă acesta este sau nu o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal, cât și în ceea ce privește T.V.A. și majorările aferente acesteia. În acest caz, recurenta susține că T.V.A. a fost calculată și înregistrată în evidențele contabile ale subunităților sale și că instanța nu a avut în vedere actele existente la dosar și care demonstrează acest fapt.
S-a susținut, de asemenea, că valoarea T.V.A. reținută de organul de control ca fiind datorată nu este cea reală ,întrucât avansurile încasate de la consumatorii casnici nu erau purtătoare de T.V.A.
În această situație, se impune suplimentarea probatoriilor și administrarea în cauză a unei expertize de specialitate prin care să se stabilească situația de fapt, dacă pierderile rezultate din consumul tehnologic pot fi încadrate ca deductibile fiscal sau nu, să se stabilească sumele datorate și să se defalce prejudiciul ce va fi stabilit pentru fiecare filială a SC E. SA, în funcție de situația concretă a acestora.
De aceea, pentru corecta soluționare a litigiului și evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului, urmează a se admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC E. SA București, SC E.M. SA Bacău, SC E.D. SA Constanța, SC E.M.N. SA Ploiești, SC E.O. SA Craiova, SC E.T.N. SA Cluj-Napoca, SC E.T.S. SA Brașov, SC E.M.S. SA București și SC E.B. SA Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 1509 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.