Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 7 noiembrie 2002, reclamantul I.V.A. a solicitat să se constate refuzul nejustificat al Procurorului General al României de a-i comunica motivul pentru care nu a promovat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 51/10 ianuarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și obligarea pârâtului să-i comunice acest motiv.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii, motivând că reclamantul a chemat în judecată Procurorul General al României și nu instituția pe care o reprezintă, deși potrivit art. 45 C. proc. civ., titularul acțiunii civile este Ministerul Public, în cazurile prevăzute expres de lege.
Prin sentința civilă nr. 1.173/4 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că recursul în anulare este supus dispozițiilor art. 330 C. proc. civ. și nu Legii contenciosului administrativ, iar actele întocmite de procuror în materia acestei căi extraordinare de atac nu reprezintă acte administrative.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca nefiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 29/1990 și a respins acțiunea ca inadmisibilă, deși potrivit art. 7 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 544/2001, în exercitarea dreptului de informare, poate solicita să i se comunice motivele pentru care a fost respins memoriul său și nu s-a declarat recurs în anulare.
În același sens, recurentul a arătat că are dreptul să i se comunice motivele pentru care nu reprezintă o încălcare esențială a legii greșita aplicarea a prevederilor H.G. nr. 20/1996, refuzul instanței de recurs de a examina înscrisurile depuse, cu privire la lipsa calității de proprietar al statului asupra apartamentului său și de a motiva în fapt și în drept hotărârea, conform art. 261 C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a soluționat corect excepția de inadmisibilitate a acțiunii, constatând că cererea reclamantului nu are ca obiect îndeplinirea unei atribuții administrative a autorității publice pârâte, ci îndeplinirea unui act de procedură judiciară și anume, exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în anulare, reglementat în art. 330 C. proc. civ. În consecință, actul solicitat de către reclamant nu este supus controlului judecătoresc în condițiile Legii nr. 29/1990.
Critica din recurs privind încălcarea dreptului de a se obține informații de interes public este nefondată, întrucât reclamantul nu a formulat o cerere în temeiul Legii nr. 544/2001 și acțiunea nu a fost promovată în procedura prevăzută în această lege și în Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 123/2002.
Față de soluția dată acestui prim motiv de casare nu se mai impune examinarea celorlalte critici formulate în recurs, dat fiind că acestea se referă la fondul pricinii care, urmare a constatării inadmisibilității acțiunii, nu a fost judecat prin hotărârea atacată.
Pentru considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.V.A. împotriva sentinței civile nr. 1173 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.