Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 458 din 24 aprilie 2002, a Curții de Apel București, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor și SC A. SA Cornățelu, județul Dâmbovița și având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0692 din 29 martie 1994, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, pe numele celei de a doua pârâte.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din documentația care a stat la baza emiterii certificatului, rezultă că acest act administrativ constitutiv de drepturi este conform normelor legale speciale în materie: Legea nr. 15/1990 - art. 20 alin. (2), H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societatea comercială cu capital de stat și Criteriile comune ale M.E.F. și M.L.P.A.T. nr. 2665/16/311/1992, privind terenurile din patrimoniul societății aflate în administrarea acesteia, conform documentelor din evidența pârâtei - fostă I.A.S. Cornățelu.
A constatat instanța cu privire la pârâta beneficiară: că terenul respectiv servește obiectului de activitate al societății, astfel cum rezultă din certificatul nr. 2469/2002, al Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița; că el a fost înscris C.F. la nr. 17, cu caracter nedefinitiv, în anul 2000; că pe acest teren societatea a efectuat investiții - construcții; că întregul teren a fost ipotecat de pârâtă la B.I.R., aflată în prezent în faliment, ceea ce a condus la vânzarea bunurilor ipotecate.
A constatat instanța, cu privire la reclamant: că suprafața de 2,8 ha pretinsă de el, inclusă în certificatul pârâtei, este teren intravilan și nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei în temeiul Legii nr. 18/1991; că a beneficiat de restituirea construcțiilor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă deja pusă în executare; că el a formulat o acțiune civilă, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru același teren de 2,8 ha, cerere înregistrată în dosarul nr. 7435/2002 al Tribunalului Dâmbovița, în curs de soluționare; că terenul în cauză a fost expropriat de la autorii reclamantului în baza Decretului nr. 83/1949 pentru completarea Legii nr. 187/1945, act care este titlul cu care terenul a trecut în proprietatea statului și de care s-a ținut seama la emiterea certificatului a cărui anulare se cere acum.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată:
- că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât Decretul nr. 83/1949 este considerat astăzi un act normativ abuziv, terenul în litigiu nefiind expropriat cu titlu, ci preluat abuziv și trecut în administrarea G. Dâmbovița, devenit apoi I.A.S. Cornățelu.
- că instanța a interpretat greșit modul de încadrare a bunurilor preluate de la fostele I.A.S., întrucât art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prevede că bunurile din patrimoniul societății sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu, iar pentru terenul în litigiu, la rubrica „titlu” se menționează „Decret nr. 83/1949”, ceea ce înseamnă că terenul este revendicabil;
- că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor depuse de reclamant, și anume, sentințele civile în care instanțele civile au evitat să se pronunțe asupra dreptului său.
Recursul se fondează, sentința urmând a fi casată cu trimitere, spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
1. Cauza de față în recurs a fost suspendată la 14 ianuarie 2003, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 7435/2001, al Tribunalului Dâmbovița, secția civilă și având ca obiect o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
După repunerea pe rol a recursului de față, recurentul a depus ca act nou, decizia nr. 5462 din 20 iunie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 11245/2004.
Prin această hotărâre a fost admis recursul SC A. SA și cel al lichidatorului B.I.R. împotriva deciziei nr. 516/2003, a Curții de Apel Ploiești, care a fost modificată, în sensul respingerii apelului formulat de recurentul din cauza de față împotriva sentinței civile nr. 48/2003 a Tribunalului Dâmbovița.
În considerentele acestei decizii se reține că recurentul R.M. nu ar putea primi în natură cele 2,8 ha (solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001), nu pentru motive de fapt, ci pentru că nu pot opera dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru că titlul pârâtei (certificatul de atestare a dreptului de proprietate dedus judecății în cauza de față) a fost validat irevocabil judecătorește.
Așadar, instanța civilă a avut în vedere o prezumție de autoritate de lucru judecat care, în realitate, nu există.
Dacă în cauza de față s-ar considera valabilă o prezumție de lucru judecat corelativă, în sensul că respingerea cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, ar lipsi de suportul de temeinicie, cererea de anulare a certificatului, efectul juridic evident ar fi o veritabilă denegare de dreptate.
Considerentele deciziei civile, însă, dovedesc că modul în care este soluționată cauza de față, este esențial și prioritar în raport cu procedura Legii nr. 10/2001, întrucât instanța civilă a considerat că admisibilitatea în principiu a cererii reclamantului R.M. este determinată de existența sau nu a unui titlu valabil actual al societății care a primit și a răspuns la notificare.
2. Instanța de fond în cauza de față a motivat contradictoriu: pe de o parte, în principiu, pe ideea că procedura Legii nr. 10/2001 urmează să soluționeze în fond cerința reclamantului, de primi în natură cele 2,8 ha. Pe de altă parte, cu încălcarea propriei competențe, a apreciat că Decretul nr. 83/1949 reprezintă titlul valabil cu care terenul a intrat în proprietatea Statului, iar, pe cale de consecință, certificatul al cărui anulare s-a cerut, a fost emis pe baza acelui titlu valabil, adică SC A. SA.
Prima instanță nu a analizat, însă, în fond îndeplinirea condițiilor de legalitate la emiterea certificatului, referirea la actele normative aplicabile fiind foarte generală.
Esențial era ca în cauză să se stabilească dacă terenul necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate este întregul teren cuprins în act.
Or, respectarea acestui criteriu prevăzut de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 nu putea fi verificată decât prin administrarea unei probe cu o expertiză tehnică ce urmează a fi efectuată în rejudecare.
Soluția se impune și motivat de situația că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantului i-a fost retrocedat imobilul - casă aflat pe terenul intravilan de 2,8 ha, inclus în certificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.M. împotriva sentinței civile nr. 458 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.