Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 875/2006

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1949/COM/2005, la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta L.A.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei - Direcția de Pașapoarte București, solicitând ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să anuleze actul administrativ emis de pârâtă, la data de 8 noiembrie 2004, prin care i-a fost suspendat dreptul de a folosi pașaportul până la data de 8 noiembrie 2006, cerând, totodată, a se dispune și suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea fondului cererii. În subsidiar, a solicitat reducerea perioadei de suspendare, la minim un an.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a fost returnată din Belgia, în luna noiembrie 2004, măsura ce i-a fost aplicată, de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul, fiind nelegală, întrucât ea nu a comis fapte penale.

Intimata Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, dat fiind că reclamanta era la a doua returnare din străinătate.

Prin sentința nr. 326 din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantă și a redus perioada de suspendare a pașaportului, de la doi ani, la un an.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, reclamanta a încălcat dispozițiile Legii nr. 216/1998, fiind la a doua returnare din străinătate, însă a apreciat că față de situația concretă, individualizarea sancțiunii nu s-a făcut în mod corect, sancțiunea aplicată fiind prea aspră.

Procedând la reindividualizarea sancțiunii, instanța de fond a redus perioada interdicției, de la doi ani, la un an.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că măsura de suspendare a pașaportului pe o perioadă de doi ani este corectă, dat fiind că reclamanta a fost returnată în mod repetat din străinătate - Olanda și Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu aceste țări.

La stabilirea perioadei s-au avut în vedere motivele pentru care a fost returnată (nu-și justifica șederea pe teritoriul statului respectiv), fapte de genul celor săvârșite de reclamantă afectând regimul juridic aplicat cetățenilor români, de către statele occidentale.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Reclamanta L.A.M. a fost returnată, în două rânduri, din străinătate - la 1 octombrie 2002, din Olanda și la 18 noiembrie 2004, din Belgia, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte țări, și ca urmare a acestor returnări, i-a fost suspendat dreptul de folosire al pașaportului pe o perioadă de doi ani, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit textului de lege enunțat, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului este lăsată la latitudinea organelor în drept a lua această măsură, durata acesteia fiind cuprinsă între 1 și 5 ani.

Așa cum corect a apreciat și instanța de fond, în raport cu situația concretă, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o durată de doi ani este prea aspră, reclamanta fiind returnată pentru simplul fapt că a depășit termenul legal de ședere.

Nu s-a reținut în sarcina sa că ar fi săvârșit fapte de natură penală sau din sfera celor care să aducă atingere moralei ori drepturilor și libertăților altor persoane.

Este adevărat că și reclamanta, ca toți ceilalți cetățeni care călătoresc în spațiul Schengen, este obligată să respecte condițiile impuse pentru a călători în străinătate, altfel existând riscul reintroducerii obligativității vizelor pentru cetățenii români, așa cum susține intimata, dar față de faptul că aceasta a fost returnată, numai pentru că a depășit termenul de ședere legal, instanța de recurs apreciază ca fiind corectă soluția dată de prima instanță, de reducere la minim a perioadei de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului.

În consecință, neexistând motive de casare sau modificare a sentinței, în sensul celor prezentate de art. 304 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 336 din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.